Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost întrebat miercuri la Bucureşti despre decizia lui Vladimir Putin de a convoca Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse, în contextul testelor nucleare efectuate de Statele Unite. Oficialul NATO a declarat că Alianţa „nu mai reacţionează exagerat” la asemenea mişcări, subliniind că prezenţa militară în ţara noastră este, de fapt, „mai puternică decât în 2020”.
„De mult nu mai reacţionez la şedinţele convocate de Vladimir Putin. E plătit ca preşedinte al Rusiei şi, de aceea, organizează întâlniri”, a spus Rutte, adăugând că NATO îşi menţine vigilenţa, dar nu va răspunde fiecărei demonstraţii de forţă de la Kremlin.
El a precizat că nu există motive de îngrijorare în privinţa securităţii flancului estic, întrucât Alianţa desfăşoară exerciţii militare ample în România şi implementează programul Santinela Estică, menit să asigure o apărare unitară pe întregul flanc estic. „Avem o prezenţă mare în Europa, iar exerciţiile de la Cincu sunt dovada că NATO este atât de puternică pe cât este nevoie. Dacă România va fi atacată, 31 de state vor veni să o apere”, a subliniat Rutte.
Declaraţiile vin în contextul în care Rusia a anunţat reluarea testelor nucleare şi desfăşurarea unor noi arme strategice, precum torpila nucleară Poseidon şi racheta de croazieră Burevestnik, mişcări care intensifică tensiunile între Moscova şi Washington. Kremlinul a avertizat recent că va continua aceste testări „atât timp cât Statele Unite îşi menţin politica nucleară provocatoare”, potrivit Reuters.
În replică, Rutte a afirmat că NATO este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat, iar România rămâne o verigă strategică esenţială în arhitectura de securitate a flancului estic.














































1. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 05.11.2025, 17:06)
Seful NATO are dreptate .Nu trebuie reactionat nici macar verbal la spusele rusilor .Au investit banii degeaba si asta doar din pricina unui imens orgoliu asa cum s-a intimplat si cu Catedrala din Romania .Aceste arme , a caror existenta si a caror valoare, prezentata de rusi , nu au nici o valoare de intrebuintare chiar daca performantele oferite publicului larg ar fi adevarate .Aceste cumplite arme nu isi pot dovedi forta decit atunci cind sunt incarcate nuclear ceea ce rusii nu o pot face la nivelul aparitiei unor astfel de lovituri .A consuma valoarea materiala a unor astfel de capacitati spre a lovi nonnuclear o tinta este nu numai un nonsens material dar si o pierdere de vreme .Vedem cum Ucraina loveste tinte extrem de valoroase pentru sovietici cu armament extrem de ieftin . Cu toate ca sovietele poseda (asa se zice ) astfel de capacitati ei nu pot schimba soarta razboiului nereusind nici dupa aproape 4 ani sa cucereasca macar intreg Donbasul daramite Ucraina .Romania deja are mari capacitati militare venite recent in tara aflate sub comanda Frantei neavind nevoie de un numar extrem de mic de militari ai SUA care faceau parte dintr-un contingent rotativ .Saptaminal rusii tot ameninta cu lovituri nucleare .Este inutil .Daca acest lucru s-ar intimpla, in secunda doi ,toate tintele, de felul centralelor nucleare sau a siteurilor nucleare cunoscute,ar fi atacate .Nu uitati Ucraina si Germania pot anunta oricind aparitia unor forte nucleare proprii .La nivel de razboi conventional NATO este net superioara rusilor .