REVISTA PRESEI 19.09.2015

Willy Homner
Revista Presei /

ADEVARUL 

Un tren cu 1.000 de migranţi a fost confiscat de autorităţile maghiare

Autorităţile maghiare au confiscat un tren croat care transporta 1.000 de migranţi în Ungaria, spunând că sosirea trenului reprezintă o încălcare a legislaţiei europene. Miganţii din tren erau însoţiţi de 40 de poliţişti croaţi, care au fost dezarmaţi de autorităţile maghiare şi trimişi înapoi în ţara lor. Mecanicul trenului a fost arestat. Autorităţile maghiare au anunţat că imigranţii din tren au fost transportaţi într-o tabără de refugiaţi. Ministrul de externe croat, Vesna Pusic, a declarat pentru Sky News că cele două ţări au convenit să instituie un culoar de trecere pentru migranţi, adăugând că aceştia vor să ajungă în Germania sau în nordul Europei. Purtătorul de cuvând al guvernului de la Budapesta a negat afirmaţiile oficialului croat şi a declarat că acestea reprezintă "o minciună". Liderii croaţi au plasat vineri armata în stare de alertă, după haosul de joi de la frontiera cu Serbia, pe unde mii de solicitanţi de azil au intrat în ţară.

Dosarul lui Victor Ponta este pe masa judecătoarei care l-a condamnat pe Adrian Năstase

Judecătoarea Alina Ioana Ilie a fost desemnată pentru a lua în discuţie dosarul Turceni Rovinari, în care au fost trimişi în judecată premierul Victor Ponta şi senatorul Dan Şova, trimis joi în instanţă de DNA. Iniţial, dosarul a ajuns judecătoarea Cristina Rotaru, care a făcut o cerere de abţinere aprobată de un alt complet. Primul termen din dosar a fost stabilit pe 21 septembrie, la o zi după ce premierul îşi serbează ziua de naştere. Judecatoarea Ioana Alina Ilie a promovat la Curtea Supremă în decembrie 2011. Anterior a fost judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucuresti, Judecătoria Sector 3 şi Judecătoria Braşov. Potrivit CV-ului oficial, Ioana Alina Ilie a lucrat ca inspector la Inspecţia Judiciară a CSM. Alina Ioana Ilie a făcut parte din Completul de 5 judecători (alături Livia Stanciu, Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitrascu) care l-a condamnat definitiv, în iunie 2012, pe Adrian Năstase, în dosarul "Trofeul Calităţii", la doi ani de închisoare cu executare.

Croaţia, sub asediul refugiaţilor. Armata, în stare de alertă

În timp ce autorităţile slovene îşi intensifică prezenţa armată la graniţă, Croaţia nu pare nici ea dispusă să înghită valul de refugaţi. Într-o singură zi, peste 12.000 de migranţi au luat cu asalt un orăşel croat de la graniţa cu Serbia. Odată ajuşi la Beli Manastir, oamenii sunt cazaţi într-o cazarmă abandonată, însă şi aceasta devine neîncăpătoare în doar câteva ore. Până la dimineaţa, oraşul se află sub un adevărat asalt al miilor de migranţil, care îşi fac culcuşul în benzinării, pe paturi de campanie în parcări sau chiar pe marginea drumului, sub cerul liber. 12 000 de migranţi au sosit într-un orăşel cu o populaţie de 9 000. Şi asta doar în primele 24 de ore. Haosul, disperarea şi deznădejdea a predominat şi în această dimineaţa în rândurile miilor de refugiaţi ajunşi în Croaţia. Vestea că Slovenia va închide curând graniţa s-a răspândit rapid în răndurile celor care îşi doresc să ajungă în Europa prin Balcani. S-a creat panică printre cei care, cu o zi în urmă, se confruntau cu aceeaşi dilemă- refuzul autorităţilor de a le permite accesul şi tranzitul spre Occident-, înregistrându-se mai multe incidente violente între diferite grupuri de refugiaţi.

