Salut tricolorul Franţei!

De curând, la 14 Iulie, mi-am schimbat poza de profil pe Facebook cu una a tricolorului francez. Reacţia celor care îmi vizitează profiul a fost, previzibil, bună. Cei mai mulţi au folosit ocazia să ureze Franţei cele bune de ziua sa naţională. Dar tot prezivibil, au existat şi câţiva măgari. Unul era supărat că sunt "băsist”, altul făcuse o criză de nervi când m-a văzut alături de Papahagi la B1. Reţeta obişnuită: te bagi în treaba altuia şi vorbeşti neîntrebat. Nu ştiu despre dumneavoastră, însă eu îi blochez imediat pe aceşti indivizi.

Dar înainte să îl blochez pe al treilea, mi-a atras atenţia comentariul. "Avramescule, voi ăştia sunteţi nişte trădători, salutaţi tricolorul Franţei!”. Adică vezi Doamne, trebuia să îmi transform profilul, aşa cum făcuse criticul meu, într-un soi de pom de Crăciun decorat cu tricolorul românesc. Să demonstrez ce?

Problema pe care vreau să o semnalez acum este alta. Orice om care ţine la România trebuie să salute tricolorul Franţei. Pur şi simplu pentru că fără Franţa nu ar fi existat statul român modern.

Eu credeam că asta se ştie din şcoală. Însă din sondajele de opinie, unde partidul admitatorilor unui criminal de război este pe primul loc, deduc că în şcoală nu se mai face istoria naţională. Aşa că, spre aducere aminte, iată câteva elemente.

La sfărşitul secolului al XVIII lea-lea, Imperiul Ţarist avea intenţia de a profita de declinul Otomanilor. Ţelul său strategic era de a cuceri Constantinopolul. Acesta era aşa-numitul "Plan grecesc”, în care ţările române urmau să fie absorbite de un stat-marionetă ce urma să fie controlat de Ţar. Norocul nostru a fost ascensiunea lui Napoleon şi atacul său asupra Moscovei. Fără Napoleon, probabil acum învăţam să scriem şi să citim în ruseşte.

În 1859 ruşii şi turcii pun la cale măsluirea alegerilor din Principate. La presiunea Franţei, acestea sunt anulate şi sunt organizate altele, câştigate de Alexandru Ioan Cuza. Restul, cum se spune, este istorie.

La tratativele de pace de la Berlin, care au consacrat independenţa Regatului României, Rusia plănuia să îşi asigure un stat-marionetă al Bulgariei, care să includă o bună parte din litoralul actual al Dobrogei. Doar intervenţia Franţei a făcut ca România să aibă o ieşire reală la Marea Neagră.

În Primul Război Mondial, ţara noastră a primit un ajutor militar important de la Franţa. Ofiţeri, armament, muniţie. Misiunea militară franceză a fost condusă de unul dintre cei mai buni generali francezi, Henri Berthelot. În zilele noastre, AUR critică Franţa - apropos: cine le-a cerut părerea, altcineva decât Moscova? - pentru ajutorul militar acordat Ucrainei. Însă în Primul Război, guvernul de la Paris a sprijinit România şi exact pentru acelaşi scop.

Numele generalului Berthelot pe bună dreptate a fost dat unei străzi din centrul Capitalei. În apropiere este Academia Română, unde la intrare numele generalului Berthelor figurează la loc de cinste printre cei mai importanţi donatori ai Academiei. Iar în 1919, trupele franceze au intervenit decisiv în Banat, pentru a asigura că cea mai mare parte a Banatului intră sub administraţie românească, împotriva dorinţei Belgradului. Dacă Timişoara este astăzi un oraş românesc, acest lucru se datorează şi Franţei.

Şi mai este influenţa culturală franceză, fără de care nu am fi avut cultura noastră modernă. Nu degeaba Bucureştii erau numiţi "Micul Paris”. Mulţi dintre intelectualii români despre care învăţam din manuale s-au format în Franţa, scriau în franceză şi vorbeau fluent limba franceză. Mulţi s-au refugiat în Franţa când comuniştii au preluat puterea în România: Cioran, Brâncuşi sau Eugen Ionescu sunt doar câteva exemple.

Bun, toate acestea sunt cunoscute. Sau, mai precis, ar trebui să fie cunoscute. Şi mai este ştiut şi că Franţa este unul dintre cei mai mari investitori în România: Dacia, Carrefour, Auchan, Orange sau BRD sunt doar câteva care îmi vin rapid în minte.

Unde este însă mintea celor care astăzi contestă Franţa? Habar nu am. Dar ce se vede şi de pe Lună este că aceasta este linia de comunicare trasată de Vladimir Putin, pentru care Franţa a devenit inamicul public numarul 1. Ar fi fost America, însă de când Trump e în derivă, Moscova a pus tunurile pe Macron.

Până acum, extremiştii din România erau anti-americani. Acum ei oferă un spectacol de-a dreptul comic: au ajuns să îşi pună şepci MAGA şi să jure că îl iubesc pe Marele Donald. Desigur, e ceva fals în acest cor: noua administraţie de la Washington este pro-Israel, în vreme ce Martorii lui Călin Georgescu sunt antisemiţi. Însă căruţa merge mai departe, deocamdată, pentră că logica nu a fost niciodată o însuşire a extremismului.

Pe mine mă miră că AUR nu este, măcar din când în când, pro-francez. Ei defilează cu o lozincă - "Familie, Patrie, Credinţă, Libertate” - care pare inspirată din propaganda regimului de la Vichy, cel care colabora cu naziştii în vremea Ocupaţiei. Sub conducerea mareşalului Petain, care a fost condamnat la moarte în 1945 drept colaboraţionist şi complice la deportarea evreilor, deviza regimului devenise "Travail, famille, patrie!” (Muncă, Familie, Patrie). Aşa că nu văd de ce ar refuza extremiştii de la Bucureşti să salute şi ei tricolorul francez. Sper că nu cu braţul drept întins.