Rusia a epuizat trei dintre cele patru surse de finanţare a războiului

Un stat plăteşte războiul, întotdeauna, în aceeaşi ordine: din rezerve, din împrumut, din impozite, din emisiune de monedă.

Rusia a golit rezervele, a pierdut împrumutul şi a folosit deja impozitele.

Rămâne a patra.

Timp de patru ani, războiul a fost plătit din banii de petrol strânşi înainte de 2022 - adică din trecut.

Trecutul s-a terminat.

De aici înainte războiul se plăteşte din ce produce ţara astăzi şi din ce au oamenii în bănci.

Iar aceiaşi oameni sunt şi singurul creditor rămas al statului, prin depozitele lor.

Dar ei îşi retrag banii.

Statul rus a ajuns să concureze cu propria populaţie pentru aceleaşi ruble.

Citeşte Banca Rusiei împrumută băncile ca băncile să împrumute statul

• Ordinea nu este o alegere

Cele patru surse se folosesc în această succesiune fiindcă fiecare costă mai mult decât cea de dinaintea ei, iar costul nu se măsoară numai în bani.

Rezerva este cea mai ieftină: banii sunt deja ai statului, nimeni nu trebuie convins şi nimeni nu observă.

Împrumutul cere un creditor care să accepte condiţiile şi lasă în urmă dobândă.

Impozitul cere consimţământul, fie şi tăcut, al celor impozitaţi.

Emisiunea de monedă nu cere nimănui nimic şi tocmai de aceea se foloseşte ultima: costul ei nu apare într-o hotărâre, ci în preţuri, iar plata se ia de la toţi deodată, fără ca cineva să fi fost întrebat.

Un stat trece la sursa următoare atunci când cea de dinainte s-a terminat sau s-a închis.

Nu se întoarce la ea, fiindcă motivul pentru care a părăsit-o nu dispare. De aceea succesiunea aceasta se citeşte ca un ceas: locul în care se află un stat arată cât i-a mai rămas.

• Rezervele erau trecutul

Banii din Fondul Naţional de Bunăstare şi soldurile libere ale Trezoreriei nu erau economii ale guvernului actual. Erau venituri din petrol strânse înainte de război, în anii în care preţul depăşea pragul de la care legea rusă obliga statul să pună deoparte. Regula fusese gândită tocmai pentru ca o cădere a preţului să nu lovească bugetul.

Timp de patru ani, această rezervă a plătit partea neacoperită a războiului.

Însemnătatea faptului trece dincolo de contabilitate: până acum, Rusia a fost o ţară bogată care duce un război şi acoperea din avere ce nu-i ajungea.

Citeşte Partenerii Rusiei îi cumpără petrolul, dar nu îi împrumută bani

Averea a fost cheltuită. Socoteala amănunţită a anului 2026 se află în articolul alăturat (vezi Banca Rusiei împrumută băncile ca băncile să împrumute statul); ce interesează aici este mărimea a ceea ce a rămas.

Măsurată în deficit, ajunge puţin peste douăsprezece luni.

Măsurată altfel, ca ordin de mărime, tot ce mai are statul rus lichid echivalează cu vreo şase luni de cheltuială militară.

De aici înainte, războiul se plăteşte din venitul curent. Este o cu totul altă situaţie economică, iar deosebirea se vede în tot ce urmează.

• Cine plăteşte războiul?

Cheltuiala militară a Rusiei pentru 2026 este de 16.000 de miliarde de ruble, potrivit Institutului de la Stockholm pentru Cercetarea Păcii, dintr-o cheltuială bugetară totală de 44.070 de miliarde.

Războiul înseamnă, aşadar, puţin peste o treime din tot ce cheltuieşte statul rus.

Se crede îndeobşte că acest război este plătit de China şi de India, prin cumpărările de petrol. Este adevărat pe jumătate, şi nici măcar pe jumătate. Veniturile bugetului federal din petrol şi gaze au fost, în primele şapte luni, de 4.595 de miliarde de ruble, faţă de 17.518 miliarde din celelalte impozite. Petrolul şi gazele aduc a cincea parte din veniturile statului rus, iar pe anul întreg acoperă mai puţin de jumătate din costul războiului. Cifrele şi explicaţia lor se află în al treilea articol al acestui studiu (vezi Partenerii Rusiei îi cumpără petrolul, dar nu îi împrumută bani).

De aici ies două concluzii.

Întâi: dacă toţi cumpărătorii străini ar înceta să cumpere mâine, asta ar tăia sub jumătate din bugetul militar rus, ceea ce ar fi grav, dar nu hotărâtor.

Al doilea: cealaltă jumătate a fost luată dintotdeauna de la ruşi, prin impozite.

Propoziţia că statul rus se luptă pentru bani cu propria populaţie nu este o figură de stil, ci rezultatul unei împărţiri.

• De ce au fost suspendate împrumuturile?

Din iulie, Ministerul rus de Finanţe nu mai vinde obligaţiuni la licitaţiile obişnuite. Explicaţia dată în comunicat este că urmăreşte stabilizarea pieţei. Explicaţia reală se vede dacă întrebăm cine ar fi trebuit să cumpere.

Rusia este ruptă de pieţele financiare occidentale din 2022.

Singurii cumpărători rămaşi ai datoriei sale publice sunt băncile ruseşti.

Banii cu care băncile ruseşti cumpără datoria publică sunt depozitele cetăţenilor ruşi.

Iar,de şapte luni, cetăţenii ruşi îşi retrag depozitele.

Rezultă o situaţie rară: creditorul statului rus şi deponentul care fuge de statul rus sunt aceeaşi persoană.

Aici nu este vorba de o piaţă ostilă, nici de sancţiuni occidentale.

Statul rus se luptă pentru bani cu propria populaţie. Războiul dus în afară a produs, înăuntru, o concurenţă între buget şi gospodărie, iar bugetul o pierde.

Aceasta este şi explicaţia pentru care suspendarea împrumutului nu se poate repara prin dobânzi mai mari. O dobândă mai mare atrage bani care există. Dar, în Rusia, banii aceştia nu mai sunt în bănci.

• Impozitele sunt în urmă, nu înainte

A treia sursă a fost deja folosită.

De la 1 ianuarie 2026, cota generală a taxei pe valoarea adăugată a crescut de la 20 la 22 la sută, măsură luată tocmai pentru a micşora deficitul acestui an.

Deficitul a ieşit oricum de aproape două ori peste ţinta din legea bugetului.

Ceea ce înseamnă că sursa a treia a fost consumată înainte ca a doua să se închidă.

Ordinea obişnuită s-a comprimat: două staţii au fost parcurse în acelaşi an.

• Ce a înţeles deponentul înaintea analistului

Retragerile de numerar din băncile ruseşti au început în februarie.

Informaţia despre soldurile libere ale Trezoreriei a fost ascunsă în august.

Între cele două momente sunt şapte luni, în care milioane de oameni fără acces la datele Trezoreriei au ajuns, prin propria socoteală, la încheierea la care analiştii ajung abia acum, cu datele în faţă.

Scoţând banii din bănci, deponenţii iau exact resursa din care statul s-ar fi putut împrumuta şi grăbesc astfel deznodământul de care se tem.

Nu este panică, în înţelesul obişnuit al cuvântului, ci o judecată corectă care, făcută de toţi deodată, devine cauza propriului obiect.

Aceasta explică şi de ce dobânzile mari la depozite nu au oprit ieşirile.

Cine se teme că depozitul îi va fi luat nu compară două dobânzi, ci compară o dobândă cu pierderea întregii sume.

• Ascunderea cifrei este ea însăşi o cifră

Un stat publică mărimea rezervei atâta vreme cât ea îi este dovadă de putere şi încetează să o publice când devine argument împotriva lui.

În august, Trezoreria rusă a scos de la accesul public informaţia despre soldurile ei libere.

Data la care un număr dispare spune mai mult decât numărul. Este cea dintâi recunoaştere publică, făcută prin tăcere, că rezerva se apropie de capăt.

În rest, comunicarea oficială a rămas neschimbată: banca centrală declară că nu vede probleme de lichiditate în sistemul bancar, iar războiul continuă să fie numit operaţiune militară specială. Un stat care îşi numeşte altfel războiul îşi poate numi altfel şi deficitul; de aceea articolul alăturat arată, pentru fiecare cifră, în ce direcţie ar avea interesul să mintă.

• A patra sursă şi preţul ei

Nimic din toate acestea nu înseamnă prăbuşire, nici sfârşitul războiului.

Rusia are trei ieşiri, iar conducerea ei poate plăti preţul politic al fiecăreia.

Poate tăia cheltuiala, dar cheltuiala este ori războiul, ori liniştea socială cumpărată cu salarii şi cu subvenţii. Poate lua banii cetăţenilor, iar pregătirile se văd deja: liderul comuniştilor, Ghennadi Ziuganov, a cerut în parlament mobilizarea celor 130.000 de miliarde de ruble aflate în conturile bancare, iar Ministerul de Finanţe lucrează la o lege privind economiile din fondurile de pensii administrate privat.

Sau poate crea bani.

Ultima cale este singura care nu se închide de la sine şi de aceea este şi cea la care se ajunge.

Ea nu cere hotărâri publice şi nu are termen. Se plăteşte prin preţuri şi prin curs, la o populaţie care ţine minte anii nouăzeci, adică exact la publicul care îşi goleşte astăzi conturile.

• Ce trebuie urmărit

Nu cifra lunară a deficitului, care se poate îndrepta cu o lună bună de petrol, ci trei semne ale trecerii la sursa a patra.

1. Dacă statul reîncepe să se împrumute, însă nu prin licitaţii deschise, ci prin înţelegeri făcute dinainte cu băncile de stat.

2. Dacă Banca Rusiei începe să dea băncilor bani pe termen lung, în locul refinanţării săptămânale de astăzi.

3. Şi dacă apare o lege care atinge depozitele, sub orice nume ar fi ea scrisă.

Timp de patru ani, constrângerea economică a Rusiei a venit din afară: sancţiuni, izolare, pieţe închise.

Din 2026 vine dinăuntru.

Statul rus cere bani singurei părţi care i-a mai rămas, iar acea parte a început să spună nu cu un an înaintea lui.