Ce scrie presa străină despre Corneliu Vadim Tudor: o ruşine pentru majoritatea românilor

Ce scrie presa străină despre Corneliu Vadim Tudor e complet diferit de felul în care Vadim a fost prezentat în media românească. Publicaţia britanică The Independent aminteşte doar de atitudinea xenofobă şi antisemită a lui Vadim. "Nicolae Ceauşescu a lăsat în urmă o legiune de figuri nemiloase şi pline de resurse, determinate de a profita de pe urma noului regim. Politicianul demagog Corneliu Vadim Tudor a fost foarte important în încercarea acestora de a construi un regim democratic cu o agendă foarte limitată. El s-a transformat din poetul lui Ceauşeşcu în anii 1980 într-un candidat serios la alegerile prezidenţiale din 2000, când partidul său PRM a câştigat un sfert din locurile din parlament. În anii 1990, el a controlat un ziar naţional în care politicienii şi intelectualii care doreau o schimbare adevărată erau puşi la zid. Foşti şi actuali membrii ai serviciilor de inteligenţă i-au dat informaţii suficiente pentru a începe o mişcare în care grupurile minoritare, în special evreii şi maghiarii, au fost numite duşmani ai ţării", au spus jurnaliştii englezi.

Catedrala Mântuirii Neamului se înalţă pe zi ce trece

Pe Şantierul Catedralei Mântuirii Neamului lucrările înaintează la fac continuu. Se lucrează în continuare între cotele +18 - +27, precum şi între cotele +27 - +36. Costurile de la prima etapă au scăzut În ceea ce priveşte prima etapă a lucrărilor, cele care au vizat realizarea infrastructurii, acestea s-au încheiat în primăvara anului 2013. Costurile pentru realizarea Catedralei Mântuirii Neamului, într-o primă fază, au fost estimate la 100 de milioane de euro, dar după realizarea infrastructurii Catedralei acestea au scăzut cu 20% pentru că materialele de construcţii s-au ieftinit datorită crizei, potrivit lui Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Cum au ajuns primii români în America, ţara despre care credeau că are trotuarele pavate cu aur

Aproximativ 200.000 de români au plecat către "Ţara făgăduinţei" în perioada interbelică. Drumul până în America a însemnat pentru primii imigranţi români o călătorie de o lună de zile. Plecau cu căruţa din satele sărace transilvănene, mergeau cu trenul până în porturile din Germania şi traversau Atlanticul cu vapoare care făceau curse regulate Europa-America. America reprezenta la sfârşitul secolului trecut pământul făgăduinţei, ţara speranţei, locul despre care ţăranii români auziseră că ar avea trotuarele pavate cu aur. Atraşi de mirajul "Lumii Noi" prezentat feeric de companiile de transport naval, sătui de sărăcie şi de munca pe pământurile boierilor, plini de speranţă că, la capătul lumii, în America, vor găsi fericirea, sute de mii de ţărani români săraci au luat Primii români care s-au încumetat să plece în "Ţara făgăduinţei" au fost ardelenii. Iobagi ai grofilor unguri din Ardeal.

Armata siriană a început să folosească armamentul rusesc. Kremlinul anunţă că ar putea trimite şi trupe în Siria

Armata siriană a început, de curând, să folosească noile tipuri de arme trimise de Rusia, a declarat o sursă din cadrul forţelor armate siriene pentru Reuters. Statele Unite ale Americii devin din ce în ce mai îngrijorate din cauza suportului Kremlinului pentru Bashar al-Assad, preşedintele Siriei, dar sunt dispuse să reia dialogul militar cu Rusia, pe tema operaţiunilor din Siria. "Armele sunt foarte eficiente şi sigure, lovesc ţintele cu precizie", a declarat sursa din armata siriană pentru Reuters cu privire la armele livrate de Rusia. Potrivit aceluiaşi om, în ultimele luni, armata a fost antrenată pentru folosirea acestor arme şi acum s-a început folosirea lor. Sursa citată de Reuters nu a vrut să ofere detalii despre armament, declarând doar că este "de tip nou". Rusia va analiza posibilitatea trimiterii de efective militare combatante în Siria dacă va primi o solicitare în acest sens din partea regimului Bashar al-Assad, anunţă Kremlinul, potrivit site-ului israelian Ynetnews.

PNL depune luni moţiune de cenzură

PNL vor depune luni o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Decizia a fost luată vineri în cadrul Colegiul Director Naţional al PNL, întrunit la Poiana Braşov. Alina Gorghiu a susţinut că înlăturarea lui Ponta este o condiţie a urmăririi interesului naţional, ca o aluzie şi la o posibilă susţinere din partea UNPR pentru trecerea moţiunii. "Astăzi am luat decizia politică pe care o aşteptaţi şi dumneavoastră, o aşteptau şi colegii noştri de partid, dar mai ales cei peste un milion de români care au semnat moţiunea populară a PNL. Am luat decizia ca PNL să depună luni o moţiune de cenzură pe temeiul lipsei de credibilitate a Guvernului, generate de problemele în Justiţie ale prim-ministrului", a spus Alina Gorghiu, la Braşov.

