Prinsă între ţinte contradictorii, Federal Reserve vrea să arate că nu şi-a pierdut relevanţa

Noile presiuni inflaţioniste şi indicii bursieri aflaţi aproape de maximele istorice nu vor opri Federal Reserve să anunţe prima reducere a dobânzii de politică monetară din acest an.

Situaţia de pe piaţa muncii va constitui justificarea pentru relaxarea politicii monetare, în condiţiile în care BLS (Bureau of Labor Statistics) tocmai a anunţat o revizuire masivă negativă, de 911 mii, a numărului locurilor de muncă create din aprilie 2024 până în martie 2025.

O serie de analişti independenţi susţin că dobânzile pe termen lung nu vor fi influenţate foarte tare de o reducere a dobânzii de politică monetară, chiar dacă aceasta depăşeşte cu mult 25 de puncte de bază, deoarece deficitul bugetar este prea mare.

Inclusiv un director de la Morgan Stanley susţine că reducerea dobânzii nu va avea un efect semnificativ asupra pieţei imobiliare, acolo unde încă se aşteaptă efectul clasic de stimulare a cererii, deoarece relaxarea politicii monetare nu poate rezolva problema accesibilităţii locuinţelor, aflată aproape de minimul istoric.

"Piaţa imobiliară din SUA se confruntă cu o problemă de accesibilitate. Natura creditului ipotecar pe 30 de ani a transformat această problemă de accesibilitate într-o problemă de ofertă. Cât de gravă este situaţia? Rata medie a dobânzii ipotecare pentru creditele existente este de doar 4,1%, în timp ce rata actuală de pe piaţă se apropie de 6,5%", subliniază James Egan într-o analiză preluată de Zerohedge.

Bloomberg arată că pieţele consideră aproape sigură o reducere a dobânzii cu 0,25 puncte procentuale, până la intervalul ţintă 4% - 4,25%.

Aşteptările sunt reflectate de o scădere similară a randamentelor pentru titlurile de 13 săptămâni în ultima perioadă (vezi graficul 1).

Agenţia de ştiri mai scrie că aşteptările de pe piaţă arată reduceri ale dobânzii până în 2026, pentru a fi prevenită o recesiune în cea mai mare economie a lumii.

Pe lângă scăderea randamentelor pentru titlurile pe termen scurt, curba randamentelor a înregistrat o relativă aplatizare, pe fondul scăderii mai puternice a randamentelor pe termen scurt în raport cu cele pe termen lung (vezi graficul 2).

În opinia analiştilor independenţi, menţinerea randamentelor pe termen lung la un nivel relativ reflectă dezechilibrele fiscale masive din SUA, deoarece "Fed-ul poate reduce ratele cât doreşte, dar nu poate reduce deficitul, iar povara emisiunilor menţine dobânzile pe termen lung ridicate".

Evoluţia curbei randamentelor este explicată printr-o serie de factori cum ar fi operaţiunile de hedging ale dealerilor, dar şi prin repoziţionări geopolitice ale Chinei şi statelor din Golf, determinate de majorarea tarifelor.

În aceste condiţii, este posibil ca deţinătorii majori ai titlurilor americane "să-şi reducă discret achiziţiile de titluri de trezorerie pe termen lung, ca o modalitate de a creşte costurile de finanţare ale SUA".

Mult mai îngrijorătoare este posibilitatea unei crize de lichiditate ascunse la nivelul sectorului financiar "din umbră", care include, printre altele, fonduri de credit private sau fonduri de investiţii imobiliare (REIT). Deficitul de lichiditate poate conduce la vânzarea forţată a obligaţiunilor pe termen lung.

O serie de analişti vehiculează chiar şi un scenariu extrem, în care această dinamică a curbei randamentelor este determinată de intervenţiile autorităţilor americane, care urmăresc reducerea dobânzilor pe termen scurt, pentru relaxarea condiţiilor de creditare interne, şi menţinerea la nivel ridicat a dobânzilor pe termen lung, pentru asigurarea unui dolar puternic.

Situaţia va fi mult mai clară după anunţarea deciziei de politică monetară, când se va cunoaşte şi repartizarea voturilor din FOMC (Federal Open Market Committee), un element lăudabil de transparenţă, care nu se regăseşte la nivelul băncilor centrale din Europa, cu toate că este un indicator important al gradului de independenţă al băncilor centrale.

Dar mai contează? Expertul financiar James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Noua Mare Depresiune Economică", a scris recent că "toate privirile sunt îndreptate către o Federal Reserve irelevantă".

În opinia sa, banca centrală americană "este irelevantă, cu excepţia cazului în care dăunează economiei". Cu toate acestea, atenţia acordată Fed-ului este necesară, deoarece "Fed-ul dăunează adesea economiei", iar motivul este extrem de simplu: modelele utilizate în deciziile de politică monetară nu au nicio legătură cu realitatea.

Rickards estimează că dobânzile din SUA vor scădea din motive "mai importante decât Federal Reserve" şi care nu pot fi controlate de banca centrală americană, iar aceste dobânzi scăzute nu vor fi "elementul de stimulare pe care îl aşteaptă preşedintele Trump", deoarece arată că economia SUA se îndreaptă către recesiune.

Prognoza lui James Rickards, participant direct la soluţionarea crizei generate de fondul de hedging LTCM, arată că o eventuală accentuare a pantei curbei randamentelor după anunţarea unei reduceri a dobânzii de politică monetară va indica o dominanţă a problemelor structurale şi o relevanţă a celei mai puternice bănci centrale din lume departe de imaginea atotputerniciei, construite cu atâta migală în ultimele decenii.

Iar dacă Federal Reserve este irelevantă, oare ce se mai poate spune despre celelalte bănci centrale?