Pure fantezii privind reforma sistemului fiscal românesc

Un domn Radu Georgescu, managing partner al firmei de consultanţă autohtonă CFO Network, a lansat recent o propunere de reformă a sistemului fiscal din România care vizeaza eliminarea completă a TVA şi adoptarea sistemului american bazat pe o taxă simplă de vânzări aplicată comercianţilor. Propunerea, difuzată de câteva publicaţii, este nerealistă şi nu are cum să fie implementată în condiţiile actuale. Ea pleacă de la premize greşite şi pare a arăta neînţelegerea, în mare măsură, a aspectelor puse în discuţie.

Principala problemă: se poate renunţa la TVA?

Pentru domnul Georgescu,totul este foarte simplu: renunţarea la TVA şi implementarea sistemului american de taxe simple de vânzari s-ar putea realiza extrem de rapid - "în maxim o lună”. Ne aflăm în faţa unei autoiluzionări. Realitatea e mult mai complicată, deoarece propunerea ridică serioase probleme de natură legală. Economistul ignoră un fapt important, şi anume că ţările membre ale Uniunii Europene sunt obligate să implementeze în legislaţia naţională un sistem al TVA care să corespundă prevederilor Codului UE privind TVA. În plus, baza de calcul a TVA la nivel naţional reprezintă unul din elementele utilizate în determinarea contribuţiilor statelor membre la bugetul UE. Concluzia la toate acestea? Una evidentă chiar şi pentru un nespecialist în domeniul fiscal: renunţarea la TVA nu se poate face una-două şi în absenţa rezolvării constrângerilor legale cărora le este supusă România.

A fost luat în derâdere modelul TVA de către americani?

Domnul Georgescu consideră că ar fi cea mai bună idee ca România să implementeze propunerea sa, întrucât "americanii nu au TVA”. Şi, continuă să afirme următoarele: "Când au văzut taxa inventată de francezi în anul 1950, americanii au spus despre TVA că este o taxă stupidă care generează evaziune. Au avut dreptate”.

Argumentul că statul american nu are TVA, ce se vrea a fi zdrobitor, este mai mult decât şubred. Existenţa unui sistem specific de impozitare într-o ţară (în cazul SUA, taxe pe vânzări la nivel de stat al federaţiei, district sau oraş) nu înseamnă, în mod necesar, că o altă ţară trebuie să preia astfel de politici (eventual la nivel naţional).

Domnului Georgescu ar trebui să-i dea de gândit realitatea că, în prezent, 174 de ţări din lume utilizează o formă sau alta de TVA. După cum a subliniat OECD, o organizaţie ce reuneşte 38 de ţări dezvoltate, răspândirea TVA pe plan mondial reprezintă una dintre cele mai importante evoluţii în domeniul impozitării de-a lungul ultimelor decenii. E relevant şi aspectul că toate ţările din OECD, cu excepţia SUA, utilizează TVA. Fără alte înţelesuri, să subliniem doar că, la acest moment, alături de SUA, în clubul ţărilor care nu au implementat TVA se află entităţi cum ar fi: Somalia, Sudanul de Sud, Cuba, Coreea de Nord, Myanmar, Angola.

Economistul nu spune cine sunt americanii care au făcut observaţia citată că TVA este o taxă stupidă. În absenţa clarificărilor, afirmaţiile domnului Georgescu rămân doar simple vorbe în vânt. Şi cum se împacă acestea cu realitatea că, de câteva decenii, adoptarea TVA este o temă recurentă ce apare în discuţiile privind propunerea de reformă fiscală în SUA. În tot acest timp, Trezoreria americană, comisii ale Congresului SUA şi multe alte organizaţii au emis zeci de rapoarte şi studii pe acest subiect. Potrivit Congressional Budget Office, un model de TVA la nivel naţional, cu o rată de numai 5%, cu o bază largă de impunere, ar strânge 2,7 trilioane dolari SUA în 10 ani, fiind o opţiune fezabilă de reducere a deficitului bugetar.

Domnul Georgescu se află în eroare şi când afirmă că TVA a fost inventatăde francezi în anul 1950. TVA a fost introdusă în Franţa în 1958, după ce a fost, mai întâi aplicată, în 1954, în Camerun (sursa Wikipedia).

Este TVA o taxă stupidă?

TVA nu este o taxă stupidă, aşa cum afirmă domnul Georgescu. Literatura economică demonstrează că un sistem TVA bine proiectat şi implementat, fără a fi perfect, este superior unuia bazat pe taxele tradiţionale pe vânzări.

Deşi cunoscute în mod tradiţional sub denumirea de taxe, atât TVA, cât şi taxa pe vânzări, sunt, în fapt, impozite indirecte, ce se prezintă sub forma unor impozite pe consum, întrucât se aplică la vânzarea unor mărfuri sau la prestarea de servicii. Aceste impozite sunt plătite de către firme, dar cei care le suportă în ultimă instanţă sunt consumatorii finali. Cu alte cuvinte, impozitele respective, ce sunt incluse în preţ, sunt recuperate de la consumatorii mărfurilor şi serviciilor asupra cărora se percep.

În situaţia taxei pe vânzări, impozitul se colectează de firme numai la punctul de vânzare către consumatorul final. În schimb, TVA este un impozit unic care se încasează fracţionat de-a lungul lanţului de producţie şi distribuţie. În sistemul TVA, o firmă remite impozitul calculat asupra vânzărilor sale, fiindu-i însă permis să deducp impozitul plătit la inputurile sale (vânzări în etapa anterioară ale altei firme).Prin acest mecanism, TVA se aplică efectiv numai asupra sporului de valoare adaugat de fiecare firmă ce participă la realizarea unui produs sau la prestarea unui serviciu.

