Banca Transilvania (TLV) a obţinut în prima jumătate a acestui an un profit net de numai 11,07 milioane lei, în scădere de zece ori faţă de cel realizat în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar profitul operaţional a crescut cu 57%, influenţat de veniturile din operaţiuni financiare şi dobânzi.
Banca raportase în primul semestru din 2008 un profit net de 111,46 milioane lei. În privinţa rezultatului operaţional, acesta a urcat în intervalul ianuarie - iunie 2009 la 232 milioane lei (54,85 milioane euro), de la 148 milioane lei în perioada similară din 2008.
Rezultatul net a fost influenţat de creşterea cu 94% a provizioanelor la credite, în primul semestru din acest an, "în condiţiile unui management al riscului adaptat mediului economic actual, în care clienţii sunt puşi în faţa unor provocări fără precedent", Banca Transilvania precizând că profitul brut înainte de provizionare este cu 57% mai mare decât cel din semestrul I 2008.
"În primul semestru 2009 profitul operaţional BT a crescut cu 57% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Rezistăm foarte bine acestui mediu economic plin de provocări, adaptându-ne strategia, direcţionând-o preponderent către eficienţă şi spre optimizarea serviciilor. Am acţionat în sensul menţinerii unei stabilităţi în relaţiile cu clienţii noştri, venind cu oferte dedicate, în momentele atipice pe care le parcurgem şi focusându-ne puternic pe reducerea costurilor băncii. Având în vedere evoluţia BT şi oportunităţile identificate în piaţă, suntem siguri că banca va ieşi mai puternică din această perioadă dificilă pentru toţi", afirmă Robert C. Rekkers, directorul general al Băncii Transilvania.














































