Piaţa de Capital

6 martie 2012

Citigroup - intermediar exclusiv pentru posibile transferuri ale FP

F.A.Piaţa de Capital / 6 martie 2012

Franklin Templeton Investment Management Limited UK (FP) anunţă că, în urma unui proces de selecţie iniţiat în noiembrie 2011, Citigroup Global Markets Limited a fost desemnat intermediarul exclusiv pentru facilitarea uneia sau mai multor posibile tranzacţii care implică interesele Fondului Proprietatea în vânzarea, transferul sau altă formă de înstrăinare a unor companii nelistate de distribuţie şi furnizare de electricitate şi gaze naturale, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

BVB şi Sibex spun că se vor alinia la directivele europene

BURSELE LOCALE ÎŞI RECUNOSC PROBLEMELEBVB şi Sibex spun că se vor alinia la directivele europene

CRĂIŢA SIMIONESCUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 martie 2012

Reprezentanţii celor două burse locale, de la Bucureşti şi de la Sibiu, ne-au spus că se vor alinia directivelor europene, după ce Gabriela Anghelache, preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, ne-a declarat, în cadrul unui interviu, că tranzacţiile "deal" de la BVB şi ordinele "Iceberg" de la Sibex nu sunt conforme cu directiva MiFID (Directiva pieţei instrumentelor financiare).

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Transferuri cu 6,6% din "Napochim"

RASDAQTransferuri cu 6,6% din "Napochim"

ALEXANDRU SÂRBUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 martie 2012

Tranzacţiile cu acţiuni "Napochim" Cluj (simbol NACH) s-au cifrat, vineri, la 465.661 lei, fiind schimbate 4.231.980 acţiuni, reprezentând 6,66% din capitalul social. Cotaţia de referinţă a acţiunilor NACH a crescut, vineri, cu 2,79%, la...

<< mai multe ştiri >>
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2391
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5710
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6731
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0505
Gram de aur (XAU)Gram de aur612.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo