Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră - Direcţia de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere, împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, au pus în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Vâlcea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor şi complicitate la infracţiunea de spălare a banilor, ambele în formă continuată, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, din partea Poliţiei de Frontieră.
Potrivit comunicatului, din probatoriul administrat a reieşit că, pe parcursul a 4 ani, cinci suspecţi, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au pus la dispoziţia membrilor unei grupări de criminalitate organizată mai multe conturi bancare, care au fost utilizate în scopul spălării sumelor de bani provenite din activităţi infracţionale. Astfel, continuă comunicatul, au racolat mai multe persoane care, utilizând acte de identitate reale sau falsificate, în schimbul unor sume de bani, au deschis conturi bancare în ţara noastră şi străinătate în care au oferit ca date de contact numere de telefon indicate de către suspecţi.
O parte dintre conturile bancare au fost folosite pentru transferarea de către persoanele vătămate, victime ale grupării de criminalitate organizată, a unor sume de bani pe care le datorau unor parteneri comerciali, în urma acţiunii de inducere în eroare cu privire la schimbarea contului bancar al furnizorului, iar alte conturi bancare au fost folosite pentru transferarea succesivă şi retragerea în numerar a produsului infracţional, a mai fost relatat în comunicat.
Persoanele vătămate din România şi din străinătate, conform sursei citate, erau de regulă autorităţi publice, instituţii publice şi instituţii de interes public, iar activitatea infracţională s-a desfăşurat pe teritoriul mai multor state, conturile bancare utilizate fiind deschise în România, Slovacia, Polonia, Cehia, Spania, Italia, Marea Britanie, Germania, precum şi în alte state.
Acţiunea, este concluzionat în comunicat, beneficiază de sprijinul reprezentanţilor EUROPOL şi suportul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş”.































































Opinia Cititorului