Situaţia companiei Lukoil, care deţine rafinăria din Ploieşti şi o reţea de staţii de carburanţi în România, este monitorizată de autorităţi, a declarat consilierul prezidenţial pe probleme economice Radu Burnete, la Digi 24,. Acesta a precizat că orice tranzacţie privind vânzarea activelor companiei va fi analizată de Comisia pentru examinarea investiţiilor străine directe (CEISD), care are drept de veto.
„Orice tranzacţie de genul acesta care are loc în România este analizată şi autorizată de o comisie, CEISD. Dacă observăm că respectiva companie are legături cu Federaţia Rusă sau se află sub sancţiuni, ori avem bănuieli că este doar un paravan, statul român are drept de veto şi va exista o astfel de analiză”, a declarat Burnete.
El a menţionat că Lukoil asigură circa 25% din capacitatea de rafinare a României, iar o parte din produsele rafinate la Ploieşti sunt exportate în Republica Moldova. În prezent, rafinăria se află în revizie, iar necesarul de carburant este acoperit din importuri şi prin livrările altor companii.
Burnete a mai afirmat că o posibilă achiziţie a activelor Lukoil de către statul român „nu poate fi exclusă”, deşi decizia finală aparţine companiei. În ceea ce priveşte firma cipriotă către care Lukoil a anunţat că ar putea vinde activele din România, el a precizat că aceasta „ridică semne de întrebare”.
În paralel, Trezoreria SUA a introdus companiile Lukoil şi Rosneft, alături de 34 de filiale ale acestora, pe lista de sancţiuni americane, care prevăd îngheţarea activelor şi interdicţia de a face afaceri cu entităţi americane.
La rândul său, ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat că autorităţile sunt preocupate de viitorul operaţiunilor Lukoil din România şi de eventualele datorii ale companiei. „Trebuie ca statul român să se asigure că aceste datorii nu vor rămâne istorie”, a spus Miruţă.
Potrivit Politico, sancţiunile impuse de Washington au generat haos pe pieţele energetice europene, mai ales în statele unde Lukoil are operaţiuni - inclusiv România şi Bulgaria -, care încearcă să evite oprirea rafinăriilor înainte ca sancţiunile să intre în vigoare la 21 noiembrie. Bucureştiul ar analiza inclusiv posibilitatea unei derogări temporare privind aplicarea acestora.















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.11.2025, 22:31)
Cine te-a ales pe matale? Poporul roman? Nu cred.