Rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,84% în luna iulie

M.P.
Miscellanea / 12 august, 09:27

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,84% în luna iulie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,84% în luna iulie 2025, de la 5,7% în iunie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 7,67%, serviciile cu 7,33%, iar mărfurile nealimentare cu 8,18%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), relatează Agerpres, de la care precizăm următoarele.

"Indicele preţurilor de consum în luna iulie 2025 comparativ cu luna iunie 2025 a fost 102,68%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 5,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2025 comparativ cu luna iulie 2024 a fost 7,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2024 - iulie 2025) faţă de precedentele 12 luni (august 2023 - iulie 2024) a fost 5,3%", se arată în comunicatul INS.

Conform statisticii oficiale, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iulie 2025 comparativ cu luna iunie 2025 a fost 101,35%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2025 comparativ cu luna iulie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 6,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2024 - iulie 2025) faţă de precedentele 12 luni (august 2023 - iulie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,4%.

Rata anuală a inflaţiei va consemna un amplu salt în trimestrul III din 2025, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării cotelor de TVA şi accizelor, de la 1 august, iar în următoarele trei trimestre se va reduce relativ lent şi pe o traiectorie fluctuantă, considerabil mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă, a anunţat, vineri, banca centrală printr-un comunicat.

Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat, în şedinţa de politică monetară de vineri, şi Raportul asupra inflaţiei, ediţia august 2025, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile.

"Potrivit prognozei din Raport, rata anuală a inflaţiei va consemna un amplu salt în trimestrul III 2025, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor de TVA şi a accizelor, iar în următoarele trei trimestre se va reduce relativ lent şi pe o traiectorie fluctuantă considerabil mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă. Ea va cunoaşte însă o corecţie descendentă abruptă în trimestrul III 2026, odată cu epuizarea impactului inflaţionist direct al celor două şocuri pe partea ofertei, şi va descreşte apoi gradual, reintrând şi coborând tot mai mult în interiorul intervalului ţintei spre finele orizontului proiecţiei, pe fondul intensificării presiunilor dezinflaţioniste ale deficitului de cerere agregată, anticipat să crească mult mai pronunţat decât în proiecţia precedentă, în contextul pachetelor de măsuri fiscal-bugetare corective implementate începând cu luna august 2025", se menţiona în comunicatul BNR.

Banca centrală atrage, însă, atenţia, asupra unor incertitudini asociate măsurilor ce vor fi probabil adoptate în perspectivă în scopul continuării consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE şi cu procedura de deficit excesiv.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Jos guvernul, e mai rau ca la Ciolacu inflatia.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0676
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3529
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3765
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8565
Gram de aur (XAU)Gram de aur469.8345

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb