Proteste la Kiev în urma deciziei autorităţilor de a renunţa la acordul cu UE

F.A.
Internaţional / 22 noiembrie 2013

Circa 3.000 de ucraineni au protestat, ieri seară, la Kiev, după ce autorităţile au decis suspendarea discuţiilor pregătitoare semnării acordului de asociere cu Uniunea Europeană, potrivit presei internaţionale.

Liderii opoziţiei au ieşit să-i susţină pe manifestanţi în capitala ucraineană. "Am venit aici să ne exprimăm dezacordul în legătură cu acţiunile regimului lui Viktor Ianukovici (...) Împreună vom reuşi să demonstrăm că suntem în stare să schimbăm această ţară", a declarat liderul partidului de opoziţie UDAR, Volodimir Kliciko, relatează Interfax-Ucraina, în pagina electronică.

Proteste au avut loc şi în alte oraşe ale ţării precum Liov, Ivano-Frankovsk, Harkov şi Doneţk. Chiar şi pe timpul nopţii, câteva sute de persoane au continuat să manifesteze în centrul Kievului.

Ieri, Cabinetul de miniştri al Ucrainei a decis să anuleze discuţiile de pregătire a acordului de asociere cu UE şi şi-a exprimat intenţia de-a îmbunătăţi relaţiile economice cu Rusia şi CSI (Comunitatea Statelor Independente).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb