Premierul britanic anunţă măsuri aspre pentru imigranţi

F.A.
Internaţional / 27 noiembrie 2013

Premierul Marii Britanii, David Cameron, a anunţat o reducere drastică a "turismului pentru beneficii", anunţând că imigranţii Uniunii Europene (UE) nu vor mai putea să aibă pretenţii la sprijin din partea plătitorilor de taxe pe termen nelimitat, relatează BBC News.

Britanicii sunt "profund îngrijoraţi" de nivelurile de migraţie din Bulgaria şi ţara noastră, a declarat oficialul.

Totodată, domnia sa a pus sub semnul întrebării principiul libertăţii de circulaţie în cadrul UE, menţionând că acest drept nu poate fi "necondiţionat", mai arată BBC.

Conform sursei citate, oficialul a anunţat o serie de măsuri care să ilustreze faptul că declaraţia sa reprezintă îngrijorări publice despre impactul imigraţiei actuale şi viitoare din Europa de Est asupra economiei Regatului Unit şi a serviciilor publice.

Astfel, premierul a menţionat că noii imigranţi nu vor primi ajutoare de şomaj în primele trei luni, plăţile vor fi sistate după şase luni (excepţie făcând situaţia în care aceştia au o şansă "reală" de a se angaja), "testul pentru locuinţă" obişnuit, pentru a se stabili eligibilitatea pentru beneficii, va fi înăsprit şi va fi introdus un prag minim pentru venituri, persoanele care nu îşi caută de muncă vor fi expulzate şi nu se vor putea întoarce mai devreme de 12 luni, iar amenzile pentru angajatorii care nu plătesc salariul minim vor creşte de patru ori.

"Schimbăm regulile astfel încât nimeni care vine în această ţară să nu se aştepte să primească ajutoare fără să aibă un loc de muncă imediat", a spus el.

Conform sursei de presă, liberal-democraţii sunt de părere că schimbările "de bun simţ" vor "restaura încrederea" în sistemul de imigrare şi vor asigura că "dreptul la muncă nu presupune în mod automat dreptul la a cere".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb