Raiffeisen Bank depăşeşte pragul de 10 miliarde de euro active administrate pentru clienţi

U.B.
Bănci-Asigurări / 4 februarie, 12:24

Sursa foto: Raiffeisen Bank

Sursa foto: Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank România a depăşit pragul de 10 miliarde de euro în active administrate pentru clienţii persoane fizice, după o creştere de aproximativ 1 miliard de euro în ultimul an, consolidându-şi poziţia în top 3 bănci de pe piaţa locală în segmentul de economisire şi fonduri de investiţii, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Datele arată că nivelul activelor administrate îi conferă Raiffeisen o cotă de piaţă de circa 11% în segmentul de economisire şi fonduri de investiţii, subliniază sursa menţionată. Instituţia se situează pe locul al treilea în piaţă în funcţie de resursele atrase de la clienţi în instrumente de economisire clasice, conturi curente, conturi de economii şi depozite, adaugă comunicatul, şi îşi menţine locul 3 în piaţa fondurilor de investiţii, prin Raiffeisen Asset Management.

Potrivit comunicatului de presă, creşterea este susţinută de evoluţia pozitivă a fondurilor de investiţii administrate de Raiffeisen Asset Management, care au înregistrat un avans de 35% în ultimul an, pe fondul interesului crescut al clienţilor pentru diversificarea portofoliilor şi investiţii cu potenţial de randament pe termen mediu şi lung.

Conturile de economii au crescut cu 21% în 2025, comparativ cu anul precedent, în timp ce conturile curente şi depozitele bancare au înregistrat o creştere anuală de 7%, reflectând preferinţa clienţilor pentru soluţii de economisire sigure şi flexibile, potrivit băncii, subliniază sursa.

Vicepreşedinte Retail, Raiffeisen Bank România, Mihail Ion, a declarat: „Depăşirea pragului de 10 miliarde de euro administrate reprezintă un reper semnificativ şi un moment-cheie în implementarea strategiei noastre pe termen lung. Continuăm să susţinem economisirea şi investiţiile clienţilor prin soluţii sigure, moderne şi personalizate”, conform comunicatului de presă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3130
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5509
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9129
Gram de aur (XAU)Gram de aur700.6082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb