Revista Presei

10 iulie 2010

REVISTA PRESEI - 10.07.2010

Willy HomnerRevista Presei / 10 iulie 2010

ADEVĂRUL 

Copos şi DIP, rechini prinşi în propriul năvod

George Copos s-a vârât în afaceri atât de complicate cu statul, încât acum se află în situaţia unui câine care constată că-şi muşcă propria coadă: a ajuns să-l evacueze din casă pe un fost coleg de partid. Un apartament aflat la doi paşi de Guvern, unde locuieşte de ani buni fostul ministru Dan Ioan Popescu, este revendicat prin instanţă de patronul Rapidului, George Copos.

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 09.07.2010

Alina VasiescuZiarul BURSA #Revista Presei / 9 iulie 2010

Financial Times

Trichet înlătură temerile privind supravieţuirea zonei euro

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, afirmă că lumea nu ar trebui "să anuleze" zona euro, în condiţiile în care creşterea exporturilor Germaniei pune în lumină rezistenţa economică a Europei. Jean-Claude Trichet a declarat, joi, că umbra în care a fost pusă această regiune a fost exagerată, iar datele economice nu confirmă aceste pesimism.

REVISTA PRESEI - 09.07.2010

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 9 iulie 2010

ADEVĂRUL 

Concedieri la Guvern

Miniştrii Cabinetului Boc pregătesc lista neagră a secretarilor de stat care vor fi daţi afară, în termen de şapte zile. Ministrul Internelor, Vasile Blaga, este singurul care a anunţat deja pe cine va trimite acasă. Alţi oficiali guvernamentali invocă nevoia unor negocieri în Coaliţie. Premierul Emil Boc a dat miniştrilor un termen de o săptămână pentru reducerea numărului de secretari de stat, astfel încât fiecare minister să rămână cu câte două posturi.

REVISTA PRESEI - 08.07.2010

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 8 iulie 2010

ADEVĂRUL 

Mineriada funciară a lui Răzvan Theodorescu

Pe vremea când era ministru al Culturii şi senator PSD de Iaşi, academicianul a pus mâna pe o moşie de 50 de hectare, moştenire de la bunic, "uitând" de sora lui cu drepturi egale pe terenul respectiv. Răzvan Theodorescu a cerut şi a primit 500.000 de metri pătraţi de pământ în comuna Ruginoasa, judeţul Iaşi, fără să menţioneze că mai există şi alţi moştenitori de drept. Este vorba despre fosta moşie Moruzzi din Ruginoasa, judeţul Iaşi, de 150 de hectare, cumpărată în 1922 de către Mihail Theodorescu.

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 08.07.2010

Alina VasiescuZiarul BURSA #Revista Presei / 8 iulie 2010

Financial Times

FMI avertizează în privinţa redresării globale

Riscul încetinirii redresării economiei globale s-a intensificat semnificativ, dar guvernele ar trebui să continue să înăsprească politicile fiscale, susţine Fondul Monetar Internaţional.

Potrivit raportului FMI cu privire la perspectivele economice, problemele de pe pieţele financiare, consemnate în lunile mai-iunie, ameninţă încrederea şi creşterea la nivel mondial.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

REVISTA PRESEI - 03.07.2010

Willy HomnerRevista Presei / 3 iulie 2010

Peste 50 de jandarmi, pompieri şi poliţişti moldoveni au rămas cu casele pustiite de viitură, în timp ce erau mobilizaţi să-şi salveze semenii din calea apelor.

REVISTA PRESEI - 02.07.2010

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 2 iulie 2010

Cu o zi înainte de majorarea TVA, oamenii au dat iama în rafturile magazinelor cu alimente. Ieri, comercianţii se întreceau în oferte. Hipermarketurile erau, ieri, pustii, iar preţurile crescuseră, în medie, cu 4,2 la sută.

REVISTA PRESEI - 30.06.2010

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 30 iunie 2010

Normativele care intră acum în vigoare aduc scumpiri pe toată linia, impunând reorganizarea bugetelor atât în firme, cât şi în gospodării. În timp ce patronii anunţă că vor trece costurile în contul clienţilor, sindicatele se aşteaptă la noi...

REVISTA PRESEI - 28.06.2010

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 28 iunie 2010

Majorarea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) cu cinci procente va avea ca principale efecte scumpiri în lanţ, un leu mai slab şi şomaj mai mare. O taxă mai mare pentru un brutar înseamnă o franzelă mai scumpă sau mai mică pentru client.

REVISTA PRESEI - 25.06.2010

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 25 iunie 2010

Magistraţii constituţionali au dezbătut ieri timp de opt ore legile austerităţii, fără a ajunge la un verdict. Curtea Constituţională va relua azi discuţiile privind reducerea pensiilor şi a salariilor.

REVISTA PRESEI - 23.06.2010

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 23 iunie 2010

Executivul îşi rezervă posibilitatea de a modifica anual punctul de pensie în funcţie de situaţia financiară. Potrivit unui act trimis Parla-mentului de ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, modalitatea actuală de calculare a punctului de...

REVISTA PRESEI - 22.06.2010

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 22 iunie 2010

Instituţiile sanitare din ţara vecină au fost reformate acum trei ani. Spitalele ungureşti au facturi mari la întreţinere, dar îşi completează veniturile din proiecte europene şi din taxele pe consultaţiile pacienţilor români, care sunt nevoiţi...

REVISTA PRESEI - 21.06.2010

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 21 iunie 2010

Şeful statului i-a dat Cabinetului Boc termen până la 1 septembrie să aplice măsurile de austeritate. Remanierea Executivului a fost amânată, chiar dacă mulţi democrat-liberali ceruseră insistent înlocuirea unor miniştri.

REVISTA PRESEI - 19.06.2010

Willy HomnerRevista Presei / 19 iunie 2010

Respingerea moţiunii de cenzură cu un scor strâns - 228 de voturi "pentru" şi 197 "împotrivă" - a adus un plus de legitimitate social-democraţilor şi liberalilor.

REVISTA PRESEI - 16.06.2010

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 16 iunie 2010

Moţiunea de cenzură a căzut. Pentru demiterea Guvernului erau necesare 236 de voturi, iar Opoziţia a adunat 228. Huiduit de protestatari, Emil Boc i-a acuzat pe parlamentari că vor să-şi păstreze privilegiile.

REVISTA PRESEI -14.06.2010

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 14 iunie 2010

La exact douăzeci de ani de la acel sângeros 14 iunie 1990, fostul preşedinte nu are regrete. Ion Iliescu este în continuare convins că "Piaţa Universităţii" a fost o inacceptabilă oază de "legionarism".

REVISTA PRESEI - 12.06.2010

Willy HomnerRevista Presei / 12 iunie 2010

Primarul sectorului 5 a recunoscut că şi-a înhumat rudele în cripta generalului Lahovary, dar crede că nu a făcut "nimic imoral".

REVISTA PRESEI - 04.06.2010

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 4 iunie 2010

Din 5,5 milioane de pensionari, 1,2 milioane au sub 60 de ani. Vârsta medie reală de pensionare, în România anului 2010, este de 56,5 ani. Cea prevăzută de actuala lege este de 61 de ani, iar cea necesară este de 65 de ani.

REVISTA PRESEI - 01.06.2010

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 1 iunie 2010

Oprirea lucrului n-a încremenit România şi nici n-a resuscitat mişcarea sindicală, cum sperau liderii.Aproximativ 400.000 de bugetari, faţă de un milion câţi erau anunţaţi, au fost ieri în grevă.

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo