Producătorii de avioane din Rusia au livrat în 2025 doar un singur avion comercial din cele 15 programate, potrivit datelor companiei elveţiene de analiză ch-aviation, în condiţiile în care sancţiunile occidentale asupra componentelor străine blochează producţia, iar dobânzile ridicate limitează investiţiile, transmite Reuters.
De la invadarea Ucrainei, în februarie 2022, accesul la aeronave şi piese de schimb fabricate în Occident a fost întrerupt, ceea ce a obligat companiile aeriene ruse să recurgă la rute de import ocolite, prin intermediari.
”Nu există bază de componente, tehnologie, facilităţi de producţie sau ingineri. Să creezi toate acestea de la zero durează ani, dacă nu decenii”, a declarat o sursă din industrie.
Dependenţa Rusiei de transportul aerian intern este crucială, având în vedere întinderea geografică a ţării. Situaţia flotei este cu atât mai presantă după accidente recente, precum prăbuşirea unui Antonov An-24 din 1976, soldată cu 48 de morţi, şi suspendarea a zeci de zboruri Aeroflot în urma unui atac cibernetic.
Problemele din aviaţie reflectă un declin industrial mai amplu: producţia fabricilor a înregistrat în iulie cel mai rapid ritm de contracţie din martie 2022, iar creşterea economică încetineşte. Dobânzile mari au afectat producţia de automobile, exporturile de metale şi produse petroliere, precum şi obiectivele de construcţie de avioane.
În 2021, Rusia adăugase 52 de avioane comerciale noi, majoritatea Airbus şi Boeing, dar din 2022 până acum au fost livrate doar 13 aeronave - 12 Superjet-uri şi un Tupolev Tu-214. Guvernul şi-a redus drastic ţintele, de la 171 la 21 de avioane pentru 2024-2025, iar Rostec a amânat cu doi ani, până în 2026, producţia de serie a modelelor MC-21, SJ-100 şi IL-114.
În pofida eforturilor de a localiza producţia, Rusia continuă să importe componente prin intermediari din Turcia, China, Kârgâzstan şi Emiratele Arabe Unite, inclusiv piese fabricate de Safran, Honeywell şi Rolls-Royce, fără dovezi că aceste companii ar fi încălcat sancţiunile.
Lipsa de avioane noi, în condiţiile unei cereri ridicate, a dus la creşterea constantă a preţurilor biletelor, iar Moscova a apelat chiar la companii aeriene din Kazahstan şi Uzbekistan pentru a opera curse interne în Rusia.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.08.2025, 09:44)
Pai daca toata economia civila e subordonata economiei de razboi? Uitati-va la Boeing, avioanele lor civile sunt construite de mantuiala, produc victime, angajatii sunt nemultumiti, dar directorii iau in continuare tot felul de bonusuri si salarii mari, iar avertizorii de integritate (fosti angajati) comit 'sinucideri' inainte datei de infatisare la tribunal. Mafiile exista peste tot.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.08.2025, 11:17)
in rusia totul se prebuseste deja .