Prudenţă şi disciplină financiară - noul standard pentru accesul la credit

Reporter: Cum descrieţi climatul financiar actual pentru companiile din România?

Laura Mihai: Climatul financiar de la începutul anului 2026 poate fi descris ca fiind unul prudent, marcat de decizii mai calculate şi investiţii etapizate. În mod tradiţional, începutul de an este o perioadă de recalibrare, în care companiile îşi reevaluează relaţiile cu partenerii, îşi ajustează obiectivele şi îşi definesc direcţiile de creştere, în funcţie de contextul economic în care operează.

Contextul macroeconomic nu poate fi ignorat în luarea acestor decizii. Anul precedent a fost dificil pentru mediul antreprenorial, marcat de măsuri de austeritate fiscală, presiuni constante asupra cash-flow-ului şi o nevoie accentuată de prudenţă. În practică, acest lucru s-a tradus pentru multe companii în amânarea unor investiţii, temporizarea proiectelor de dezvoltare şi o atenţie mai mare acordată stabilităţii şi gestionării riscurilor imediate.

Interacţionând frecvent atât cu mediul antreprenorial, cât şi cu reprezentanţii băncilor, observ că anul 2026 se conturează ca un an de echilibru, în care antreprenorii încearcă să balanseze creşterea cu disciplina financiară, viteza cu eficienţa şi oportunităţile cu sustenabilitatea pe termen mediu.

Reporter: Care sunt principalele riscuri financiare pe care le vedeţi în acest moment pentru mediul de business?

Laura Mihai: Principalul risc financiar în acest moment nu este neapărat legat de domeniul de activitate, ci de lipsa de predictibilitate financiară. Într-un context volatil, mediul antreprenorial are nevoie să se axeze mai mult pe utilizarea instrumentelor manageriale care oferă vizibilitate clară asupra performanţei: cash-flow, structură de costuri, marje şi scenarii alternative.

În practică, riscul major apare adesea nu din piaţă, ci dintr-o construcţie financiară insuficient fundamentată, din lipsa planificării şi din reacţii tardive la deviaţiile faţă de buget. În acest context, controlul, analiza şi capacitatea de anticipare devin esenţiale.

Companiile care vor performa în următorii ani vor fi cele care înţeleg contextul macroeconomic, îşi cunosc cifrele în profunzime, iau decizii proactive, nu reactive şi tratează strategia financiară ca parte integrantă din strategia de business.

Reporter: Cum s-a modificat apetitul de risc al băncilor faţă de anii anteriori?

Laura Mihai: Abordarea băncilor a devenit mai selectivă comparativ cu anii anteriori, accentul fiind pus pe predictibilitate, transparenţă şi cerinţe mai clare de raportare.

Deşi unele bănci au, prin strategiile lor de dezvoltare, anumite domenii prioritare, în practică decizia de finanţare este influenţată în principal de calitatea situaţiei financiare a companiei, de evoluţia acesteia în timp şi de istoricul relaţiei cu finanţatorii.

Respectarea termenelor, a scadenţelor de plată şi a obligaţiilor contractuale joacă un rol determinant în evaluarea solicitărilor de finanţare.

Reporter: Ce tipuri de companii au astăzi acces mai uşor la finanţare şi care întâmpină cele mai multe dificultăţi?

Laura Mihai: Accesul la finanţare nu s-a modificat fundamental faţă de anii anteriori. Companiile care pot demonstra o evoluţie financiară sănătoasă - nu doar creştere a cifrei de afaceri, ci şi îmbunătăţirea rezultatului operaţional - continuă să aibă acces la finanţare.

Este important de subliniat că nu orice creştere a cifrei de afaceri reprezintă, în sine, un avantaj. În anumite situaţii, o strategie axată pe stabilitate şi marjă, chiar şi în absenţa unei creşteri accelerate, este percepută pozitiv de bănci.

În general, sunt avantajate companiile cu un istoric bun, care şi-au respectat obligaţiile contractuale, au construit o relaţie solidă cu finanţatorii şi investesc inteligent în retehnologizare sau eficientizare. În schimb, dificultăţi întâmpină firmele cu rezultate volatile, planificare financiară slabă sau o relaţie fragmentată cu băncile, acesta fiind, de altfel, şi punctul de plecare al fiecărei discuţii pe care o demarez în zona de consultanţă: înţelegerea contextului financiar al companiei şi implicarea activă în construirea unei relaţii sustenabile cu finanţatorii, pe termen lung.

Reporter: Sunt băncile mai prudente în ceea ce priveşte finanţarea investiţiilor pe termen lung?

Laura Mihai: Nu sunt neapărat mai prudente, dar cu siguranţă mai riguroase. În cazul creditelor de investiţii pe termen mediu şi lung, băncile solicită un volum mai mare de informaţii: structuri detaliate ale investiţiei, proiecţii financiare şi scenarii alternative.

În esenţă, se aşteaptă un plan de afaceri clar, care să explice obiectivul investiţiei şi impactul acesteia asupra bilanţului şi contului de profit şi pierdere. Atunci când investiţia vizează activitatea de bază a companiei, pregătirea unui astfel de material este, de regulă, mai facilă, mai ales cu sprijinul specialiştilor bancari.

Complexitatea creşte însă în cazul extinderii către noi linii de business sau al achiziţiilor de companii, inclusiv în tranzacţii de tip leveraged buy-out, unde riscurile sunt mai dificil de evaluat şi necesită o analiză mai aprofundată.

Reporter: Observaţi o schimbare în structura finanţărilor - mai mult equity, mai puţin credit?

Laura Mihai: În structura finanţărilor pe termen mediu şi lung destinate investiţiilor, aportul propriu continuă să joace un rol important. Nivelul acestuia variază în funcţie de tipul companiei şi de obiectivul finanţat, mai degrabă decât să reflecte o schimbare radicală de la credit către equity.

Pentru companiile cu un istoric solid, care investesc în activitatea de bază şi nu prezintă vulnerabilităţi financiare, aportul propriu poate fi în jur de 15%. În cazul start-up-urilor sau al companiilor aflate la început de drum, unde modelul de business nu este încă validat de piaţă, aportul de capital propriu poate ajunge la 30% sau chiar mai mult.

În cazul grupurilor de companii cu activitate integrată, structura poate fi flexibilizată prin implicarea unui co-debitor din grup, cu rezultate financiare solide. Acest lucru oferă finanţatorilor un nivel suplimentar de confort, inclusiv în situaţii de tip cost over-run sau alte deviaţii care pot apărea ulterior evaluării iniţiale.

Reporter: Ce greşeli frecvente fac companiile atunci când negociază finanţarea cu băncile?

Laura Mihai: Nu aş vorbi neapărat despre greşeli, ci despre aspecte care pot fi îmbunătăţite. De-a lungul celor peste 20 de ani de experienţă în banking, am întâlnit companii foarte performante din punct de vedere operaţional, dar mai puţin atente la modul în care gestionează relaţia cu finanţatorii.

Creşterea operaţională şi succesul investiţiilor depind, în mare măsură, de calitatea relaţiei cu banca şi de capacitatea companiei de a respecta angajamentele asumate contractual. În practică, provocările apar frecvent atunci când finanţarea este solicitată fără un context clar şi fără o planificare adecvată a cash-flow-ului, când relaţia cu banca nu a fost construită în timp pe bază de încredere şi transparenţă sau când comunicarea are loc doar în situaţii de urgenţă.

De asemenea, neînţelegerea diferenţei de perspectivă dintre antreprenori şi bănci poate genera tensiuni inutile în procesul de negociere. De aceea, este esenţială o comunicare constantă cu finanţatorii, monitorizarea atentă a indicatorilor financiari contractuali (lichiditatea curentă, gradul de îndatorare) şi o abordare proactivă atunci când apar deviaţii. Un buffer de lichiditate rămâne crucial, mai ales în perioade marcate de constrângeri macroeconomice.

Reporter: Ce ar trebui să înţeleagă companiile despre riscul financiar în actualul context economic?

Laura Mihai: Riscul nu este doar financiar, ci şi operaţional, strategic şi reputaţional. În acest context, transparenţa şi predictibilitatea devin esenţiale pentru construirea încrederii şi pentru menţinerea accesului la finanţare.

Aş sublinia că aplicarea principiilor de guvernanţă nu ar trebui privită ca o obligaţie rezervată companiilor de stat sau celor listate. Integrarea acestor principii în funcţionarea internă a unei organizaţii reprezintă un element de bază în relaţiile pe care compania le dezvoltă cu toţi partenerii săi (interni şi externi) şi contribuie direct la o mai bună gestionare a riscurilor.

Reporter: Este acum un moment potrivit pentru investiţii sau mai degrabă pentru consolidare?

Laura Mihai: Răspunsul depinde de tipul investiţiei. Este un moment potrivit pentru investiţii care au un impact pozitiv clar asupra P&L-ului (Profit & Loss), precum cele orientate către eficientizare, retehnologizare sau digitalizarea proceselor.

În schimb, este o perioadă mai puţin favorabilă pentru deschiderea unor direcţii complet noi de business sau pentru îndepărtarea de core business, mai ales atunci când aceste iniţiative nu sunt suficient de bine cunoscute sau evaluate din perspectiva costurilor şi a riscurilor asociate.

Reporter: Cum anticipaţi evoluţia pieţei de creditare în următorii 12-24 de luni?

Laura Mihai: Intrarea în 2026 găseşte piaţa creditului într-un echilibru fragil, marcat de câteva tendinţe clare. Relansarea creditării private va depinde, în principal, de scăderea dobânzilor şi de stabilizarea inflaţiei. În absenţa unei relaxări monetare mai consistente, cererea de credite va rămâne moderată.

Populaţia ar putea continua să susţină creditarea în lei, însă într-un ritm mai temperat decât în anii anteriori. În paralel, companiile vor favoriza în continuare finanţarea în valută, în special în sectoarele orientate către export, deşi riscurile valutare vor deveni tot mai relevante în luarea deciziilor.

La nivel macro, creditul guvernamental este de aşteptat să rămână ridicat, ceea ce poate menţine presiunea asupra costurilor de finanţare din economie. În ansamblu, perioada 2026-2027 se conturează ca una de tranziţie, în care creditarea ar putea reveni treptat pe creştere reală, însă într-un ritm mai prudent şi mai selectiv decât în anii anteriori.

Reporter: Ce recomandări aţi face companiilor care vor să rămână bancabile şi reziliente în această perioadă?

Laura Mihai: În primul rând, disciplina financiară este esenţială. Companiile trebuie să aibă o bună înţelegere a propriei performanţe financiare, să monitorizeze constant cash-flow-ul, indicatorii de lichiditate şi gradul de îndatorare şi să reacţioneze din timp la eventualele deviaţii faţă de buget.

În al doilea rând, predictibilitatea contează mai mult ca oricând. Băncile nu caută perfecţiune, ci coerenţă: un model de business clar, decizii explicabile şi o direcţie strategică bine definită, susţinută de proiecţii financiare realiste.

Un alt element cheie este comunicarea constantă cu banca. Relaţia cu finanţatorii nu ar trebui activată doar în momente de presiune, ci construită în timp, prin transparenţă, dialog şi respectarea angajamentelor asumate. O abordare proactivă, mai ales atunci când apar dificultăţi temporare, face adesea diferenţa.

Nu în ultimul rând, companiile trebuie să îşi construiască rezerve de flexibilitate - fie sub forma unui buffer de lichiditate, fie prin structuri de finanţare adaptabile - pentru a putea traversa perioadele de volatilitate fără a afecta continuitatea operaţională sau relaţia cu finanţatorii.

Reporter: Cum se schimbă evaluarea riscului unui proiect de investiţii în actualul context economic, din perspectiva băncilor şi a investitorilor?

Laura Mihai: În actualul context economic, evaluarea riscului unui proiect de investiţii a devenit mai detaliată şi mai orientată spre sustenabilitate, atât din perspectiva băncilor, cât şi a investitorilor. Accentul nu mai este pus exclusiv pe oportunitatea de creştere, ci pe capacitatea proiectului de a genera fluxuri de numerar stabile şi predictibile pe termen mediu şi lung.

Băncile analizează cu mai multă atenţie structura finanţării, gradul de îndatorare, scenariile alternative şi sensibilitatea proiectului la variaţii de costuri, dobânzi sau cerere. Este evaluată nu doar investiţia în sine, ci şi impactul acesteia asupra întregii structuri financiare a companiei.

Contează tot mai mult calitatea managementului, realismul ipotezelor, viteza de implementare şi capacitatea companiei de a gestiona perioadele de volatilitate.

În acest context, proiectele bine fundamentate, integrate în strategia de bază a companiei şi susţinute de date financiare realiste au şanse semnificativ mai mari de a atrage finanţare. Diferenţa nu o face apetitul pentru risc, ci calitatea construcţiei proiectului şi credibilitatea execuţiei.

Reporter: Ce sectoare vi se par, în acest moment, mai reziliente şi mai atractive pentru finanţare?

Laura Mihai: Cele mai reziliente şi atractive sectoare pentru finanţare sunt, în acest moment, cele care reuşesc să combine cererea structurală, predictibilitatea fluxurilor de numerar şi accesul la surse diversificate de finanţare, inclusiv programe naţionale sau europene.

În acest context, construcţiile şi infrastructura rămân pe un trend pozitiv de creştere, susţinut de investiţii publice şi private, precum şi de proiecte de dezvoltare pe termen mediu.

Domeniul IT continuă să fie atractiv pentru finanţare în special prin soluţii orientate către eficientizare, automatizare şi reducerea costurilor operaţionale.

Sectorul energiei şi al resurselor naturale prezintă potenţial pe termen mediu, însă anul 2026 se conturează mai degrabă ca o perioadă de tranziţie şi consolidare a investiţiilor, nu de creştere accelerată.

Agricultura şi sectorul agroalimentar rămân domenii cu perspective bune, mai ales în cazul afacerilor integrate, capabile să genereze produse finite şi să încorporeze marje operaţionale sustenabile.

Reporter: Se schimbă modul în care băncile privesc companiile antreprenoriale versus grupurile internaţionale?

Diferenţele de abordare există, însă ele ţin mai degrabă de profilul de risc şi de gradul de maturitate financiară al fiecărei companii, nu de forma de organizare.

Grupurile internaţionale beneficiază, în general, de structuri financiare mai robuste, procese standardizate de raportare, guvernanţă clară şi, uneori, de sprijin din partea grupului, ceea ce le oferă o predictibilitate mai mare şi un acces mai facil la finanţare.

În cazul companiilor antreprenoriale, evaluarea este mai personalizată. Băncile analizează nu doar indicatorii financiari, ci şi calitatea managementului, disciplina financiară, capacitatea de adaptare şi modul în care antreprenorul gestionează relaţia cu finanţatorii.

O companie antreprenorială bine structurată, cu raportare transparentă şi decizii financiare coerente, poate fi la fel de bancabilă ca un grup internaţional. În contextul actual, băncile nu fac o distincţie rigidă între cele două tipuri de companii, ci pun accent pe calitatea informaţiei, sustenabilitatea modelului de business şi capacitatea de a onora angajamentele pe termen mediu şi lung.

Reporter: Mulţumesc!