Sistemul bazat pe TVA are numeroase avantaje faţă de o taxă pe vânzări de retail. De exemplu, TVA e văzută ca fiind mult mai eficientă din punct de vedere administrativ, întrucât mobilizează veniturile de-a lungul lanţului de producţie şi distribuţie, reduce oportunităţile de evaziune şi asigură un flux de venituri predictibile pentru guvern. O slăbiciune a TVA este caracterul său regresiv, întrucât gospodăriile cu venituri mici cheltuiesc mai mult pe consum în relaţie cu acestea decât cele cu venituri mari. Regresivitatea TVA poate fi însă redusă sau chiar eliminată prin diverse metode: excludere selectivă a unor bunuri de la impunere, alocarea unei părţi din veniturile din TVA pentru cheltuieli sociale, o restituire parţială a impozitului plătit.

O mare nedumerire privind sistemul american vizat

Propunerea domnului Georgescu este neclară, dat fiind că în SUA (stat federal) nu există un sistem naţional de taxe pe vânzări ("sales taxes”). Cum cetăţenii americani plătesc astfel de taxe, la nivele multiple, de la cel de stat al federaţiei în jos (stat, district, oraş, alt tip de circumscripţie fiscală - peste 12.000 de entităţi) ar rezulta că România ar trebui să renunţe la un sistem naţional al TVA şi să implementeze taxe pe vânzari la nivel de judeţ şi oraş, dacă este să aplice strict modelul american. Se pune şi întrebarea dacă unele judeţe ar putea să valorifice experienţa unor state americane ca Delaware, Montana, New Hampshire, Oregon şi Alaska care nu au taxe pe vânzări? Şi ratele de impozitare vor putea fi diferite de la un judeţ (oraş) la altul, ca în SUA? Nu ni se oferă niciun detaliu cum va arăta reforma, totul se rezumă doar la câteva vorbe că trebuie preluat sistemul din SUA.

Un sistem naţional de taxe pe vânzări de retail este dezbătut de mai mulţi ani în SUA, ca o variantă alternativă de reformă fiscală. Studiile făcute cu acest prilej au arătat că taxele pe vânzări la nivel de stat - în general văzute ca având succes pe acest palier - nu reprezintă un model bun pentru o reformă federală (acest subiect nu e dezvoltat din lipsă de spaţiu). În concluzie, ce sistem ar trebui să ia brusc România: la nivel naţional sau de la judeţe în jos? Si care sunt studiile serioase de impact care ar trebui sa preceadă o astfel de acţiune: doar părerile domnului Georgescu?

TVA generează evaziune? Evaziunea zero pentru taxa pe vânzări?

Domnul Georgescu afirmă că TVA este o taxă stupidă şi că fenomenul evaziunii fiscale nu există pentru taxa pe vânzări către consumatori. Aprecieri mai mult decât discutabile.

Procesul de colectare în mai multe etape al TVA este menit să reducă evaziunea: în fiecare stadiu de producţie sau distribuţie sunt create facturi şi înregistrări contabile ce permit verificări încrucişate. Faptul că fiecare firmă plăteşte TVA în întregime, dar are dreptul la o anumită restituire, duce la crearea de stimulente pentru fiecare cumpărător din lanţul de producţie să se asigure că vânzătorul de dinaintea sa a făcut plăţile cuvenite. Nu se poate însă contesta că, în lumea reală, unele firme identifică oportunităţi de evaziune: capacitate limitatată de verificarea autorităţilor fiscale, coruperea unor funcţionari, falsificarea facturilor etc. Rămâne însă faptul că elementele structurale ale TVA contribuie la reducerea oportunităţilor de evaziune de tipul celor care afectează taxele pe vânzări, ce sunt colectate numai la vânzarea finală. În acest din urmă caz, vânzătorul ştie că nu există o pistă de audit ca la TVA, având astfel stimulente puternice să nu facă plăţile către fisc. Prin urmare, afirmaţia că taxa pe vânzări către consumatori implică evaziune zero reprezintă o mare inepţie, practica fiscală (realitatea) infirmând această alegaţie a domnului Georgescu. Atunci când comerciantul evită plata taxelor pe vânzări, veniturile fiscal sunt pierdute în întregime; în situaţia TVA, venitul se pierde numai parţial, participanţii la lanţul de producţie până la un anumit nivel făcând plăţile cuvenite.

Studii elaborate în SUA, demonstrează că taxa pe vânzări are un potenţial ridicat de evaziune şi că fenomenul se agravează începând cu rate de 10-12%. Exact ratele taxei pe consum propuse de domnul Georgescu pentru România.

În situaţia unui sistem naţional de taxe pe vânzari în SUA, se estimează că o rată de evaziune de 15% ar putea fi o estimare conservatoare (de reţinut că rata de evaziune la impozitul pe venit este între 15-20%).

Reflecţii finale

Propunerea domnului Georgescu face parte din categoria"no-starter”. Este evident pentru oricine, fără a fi nevoie de studii economice, că ea nu poate obţine tracţiune, atât timp cât intră în contradicţie cu reguli europene clare. În acelaşi timp, argumentele invocate de acesta în sprijinul propunerii salede reform fiscal în România nu sunt convingătoare. Supuse unei analize, fie şi superficiale, multe dintre dintre ele, chiar se dovedesc a nu avea sens. Este însă uimitor că argumente de acest fel vin din partea unei persoane care este prezentată publicului drept specialist de marcă pe aspecte fiscale şi contabile. Pe acest fundal, ar fi interesant, care e părerea specialiştilor ANAF şi ai Ministerului de Finanţe faţă de reforma radicală propusă de domnul Georgescu?