Piaţa de Capital

18 iulie 2022
Hidroelectrica - evaluată la aproape 63 de miliarde de lei

CALCUL EFECTUAT ÎN BAZA RAPORTULUI FONDULUI PROPRIETATEAHidroelectrica - evaluată la aproape 63 de miliarde de lei

Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 iulie 2022

• Valoarea estimată a companiei, în creştere cu 10% faţă de evaluarea anterioară, este mai mult decât dublă faţă de cea a OMV Petrom, cea mai mare societate românească listată la BVB  

Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din ţara noastră, este evaluată la 62,8 milioane de lei, conform calculelor noastre realizate pe baza celui mai recent raport lunar al Fondului Proprietatea (FP), pentru iunie, cu 10,4% peste evaluarea anterioră, din mai.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Bursele şi preţurile petrolului au scăzut ieri

Bursele şi preţurile petrolului au scăzut ieri

N.R.Piaţa de Capital / 15 iulie 2022

Bursele şi preţurile petrolului au scăzut joi, iar dolarul s-a apreciat, după cele mai recente date privind inflaţia din SUA, care au amplificat temerile privind majorarea dobânzilor de către Rezerva Federală americană (Fed) şi o posibilă recesiune

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo