Organismul german de supraveghere financiară BaFin a declarat luni că a ordonat băncii NordLB să îşi actualizeze datele clienţilor pentru remedierea unor deficienţe, după ce a constatat că instituţia de credit cu sediul central în Hanovra încalcă legea împotriva spălării banilor din ţară, transmite agenţia de presă Reuters.
Autoritatea BaFin a constatat deficienţe majore în obligaţiile de due diligence ale NordLB faţă de clienţi, în special în procesele interne, şi a identificat un întârziere considerabil în actualizarea informaţiilor despre clienţi, notează publicaţia citată.
„Banca a încălcat astfel prevederile Legii privind spălarea banilor", a declarat instituţia de supraveghere într-un comunicat oficial, conform agenţiei de presă.
Prin urmare, BaFin a ordonat NordLB să trimită şi să implementeze un plan clar de actualizare a datelor clienţilor pentru respectarea obligaţiilor legale, transmite sursa citată.
Instituţia de reglementare a precizat că acest ordin este obligatoriu din punct de vedere juridic încă din data de 14 iunie, conform agenţiei de presă. Reprezentanţii NordLB au precizat că instituţia se află într-o comunicare strânsă, constructivă şi orientată spre soluţii cu BaFin cu privire la aceste ordine şi au adăugat că au înregistrat deja progrese semnificative, notează publicaţia citată.
„Lucrăm intens pentru a îndeplini cerinţele şi am iniţiat măsuri corespunzătoare. Planul necesar a fost deja elaborat şi este implementat în mod consecvent", au declarat reprezentanţii NordLB în comunicat, transmite sursa citată.
În conformitate cu prevederile Legii privind spălarea banilor din Germania, băncile au obligaţia fermă să îndeplinească cerinţele de due diligence ale clienţilor, inclusiv monitorizarea relaţiilor de afaceri şi asigurarea actualizării datelor, pentru a preveni utilizarea serviciilor lor pentru activităţi criminale sau finanţarea terorismului, notează agenţia de presă.

















































Opinia Cititorului