Românii au printre cele mai scăzute niveluri de încredere în educaţie din lume

A.B.
Miscellanea / 9 octombrie, 13:03

Românii au printre cele mai scăzute niveluri de încredere în educaţie din lume

Românii se numără printre cei mai critici cetăţeni din lume faţă de propriul sistem educaţional, potrivit studiului global Ipsos Education Monitor 2025, realizat în 30 de ţări. Doar 12% dintre respondenţi consideră că educaţia din România este de calitate, un procent care plasează ţara noastră pe penultimul loc în clasament, înaintea statului Peru.

Rezultatele confirmă o stagnare a percepţiei publice: şi în 2024, doar 11% dintre români evaluau pozitiv calitatea învăţământului. Peste jumătate dintre participanţii la sondaj descriu sistemul educaţional drept „slab”, o atitudine întâlnită şi în alte state europene precum Ungaria, Franţa, Germania, Spania, Italia şi Belgia. În schimb, Irlanda şi Marea Britanie se detaşează printr-o percepţie mai favorabilă, 71% dintre irlandezi şi aproape jumătate dintre britanici apreciind calitatea educaţiei din ţara lor.

În România, principalele probleme identificate de respondenţi rămân neschimbate faţă de anii anteriori. Cea mai frecvent menţionată este programa şcolară învechită, indicată de 51% dintre participanţi. Urmează formarea insuficientă a cadrelor didactice, semnalată de 38% dintre respondenţi, în scădere faţă de 45% în 2024. Ratele ridicate de abandon şcolar sunt menţionate de 34% dintre cei chestionaţi, un procent similar cu cel din anul precedent.

Deşi reforma educaţiei este un subiect prezent constant în dezbaterea publică, percepţia generală a românilor nu s-a îmbunătăţit. Lipsa măsurilor concrete şi a rezultatelor vizibile menţine neîncrederea în sistem, iar aşteptările par tot mai reduse.

La nivel global, 33% dintre respondenţi consideră sănătatea mintală drept principala provocare cu care se confruntă tinerii, urmată de inegalitate, bullying şi influenţa reţelelor sociale. În România, situaţia este mai gravă: 71% dintre respondenţi consideră că bullying-ul şi presiunea socială sunt cele mai mari probleme ale copiilor şi adolescenţilor.

În ceea ce priveşte siguranţa digitală, 71% dintre respondenţii din cele 30 de ţări analizate susţin restricţionarea accesului copiilor sub 14 ani la reţelele sociale, iar 74% dintre părinţii cu copii de vârstă şcolară aprobă această măsură. În România, opinia este similară, reflectând o preocupare tot mai mare pentru protejarea celor mici în mediul online.

„Sondajul nu vorbeşte doar despre un sistem educaţional depăşit, ci şi despre o generaţie de tineri tot mai vulnerabili emoţional. Lipsa reformelor reale, profesorii insuficient sprijiniţi şi programele învechite contribuie la pierderea încrederii în educaţie şi un sistem care pare să piardă tot mai mulţi copii pe drum. În acelaşi timp, bullying-ul, presiunea socială şi lipsa sprijinului pentru sănătatea mintală devin probleme majore. E clar că nu mai e vorba doar despre şcoală, ci despre cum pregătim un mediu sigur şi echilibrat pentru viitorul copiilor noştri”, a declarat Irina Nicolaescu (Aldesiu), Client Director, Ipsos România.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0953
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3848
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4723
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8664
Gram de aur (XAU)Gram de aur569.1075

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb