Reprezentanţii industriei îi cer lui Trump să nu blocheze exporturile de motorină

Z.B.
Internaţional / 25 septembrie, 07:15

Reprezentanţii industriei îi cer lui Trump să nu blocheze exporturile de motorină

Peste 30 de organizaţii care reprezintă sectorul petrolier american, precum şi camere de comerţ federale şi locale, i-au cerut preşedintelui Donald Trump să nu interzică exporturile de motorină americană, deoarece o astfel de măsură ar duce la o creştere a preţurilor şi la probleme de aprovizionare, transmite AFP, citat de Agerpres.

Şeful statului s-a declarat marţi în favoarea unei interdicţii privind exporturile de motorină americană, în condiţiile în care preţurile carburanţilor au explodat din cauza războiului din Orientul Mijlociu, informează sursa citată.

„Vă îndemnăm să respingeţi apelurile de interzicere sau de limitare a exporturilor de motorină şi de alte produse” petroliere, au scris aceste organizaţii într-o scrisoare adresată miercuri preşedintelui şi făcută publică joi, conform sursei menţionate.

Potrivit semnatarilor, o astfel de decizie „ar provoca o producţie mai mică de combustibil, aprovizionări mai strânse şi o creştere a costurilor pentru gospodăriile americane, fermieri şi şoferii de camion”, transmite agenţia de presă.

Ei afirmă că rafinăriile din ţară „funcţionează la capacitate maximă pentru a alimenta Statele Unite şi pentru a ajuta la stabilizarea pieţei mondiale a combustibililor” şi adaugă că acestea produc mai mult decât cererea din Statele Unite, ceea ce permite exportul în America Latină şi în Europa, potrivit sursei citate. Prin urmare, în opinia lor, o interdicţie a exporturilor ar lăsa, de asemenea, un vid pe care concurenţii rafinăriilor americane s-ar grăbi să îl umple, precizează sursa.

Andy Lipow, analist la Lipow Oil Associates, a explicat pentru AFP că rafinăriile, în lipsa capacităţilor de stocare pentru a absorbi excedentul, ar fi obligate să îşi reducă sau să îşi suspende producţia de motorină, însă, procedând astfel, „ar produce, de asemenea, mai puţină benzină, kerosen şi alte produse petroliere”, informează agenţia de presă.

„Acest lucru ar putea duce la penurii de benzină şi la preţuri mai mari la pompă”, a avertizat el, conform sursei menţionate.

Printre semnatari se numără Camera de Comerţ a Statelor Unite şi a mai multor state, precum şi Institutul American al Petrolului (API) sau asociaţii profesionale ale industriaşilor din sectorul gazelor şi petrolului din state şi regiuni puternic implicate în acest sector (Texas, Oklahoma, Louisiana etc.), precizează agenţia de presă.

Subiectul este unul extrem de politic în Statele Unite, unde explozia preţurilor la pompă îi face pe republicani să se teamă de o înfrângere la alegerile legislative de la începutul lunii noiembrie, adaugă sursa citată.

Galonul (3,78 litri) de motorină a atins marţi un record istoric, ajungând în medie la 6,53 dolari, faţă de 3,69 dolari cu un an mai devreme, potrivit Asociaţiei Americane de Automobilism (AAA), transmite agenţia de presă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6395
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1368
Gram de aur (XAU)Gram de aur634.6613

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb