Promisiuni verzi, rezultate gri: BCE nu reuşeşte să taxeze adevăratul cost al poluării

Marii poluatori la nivel global nu înregistrează niciun impact real în urma noilor condiţii de creditare anunţate de Banca Centrală Europeană pentru combaterea crizei climatice, deşi instituţia promitea în anul 2021, prin vocea preşedintei de atunci, Christine Lagarde, măsuri ferme împotriva companiilor care alimentează dezastrul ecologic, se afirmă într-un articol publicat de site-ul european de investigaţii jurnalistice Follow The Money.

Cu toate acestea, în urmă cu două luni BCE a anunţat că, începând de anul viitor, va adăuga un nou „factor climatic” la cadrul său de garanţii - reguli care guvernează modul în care băncile comerciale se împrumută de la banca centrală utilizând drept garanţie active precum obligaţiunile corporative. Pe scurt, dacă acestea provin din activităţi poluante, valoarea lor scade, ceea ce ar trebui să facă finanţarea mai scumpă.

Cum funcţionează acest mecanism? Când o companie poluatoare are nevoie de bani, aceasta se împrumută de la o bancă comercială. La rândul lor, băncile împrumută adesea fonduri pe termen scurt de la BCE. Pentru a obţine aceste împrumuturi, trebuie să depună ca garanţii anumite active financiare: pachete de împrumuturi sau obligaţiuni corporative. Deoarece aceste active prezintă riscuri, BCE nu le acceptă la valoarea lor nominală integrală. Aceasta aplică o reducere pentru a se proteja pe sine şi Zona Euro.

În jargonul băncilor centrale, această reducere se numeşte reducere de dobândă. Cu cât activul este mai riscant, cu atât reducerea de dobândă este mai mare. Reducerile de dobândă mai mari fac ca o anumită obligaţiune să fie mai puţin utilă ca garanţie; băncile trebuie să depună o cantitate mai mare din aceasta pentru a obţine aceeaşi sumă de numerar de la banca centrală. Creditorii de pe piaţă sunt atenţi. Dacă BCE consideră o obligaţiune mai sigură, acest lucru se traduce adesea prin costuri de împrumut mai mici pentru companie. Dacă BCE adoptă o viziune mai prudentă, ratele dobânzilor tind să crească treptat.

De exemplu, începând de anul viitor o obligaţiune legată de activităţi cu risc climatic mai mare cum ar fi realizarea unei noi platforme de foraj în Arctica- ar fi evaluată cu mult mai puţin ca garanţie decât o obligaţiune care finanţează un sediu central neutru din punct de vedere climatic.

Cu toate acestea, sursa citată afirmă că în practică astfel de mişcări vor avea un impact redus asupra profitului giganţilor petrolieri precum Shell, conform calculelor realizate de Follow the Money. Sursa citată arată că, în realitate, mecanismul „factorului climatic” introdus de BCE abia dacă zgârie suprafaţa problemelor, iar giganţi precum Shell nu resimt decât sume derizorii în bilanţurile lor uriaşe. Analizele efectuate de grupul de experţi britanici de la New Economics Foundation arată că, în cel mai drastic scenariu luat în calcul, la dobânzile pe care BCE le-a anunţat că le va aplica din anul 2026, compania Shell ar fi plătit pentru anul trecut aproximativ 37 milioane euro în costuri suplimentare cu finanţarea, adică 0,01% din cifra sa de afaceri - ceea ce reprezintă practic o eroare de rotunjire contabilă - şi 0,27% faţă de profitul realizat de firma respectivă în anul 2024.

Practic, BCE a ales o variantă timidă, care nu exclude complet obligaţiunile fosile şi nici nu le sancţionează drastic, ci doar le diminuează moderat valoarea. Astfel, în loc să descurajeze ferm investiţiile în combustibili fosili, banca transmite un semnal slab, aproape insesizabil pentru pieţe. Sursa citată arată că experţii ING Bank au ajuns la o concluzie practică similară şi se aşteaptă ca impactul la nivel de sector să fie „foarte marginal şi poate neobservabil”.

Specialiştii avertizează că acest pas este lipsit de ambiţie şi nu poate produce schimbări sistemice. Potrivit sursei citate, Boris Schellekens de la think-tankul olandez SOMO (Centrul pentru Cercetare a Corporaţiilor Multinaţionale) a declarat că 37 milioane euro - creştere a dobânzilor bancare - reprezintă un mărunţiş pentru o companie precum Shell.

„Mai mult, «factorul climatic» are un impact redus asupra băncilor care continuă să cumpere şi să garanteze obligaţiuni pentru combustibili fosili”, a declarat expertul pentru sursa citată şi a subliniar că adevărata ameninţare pentru stabilitatea zonei euro este chiar criza climatică pe care BCE o tratează cu mănuşi.

Clarisse Murphy de la Reclaim Finance - organizaţie franceză pentru protecţia mediului - vorbeşte despre o „zonă gri”: companiile poluatoare sunt teoretic penalizate, dar rămân totuşi eligibile pentru finanţare, ceea ce perpetuează avantajele de care beneficiază de zeci de ani.

Contextul politic este şi el nefavorabil. După recentele alegeri europene, presiunea împotriva politicilor verzi a crescut, iar Parlamentul European a cerut BCE să adopte o agendă mai puţin ecologică. Conducerea băncii pare să fi răspuns acestei presiuni cu precauţie, optând pentru o soluţie de compromis care nu supără marile corporaţii şi nici nu schimbă radical regulile jocului financiar.

Totuşi, există voci care consideră că simpla includere a crizei climatice în discursul oficial al BCE poate influenţa comportamentul investitorilor şi poate genera, pe termen lung, o schimbare de direcţie. Theo Harris de la New Economics Foundation crede că pieţele vor începe să ia în calcul posibilitatea unor reglementări viitoare mai dure şi să-şi reducă treptat expunerea la companiile poluatoare.

Deocamdată însă, concluzia este limpede: marii poluatori nu au motive să se teamă. BCE a ales să meargă pe drumul cel mai sigur pentru bănci şi cel mai blând pentru companiile din sectorul fosil, ratând şansa de a-şi transforma declaraţiile curajoase într-o politică reală, cu impact tangibil. În loc să plătească preţul pentru criza climatică pe care o alimentează, colosii industriali continuă să împrumute bani aproape nestingheriţi, în timp ce povara tranziţiei verzi rămâne, ca de obicei, pe umerii cetăţenilor obişnuiţi.