Premierul Groenlandei, replică pentru Trump: „Gata cu fanteziile de anexare”

S.E.
Internaţional / 5 ianuarie, 13:22

Jens-Frederik Nielsen/Sursa foto: X

Jens-Frederik Nielsen/Sursa foto: X

Premierul Groenlandei i-a transmis preşedintelui american Donald Trump să înceteze „fanteziile de anexare”, după o nouă serie de declaraţii în care liderul de la Washington sugera că SUA „se vor ocupa” de insula arctică, conform Digi24. Reacţiile critice s-au amplificat, Danemarca şi mai multe state europene au condamnat ferm presiunile asupra teritoriului autonom, potrivit sursei citate.

„Am fost un prieten apropiat şi loial al Statelor Unite timp de generaţii. Am stat umăr la umăr în momente dificile. Ne-am asumat responsabilitatea pentru securitatea Atlanticului de Nord şi, nu în ultimul rând, pentru cea a Americii de Nord. Asta fac prietenii adevăraţi. Tocmai de aceea retorica imediată şi repetată din partea Statelor Unite este complet şi absolut inacceptabilă”, a scris Nielssen, într-o postare pe Facebook, a relatat Digi24.

Prim-ministrul Groenlandei a criticat viziunea lui Trump, spunând că este greşită asocierea cu „Venezuela şi intervenţii militare”, a informat sursa menţionată.

Lideri ai ţărilor nordice - Suedia, Norvegia şi Finlanda - au postat, de asemenea, mesaje de susţinere pentru Groenlanda, pe reţelele de socializare, a mai transmis Digi24.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ar fi o mișcare după care bufonul ar afla consecințele în termen de câteva... ore. :

    1. ce consecinte?.. vor fo ZERO consecinte!

      hehehe, așa-i când crezi că Putler e icoana din WC.

      Bufonul își poate asuma ordine, dar există consecințe, el nu este președintele budei din curte ca Putler. : 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb