Rusia a interzis importurile de produse lactate din Lituania

F.A.
Internaţional / 7 octombrie 2013

Autorităţile ruse au anunţat, astăzi, interzicerea importurilor de produse lactate din Lituania, pe fondul tensiunilor în creştere între Moscova şi Vilnius privind o posibilă apropiere între Ucraina şi Uniunea Europeană, informează AFP.

Agenţia rusă pentru protecţia consumatorului a indicat, într-un comunicat, că a constatat o serie de nereguli de reglementare ce "reflectă o diminuare a controalelor în Lituania (...) şi necesitatea de a introduce restricţii la importurile de produse alimentare".

În acest context, AFP scrie că autorităţile sanitare ruse sunt acuzate în mod regulat că iau decizii motivate politic.

Lituania, care asigură în prezent preşedinţia semestrială a UE, a denunţat recent o înăsprire a controalelor vamale la frontiera cu Rusia, cu care această fostă republică sovietică are importante legături economice.

Disputa între cele două ţări intervine în contextul în care Lituania militează pentru apropierea de UE a fostelor republici sovietice în cadrul Parteneriatului Estic, ceea ce suscită iritarea Moscovei, care vede în aceasta o ingerinţă în zona sa de influenţă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2535
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4884
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1247
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.2002

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb