Proiect de lege: Jocurile de noroc, inaccesibile până la vârsta de 21 ani

I.Ghe.
Politică / 5 noiembrie, 15:35

Sursa foto: Raluca Turcan/Facebook

Sursa foto: Raluca Turcan/Facebook

Accesul în sălile de jocuri de noroc va fi permis doar după împlinirea vîrstei de 21 ani, dacă unul din cele două proiecte legislative depuse astăzi de deputatul liberal Raluca Turcan şi care privesc industria respectivelor jocuri va fi adoptat de Parlament. Potrivit acestei iniţiative legislative, creşterea vârstei minime pentru participarea la jocuri de noroc de la 18 la 21 de ani, o modificare simplă la nivel juridic, are implicaţii profunde asupra protecţiei sănătăţii emoţionale şi financiare a tinerilor.

Raluca Turcan a afirmat că intervalul 18-21 de ani este una dintre cele mai fragile etape ale vieţii: tinerii abia intră în mediul universitar, îşi încep cariera, gestionează primele venituri şi responsabilităţi, în timp ce impulsivitatea, nevoia de confirmare socială şi dorinţa de explorare sunt la cote maxime. Reprezentanta PNL susţine că industria jocurilor de noroc, bazată pe mecanisme persuasive şi tehnici psihologice rafinate, vizează exact acest segment vulnerabil. Prin ridicarea pragului de vârstă, s-ar oferi tinerilor o fereastră de maturizare emoţională şi financiară. Măsura propusă de Turcan a fost aplicată cu succes în Portugalia, Grecia şi Republica Moldova, unde s-a observat o diminuare semnificativă a dependenţelor timpurii şi a fenomenului de îndatorare la vârste fragede.

Al doilea proiect de lege depus de Raluca Turcan reglementează strict publicitatea la jocurile de noroc, adaptând legislaţia la realitatea digitală în care copiii şi adolescenţii sunt activi zi de zi. Propunerea interzice difuzarea reclamelor la jocuri de noroc în mediul online între orele 06.00 şi 24.00, interval în care tinerii utilizează intens platformele sociale, spaţiu în care mesajele pot deveni extrem de influente. În plus, este eliminată implicarea influencerilor, sportivilor şi personalităţilor publice în campaniile de promovare ale industriei de gambling, deoarece tinerii nu sunt atraşi de spoturile tradiţionale, ci de modelele pe care le urmăresc şi le imită online. Deputatul liberal afirmă că atunci când o figură admirată normalizează pariurile, mesajul transmis este periculos: participarea la jocuri de noroc devine percepută ca un comportament cool, acceptabil sau chiar profitabil. Proiectul extinde interdicţia deja existentă în audiovizual, valabilă doar până la ora 23.00, mutând protecţia acolo unde tinerii se află în mod real, adică în mediul digital. Iniţiativa legislativă prevede şi interzicerea campaniilor mascate sub forma unor sponsorizări culturale sau sportive, dacă pot fi interpretate ca promovare indirectă, iar operatorii din domeniu vor fi obligaţi să afişeze vizibil mesaje de avertizare privind riscurile dependenţei, după modelul folosit pentru alcool şi tutun.

Datele prezentate de Turcan sunt elocvente şi conturează un tablou alarmant: 14% dintre liceeni au încercat jocuri de noroc în ultimul an, 27% dintre copii consumă alcool, 24% energizante, 19% fumează ţigări clasice, 16% folosesc ţigări electronice, 11% apelează la tutun încălzit, iar 3 din 10 copii declară că ştiu pe cineva care a consumat droguri. Aceste cifre arată un fenomen extins al dependenţelor moderne, în care jocurile de noroc se suprapun cu alte comportamente de risc, într-un mediu social şi digital care amplifică tentaţiile şi minimizează percepţia pericolului.

Raluca Turcan subliniază că aceste măsuri nu reprezintă doar o etapă legislativă, ci reafirmarea unui principiu fundamental: interesul superior al copilului prevalează în faţa profitului industriei jocurilor de noroc. Deputatul atrage atenţia asupra faptului că în Parlament există numeroase proiecte bune, dar blocate, fiind ignorate doar pentru că „nu sunt ale cuiva”. Ea solicită dezbaterea şi votarea urgentă a acestor iniţiative, depuse deja în procedură accelerată, pentru a preveni agravarea unui fenomen care prinde amploare în rândul tinerilor.

Cele două proiecte depuse sunt doar începutul, a avertizat Raluca Turcan, care a anunţat că în perioada următoare va propune noi măsuri axate pe educaţie, prevenţie şi consiliere, astfel încât protecţia copiilor să nu rămână doar o idee declarativă, ci să devină parte concretă şi funcţională a politicilor publice.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0851
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4608
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7690
Gram de aur (XAU)Gram de aur565.0116

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb