La 10 iunie 2025, preşedintele Nicuşor Dan va merge în vizită oficială la Chişinău, potrivit anunţului făcut de şeful statului la 4 iunie, relatează Agerpres.
România a fost primul stat care a recunoscut Republica Moldova, la numai câteva ore după declararea independenţei de stat, la 27 august 1991.
Relaţiile diplomatice, la nivel de ambasadă, au fost stabilite la data de 29 august 1991. Ambasada României a fost prima reprezentanţă diplomatică deschisă de un stat în capitala Republicii Moldova, la Chişinău. Şi-a început activitatea la 20 ianuarie 1992.
La 24 ianuarie 1992, la Ungheni, au avut loc primele convorbiri între preşedintele României, Ion Iliescu, şi preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur. Preşedintele Ion Iliescu a efectuat o primă vizită oficială în Republica Moldova în perioada 18-19 mai 1992. Următoarea vizită oficială a preşedintelui român a avut loc la 5-6 iulie 1996.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a efectuat o vizită oficială de o zi în Republica Moldova, în data de 21 ianuarie 2005, prilej pentru relansarea relaţiei bilaterale, pornind de la cele două coordonate majore ale acesteia: dimensiunea europeană, având la bază, la acel moment, obiectivul strategic al ambelor state de integrare în Uniunea Europeană, respectiv afirmarea caracterului special conferit de istoria comună a celor două state.
La 16 ianuarie 2007, preşedintele Traian Băsescu a mai efectuat o vizită oficială în Republica Moldova, în cadrul căreia a abordat împreună cu omologul său moldovean, Vladimir Voronin, probleme legate de agenda bilaterală, dar şi de cea regională, în contextul în care, de la 1 ianuarie 2007, România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.
Potrivit sursei, Preşedintele Traian Băsescu a efectuat vizite oficiale la Chişinău în zilele de 27 şi 28 ianuarie 2010, la invitaţia preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, şi la 17 iulie 2013, la invitaţia omologului său, Nicolae Timofti. La 29 noiembrie 2013, preşedintele Traian Băsescu a revenit în vizită de lucru la Chişinău, prilej cu care a participat la recepţia oferită de Ambasada României în Republica Moldova, cu ocazia Zilei Naţionale a României.
La 28 noiembrie 2014, preşedintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită la Chişinău. A revenit în Republica Moldova, în perioada 24-25 februarie 2015, într-o vizită oficială. La 29 decembrie 2020, preşedintele Iohannis a mai efectuat o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia omologului moldovean, Maia Sandu.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, la Chişinău, în data de 27 august 2021, la manifestările dedicate aniversării a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova; cu acest prilej a avut consultări bilaterale cu preşedinta Maia Sandu.
În 31 august 2024, preşedintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită oficială la Chişinău, cu ocazia marcării în ambele ţări a Zilei Limbii Române. Cei doi preşedinţi au semnat o Declaraţie comună cu privire la cooperarea bilaterală pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova, care 'defineşte şi întăreşte cooperarea bilaterală în acest domeniu vital pentru consolidarea şi protejarea democraţiei şi a stabilităţii' ţării vecine.
În ceea ce priveşte vizitele şefilor de stat moldoveni în România, la 17 iulie 1993, preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a efectuat prima vizită oficială în România, la invitaţia omologului său, Ion Iliescu.
Conform Agerpres, la 30 decembrie 1996, preşedintele Republicii Moldova, Petru Lucinschi, a efectuat o vizită neoficială în ţara noastră, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu omologul său român, Emil Constantinescu, privind posibilităţile de extindere şi aprofundare a relaţiilor bilaterale.
Preşedinţii României şi Republicii Moldova, Emil Constantinescu, respectiv Petru Lucinschi, s-au întâlnit la Iaşi, în data de 4 decembrie 1997, cu ocazia inaugurării şi punerii în funcţiune a celei de-a doua legături de telecomunicaţii prin cablu cu fibră optică dintre cele două ţări. De asemenea, în cursul anului 1998, preşedintele Emil Constantinescu şi preşedintele Republicii Moldova, Petru Lucinschi, s-au întâlnit la Galaţi - la 21 februarie, la Bucureşti - la 10 octombrie, dar şi la Chişinău - la 22-23 octombrie (cu prilejul Trilateralei România-Republica Moldova-Ucraina, consacrată colaborării dintre cele trei ţări în zona frontalieră comună).
La 1 mai 2001 a avut loc vizita oficială, în România, a preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin. A urmat întâlnirea, la 1 august 2003, între cei doi preşedinţi, Ion Iliescu, şi, respectiv, Vladimir Voronin, la Stânca-Costeşti, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la intrarea în funcţiune a Nodului Hidrotehnic Stânca-Costeşti.
Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, preşedinte al parlamentului de la Chişinău, a efectuat o vizită oficială în România, în zilele de 27 şi 28 aprilie 2010, la invitaţia preşedintelui român, Traian Băsescu. Cei doi şefi de stat au semnat 'Declaraţia privind instituirea unui parteneriat strategic între România şi Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova' (27 aprilie 2010), document ce reflectă dezideratele majore ale ambelor părţi faţă de relaţia bilaterală şi elementele pentru care autorităţile de la Chişinău au manifestat interes special constant, arată sursa menţionată.
În perioada 28-29 aprilie 2011, la invitaţia şefului statului român, Traian Băsescu, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, preşedinte al Parlamentului, a efectuat o vizită oficială la Bucureşti.
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a efectuat la 3 mai 2012, o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui român, Traian Băsescu.
La 19 martie 2014, preşedintele Traian Băsescu a avut, la Iaşi, convorbiri cu omologul său din Republica Moldova, Nicolae Timofti, care a efectuat o vizită de lucru în România.
Preşedintele Nicolae Timofti s-a mai aflat într-o vizită oficială la Bucureşti la 17 februarie 2016.
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere, la Palatul Cotroceni, la 20 aprilie 2021, cu preşedintele României, Klaus Iohannis. Cei doi şefi de stat au analizat, la întâlnire, stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia vizitei preşedintelui României la Chişinău, în 29 decembrie 2020.
În data de 23 noiembrie 2021, preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit-o la Palatul Cotroceni, pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia vizitei oficiale pe care aceasta efectuat-o în ţara noastră. Vizita a avut loc în contextul celebrării a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale.
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mai avut o vizită oficială în România, la 29 iulie 2022, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis. A fost prima întrevedere bilaterală directă a celor doi şefi de stat după decizia istorică adoptată la Consiliul European din 23-24 iunie 2022, prin care a fost acordat Republicii Moldova statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Conform sursei, Preşedinta Maia Sandu a mai efectuat vizite la Bucureşti la 1 noiembrie 2022, 23 februarie şi 3 aprilie 2023 şi la 5-6 martie 2024.
La 1 martie 2025, preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova, având o întrevedere cu preşedinta Maia Sandu.
România, prim partener comercial al Republicii Moldova
România îşi menţine, din anul 2014, statutul de prim partener comercial al Republicii Moldova, arată Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior. România ocupă primul loc după numărul de societăţi înregistrate în R. Moldova şi după capitalul subscris.
În anul 2024, România s-a aflat pe primul loc între principalele ţări de destinaţie a exporturilor de mărfuri din Republica Moldova (32,6% din total exporturi), precum şi în topul ţărilor de origine a importurilor de mărfuri în Republica Moldova (16,9% din total importuri).
Republica Moldova a ocupat locul 34 după numărul de societăţi înregistrate în România la 31 decembrie 2024.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.06.2025, 10:20)
Nicusor,
merge in Moldova,
sa multumeasca moldovenilor,
voturile de la pezidentiale,
oare cat ne va costa.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.06.2025, 12:42)
Ne unește fibra națională, românii vor deveni o națiune puternică și prosperă în UE.
Putler e supi.