EVENIMENTUL ZILEI

DEZVĂLUIRI. Nou dosar DNA pentru care Klaus Iohannis îl poate suspenda pe Victor Ponta

Ion Cristoiu a identificat un nou dosar DNA pe numele lui Victor Ponta, pentru care preşedintele Klaus Iohannis poate demara procedurile de suspendare din Guvern. Constituţia spune că şeful statului poate sa-l suspende pe prim-ministru din funcţie dacă e vizat de o anchetă penală pentru fapte săvârşite în exercitarea funcţiei guvernamentale. Victor Ponta ar putea să ajungă într-o astfel de situaţie, explică jurnalistul Ion Cristoiu, însă este necesară îndeplinirea unei condiţii importante. "Premierul a intervenit la ANAF. Au apărut informaţii cu o afirmaţie din rechizitoriu. In rechizitoriu se spune ca Victor Ponta in calitate de premier de data aceasta a încercat sa influenţeze ANAF-ul. Azi a apărut pe surse ca DNA a disjuns din dosarul trimis in judecata un dosar care vizează funcţia de premier. Se va propune Camerei Deputaţilor o cerere de ridicare a imunităţii. Este de datoria PSD-ului sa il apere pe Victor Ponta", a spus jurnalistul Ion Cristoiu într-o intervenţie la Romania TV.

Un nou Cod al muncii? Ce vor sindicaliştii şi ce îi sperie pe patroni

Proiectul, iniţiat de sindicate şi aprobat deja tacit în Senat, are mai multe propuneri controversate. Una dintre ele este ca salariul minim să fie cel puţin jumătate din salariul mediu. După marea schimbare, din 2011, a legii care reglementează raporturile dintre angajaţi şi angajatori, Codul muncii este pe cale de a fi, din nou, modificat substanţial. Dacă în urmă cu patru ani, propunerile au venit de la guvern, de data aceasta promotoarele schimbării sunt sindicatele. Proiectul, trimis în parlament în urma unei iniţiative cetăţeneşti care a adunat 130 mii de semnături, a trecut deja de Senat prin adoptare tacită. De ce este nevoie de modificare? "Actualul Cod al muncii a fost adoptat forţat, prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament. Era nevoie de modificarea acestui cod care a produs mutaţii, generând o piaţă a muncii în care, astăzi, aproximativ un sfert dintre lucrători au salariul minim pe economie", explică preşedintele BNS, Dumitru Costin. Potrivit acestuia, dacă, până în 2011, era nevoie de o flexibilizare a relaţiilor de muncă, în ultimii patru ani s-a exagerat în direcţia flexibilizării.

DOSARUL BICA. Prinţul de Dorobanţi, Alin Cocoş, fiul lui Dorin Cocoş, şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor

Procesul despăgubirilor ilegale de la ANRP, în care este judecată şi Alina Bica, pentru fapte comise în calitate de secretar de stat la Ministerul Justiţiei, a continuat ieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La acest termen, prinţul de Dorobanţi, Alin Cocoş, fiul lui Dorin Cocoş, şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor instanţei supreme. În acest dosar la termenul de ieri a fost citat să dea declaraţii şi Ionuţ Florin Mihăilescu, fostul consilier al Alinei Bica, şi el trimis în judecată. La începutul anului, acesta a declarat anchetatorului de la DNA că Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, a fost ameninţată cu moartea. "La mine a venit o persoană a cărei identitate refuz să o precizez... Mi-a spus că, în Constanţa, la o anumită reşedinţă de hotel, doi deputaţi PSD şi un important om de afaceri au discutat despre «omorârea lui Bica Alina », drept răzbunare pentru dosarul RAFO...", a declarat Mihăilescu, potrivit site-ului luju.ro, precizând şi că Tender i-ar fi potolit pe cei care plănuiau asasinarea, spunându-le: "Bă, să nu faceţi fără mine ceva!"

Ungaria poate decide cum să-şi apere graniţa

Comisia Europeană nu sprijină ideea ridicării de garduri la graniţe, pentru oprirea imigranţilor, dar spune că este responsabilitatea Ungariei să decidă cum îşi protejează frontiera cu Croaţia. Natasha Bertaud, purtătoare de cuvânt a CE, a declarat: "Ungaria nu ne-a notificat nimic, dar nici nu trebuie să o facă pentru că este frontiera externă (a UE) şi are dreptul să o controleze cum crede de cuviinţă". Până vor fi convenite reguli comune ale UE pentru gestionarea crizei, statele membre trebuie să se asigure că toate persoanele care intră pe teritoriul lor sunt identificate şi pot cere azil dacă doresc, Ungaria a finalizat gardul de sârmă ghimpată la graniţa cu Serbia şi va continua să ridice unul la graniţa cu Croaţia şi altul la frontiera cu România.

JURNALUL NATIONAL

Noi autostrăzi abia după anul 2022

De la Ministerul Transporturilor ne vin doar veşti bune, la nivel declarativ: 100% absorbţie de fonduri europene în 2015 şi 1.000 de kilometri de autostradă, până în 2020, spune actualul ministru, Iulian Matache. De fapt, vom avea doar 17 kilometri de autostradă anul acesta, iar până în 2020 s-ar putea să nu mai fie începute nici măcar studiile de fezabilitate pentru alte tronsoane din cauza lipsei banilor. Cei 1.000 de kilometri de autostradă pe care Guvernul promitea în 2012 că îi va realiza până în 2016 rămân un vis frumos. Deşi Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, declara la începutul acestei săptămâni, în Parlament, că vom avea aproape 1.000 de kilometri noi de autostradă până în 2020, surse din ministerul condus de acesta susţin că e posibil să rămânem doar cu cei 17 kilometri care vor fi finalizaţi anul acesta, iar până în 2022 să nu mai construim nimic.

Fraţii Micula au cerut poprire pe veniturile ROMATSA

Fraţii Micula doresc să-şi recupereze o datorie de la statul Român cerând poprirea veniturilor ROMATSA, relatează digi24.ro. De notat că ROMATSA nu are nicio legătură cu datoria pe care statul român ar avea-o la cei doi oameni de afaceri. Printr-o manevră extrem de ciudată, statul român a garantat în timpul procesului printr-o scrisoare de garanţie de la mai multe instituţii, printre care şi Romatsa, potrivit Antena 3. Cum procesul a fost pierdut, compania care se ocupă cu supravegherea spaţiului aerian şi coordonarea zborurilor trebuie să plătească acum 85 de milioane de euro fraţilor care se ocupă de sucuri şi apă îmbuteliată. De aici, lucrurile se complică. ROMATSA este o instituţie de stat cu statut special, nu se finanţează din bugetul statului, ci din banii viraţi de Eurocontrol. Avocaţii fraţilor Micula obligă acum acest organism european să vireze companiei lor banii datoraţi ROMATSA. Ceea ce înseamnă că, de pe 9 septembrie, când a intrat în vigoare poprirea, ROMATSA nu se va mai putea baza pe aceste sume. Iar acest lucru s-ar putea prelungi pentru cel puţin 6 luni.

În atenţia clienţilor Băncii Comerciale Române

Banca Comercială Română (BCR) opreşte duminică, între orele 1,00 - 11,00, sistemele informatice care gestionează website-urile BCR şi serviciile de Internet şi Mobile Banking. BCR recomandă clienţilor să-şi programeze din timp toate operaţiunile bancare pe care trebuie să le efectueze în această perioadă. 'Pentru operaţiuni urgente, clienţii pot folosi serviciul de phone banking, Alo 24 Banking, apelând gratuit 0800.801.227', se menţionează în comunicat. Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România.

Un an bun pentru investiţiile în terenuri

În ultimul an şi jumătate piaţa imobiliară a cunoscut o perioadă de stabilizare, dar cu o uşoară tendinţă de scădere. Analiştii pieţei susţin că în următoarea perioadă sunt recomandate investiţiile în acest domeniu pentru că preţurile ar putea intra pe un trend uşor crescător pe anumite segmente. Investitorii s-au ori-entat către terenurile din zone uşor accesibile, cu vizibilitate ridicată şi acces la transport public şi auto. De asemenea, a existat interes pentru zonele deja consacrate pe anumite tipuri de dezvoltări imobiliare şi mai puţin pe cele în curs de dezvoltare. În ultimul an, cererea a crescut pentru terenurile comerciale, dar aceasta nu a împins preţurile în sus. În Bucureşti, au fost căutate terenuri pentru birouri şi retail, iar rezidenţialul a fost activ pentru loturi mai mici. În ţară, retailul, în special big-box, a fost cel mai activ, dar, în curând, cererea de astfel de proiecte va fi saturată. De asemenea, cererea de birouri se va modera în următorii ani, iar cel mai mare potenţial de creştere îl are rezidenţialul.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS