Rusia respinge apelurile de încetare a focului în Ucraina

Z.B.
Internaţional / 24 septembrie, 07:32

Rusia respinge apelurile de încetare a focului în Ucraina

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a respins din nou miercuri, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, apelurile pentru o încetare a focului în războiul Moscovei împotriva Ucrainei, scrie dpa, citat de Agerpres.

Lavrov a acuzat Europa că urmăreşte o pauză în lupte pentru „a reaproviziona” arsenalele militare ale Ucrainei, transmite sursa citată.

În schimb, „Moscova doreşte un acord de pace pe termen lung pentru a pune capăt conflictului, aşa cum a subliniat anterior preşedintele rus Vladimir Putin”, a declarat Lavrov, potrivit sursei menţionate.

El a prezentat invazia Rusiei, pe care Moscova o numeşte o „operaţiune militară specială”, ca „fiind necesară pentru a-şi proteja interesele de securitate şi drepturile ruşilor din Ucraina”, informează agenţia de presă.

Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, a răspuns reiterând că Kievul este pregătit pentru o încetare a focului imediată şi completă, fără condiţii prealabile, cu condiţia ca şi Moscova să o respecte, potrivit sursei citate.

Ucraina este, de asemenea, pregătită pentru încetări parţiale ale focului care să vizeze instalaţiile energetice sau exporturile de cereale, a spus Sîbiga, adăugând că 14 din cei 15 membri ai Consiliului de Securitate susţin astfel de propuneri, inclusiv Statele Unite şi China, relatează agenţia de presă.

Administraţia Trump a lansat recent ideea unui moratoriu între Rusia şi Ucraina privind atacurile asupra instalaţiilor energetice, însă Moscova a respins în mod repetat propunerea, precizează sursa menţionată.

Contrar aşteptărilor, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a participat la reuniunea Consiliului de Securitate, adaugă sursa citată. El urma să se adreseze Adunării Generale a ONU mai târziu în cursul zilei de miercuri, mai adaugă sursa.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb