CHIMICA-IC MEDICAL:Bisturie hi-tech pe platforma de la Orăştie
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 15 septembrie 2010 /
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 15 septembrie 2010 /
CORNELIA ANGELESCUZiarul BURSA #Companii / 15 septembrie 2010 /
F. A.Companii / 14 septembrie 2010
Societatea Română de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirurgicală (SRMEDCC) organizează la Bucureşti, în perioada 22-26 septembrie 2010, cel de-al 31 Congres anual al Societăţii Internaţionale pentru Dermato-Chirurgie (ISDR- International Society for Dermatologic Surgery) sub sloganul "Actualitate şi trenduri în dermato chirurgie", potrivit unui comunicat remis redacţiei.
F. A.Companii / 14 septembrie 2010
Cele mai avansate bisturie din lume vor fi fabricate începând de azi, în ţara noastră, la Orăştie. IC Medical inaugurează o hală de asamblare pe platforma industrială Chimica - Chimsport, ca urmare a semnării unui contract de colaborare cu Chimica Orăştie. Valoarea contractului dintre cele două companii se ridică la circa 1,5 milioane de euro anual, iar inaugurarea noii hale de asamblare a creat circa 150 de noi locuri de muncă, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
C.P.Companii / 14 septembrie 2010
CORNELIA ANGELESCUZiarul BURSA #Companii / 14 septembrie 2010 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 13 septembrie 2010 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 13 septembrie 2010 /
F.A.Companii / 12 septembrie 2010
C.P.Companii / 10 septembrie 2010
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 10 septembrie 2010 /
F. A.Macroeconomie / 9 septembrie 2010
Emilia OlescuCompanii / 9 septembrie 2010
F. A.Companii / 7 septembrie 2010
F. A.Companii / 7 septembrie 2010
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 7 septembrie 2010 /
C.P.Companii / 6 septembrie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 3 septembrie 2010
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 1 septembrie 2010 /
F.A.Companii / 31 august 2010
F. A.Companii / 31 august 2010
Paula Bulzan, AradZiarul BURSA #Companii / 30 august 2010 /
F. A.Companii / 26 august 2010
F. A.Companii / 26 august 2010
F. A.Companii / 25 august 2010
C.D.Macroeconomie / 21 august 2010
F.A.Ziarul BURSA #Politică / 20 august 2010
Politică /I.S. - 5 septembrie, 21:32
Politică /I.S. - 5 septembrie, 21:07
Internaţional /I.S. - 5 septembrie, 20:48
Internaţional /A.B. - 5 septembrie, 20:47
Internaţional /I.S. - 5 septembrie, 20:28
Internaţional /A.B. - 5 septembrie, 20:19
Bănci-Asigurări /A consemnat Emilia Olescu - 19 decembrie
Internaţional /V.R. - 19 decembrie
Editorial /Cornel Codiţă - 19 decembrie
Politică /George Marinescu - 19 decembrie
| 5.0911 | |
| 4.3417 | |
| 5.4593 | |
| 5.7972 | |
| 603.7606 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 5 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 5 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 4 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 3 septembrie
Recorded by ŞTEFANIA CIOCÎRLAN ( Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Emilia Olescu (Translated bz Cosmin Ghidoveanu)
Mihnea Rău (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
A.V. (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Ovidiu VRÂNCEANU, Braşov (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Ş.C. (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
