Şase paşi principali pentru compensarea sumelor câştigate de contribuabili în instanţă de la autorităţile locale cu taxele datorate bugetului de stat. Ce neclarităţi rămân?

A.F.
Miscellanea / 20 decembrie 2023

Emanuel Bondalici, Senior Managing Associate, şi Andreea Pantofaru, Associate, Reff & Asociaţii

Emanuel Bondalici, Senior Managing Associate, şi Andreea Pantofaru, Associate, Reff & Asociaţii

Procedura pe care trebuie să o urmeze contribuabilii care au de recuperat sume de bani de la autorităţile publice locale, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, şi care vor să le compenseze cu taxele şi impozitele pe care le datorează către bugetul de stat a fost publicată recent şi stabileşte etapele care trebuie parcurse în acest scop, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, modalitatea de stingere a datoriilor către plătitorii de taxe de la bugetul local prin compensare cu obligaţiile la bugetul central a fost stabilită prin intermediul Legii nr. 93/2023, care a intrat în vigoare în luna aprilie. Procedura este structurată în mai mulţi paşi, dar lasă o serie de aspecte neacoperite. Unde ar mai fi nevoie de clarificări?

Prin Legea nr. 93/2023, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, să vină în sprijinul contribuabililor care, în practică, au întâmpinat dificultăţi în recuperarea sumelor obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive (pronunţate în urma unor acţiuni de contestare în instanţă a unor decizii de impunere emise de autorităţile fiscale locale) şi, pe de altă parte, să degreveze autorităţile locale respective (în general, primării) de sarcina plăţii unor sume ce se pot dovedi excesiv de împovărătoare şi care pot afecta activitatea comunităţilor locale. Iniţiativa este considerată benefică pentru ambele părţi, dar sunt şi aspecte care nu au fost luate în calcul la elaborarea legii şi care afectează anumiţi contribuabili, bugetul de stat şi disciplina financiară a autorităţilor locale.

La aproape opt luni de la intrarea în vigoare a acestei reglementări, a fost aprobată Procedura privind stingerea, prin compensare, a creanţelor fiscale ale contribuabililor, certe, lichide şi exigibile faţă de bugetele locale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, cu obligaţiile fiscale/bugetare datorate bugetului de stat, precum şi schimbul de informaţii între organele fiscale locale şi organele fiscale centrale, prin Ordin al ministrului Finanţelor (publicat în Monitorul Oficial în data de 12 decembrie).

Care sunt etapele compensării?

Procedura este structurată în mai mulţi paşi care trebuie parcurşi pentru ca sumele pe care un contribuabil le are de recuperat de la primărie să fie efectiv compensate cu obligaţiile sale de plată la bugetul de stat.

În primul rând, contribuabilul trebuie să depună la organul fiscal local o cerere de compensare, la care va anexa copia hotărârii judecătoreşti relevante.

După primirea cererii (pasul doi), autoritatea locală va efectua o verificare a creanţelor pentru a determina dacă acestea se încadrează în termenul de prescripţie reglementat pentru dreptul la restituire.

Ulterior, organul fiscal va verifică evidenţa analitică (i.e. o situaţie a plăţilor efectuate, dar şi a obligaţiilor de plată către buget sau de restituit contribuabilului) pe plătitor, pentru a identifica acele creanţe certe, lichide şi exigibile datorate de contribuabilul în cauză bugetului local, care trebuie compensate cu prioritate (pasul trei).

În situaţia în care, după compensarea cu obligaţiile de plată la bugetul local, datoria către contribuabil nu a fost stinsă în totalitate, organul fiscal local va emite o Dispoziţie de stabilire a creanţelor ce pot face obiectul compensării, care trebuie comunicată în termen de 15 zile de la primirea cererii de compensare către contribuabil şi către organul fiscal central (pasul patru).

După ce primeşte documentul care atestă suma pe care contribuabilul o are de recuperat, organul fiscal central va analiza, la rândul său, evidenţa analitică pe plătitor şi, dacă va constata că respectivul contribuabil are restanţe fiscal/bugetare, va emite o Decizie de compensare, în termen de 15 zile de la primirea dispoziţiei organului fiscal local (pasul cinci). Această decizie este comunicată atât contribuabilului, cât şi organului fiscal local.

Dacă nici în urma compensării cu datoriile la bugetul de stat nu se stinge complet datoria autorităţii locale către contribuabil, sumele rămase de plată vor fi stinse prin compensare cu obligaţiile fiscale/bugetare curente şi viitoare (pasul şase), în funcţie de data scadenţei.

Complicaţii pentru cei care au de recuperat mai mult decât datorează

Această ultimă etapă este ambiguă şi poate da naştere unor interpretări diferite. Astfel, este neclar dacă "obligaţiile fiscale/bugetare curente şi viitoare" se referă la cele datorate de contribuabil către bugetul local sau către bugetul central. În lipsa unei precizări exprese şi în deplin acord cu principiul de interpretare a legii ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (i.e. unde legea nu distinge, nici noi nu distingem), cel mai probabil procedura se referă la oricare dintre cele două bugete.

În plus, cea mai mare neclaritate este legată de modul în care se vor compensa creanţele viitoare. Din procedură reiese că autoritatea locală ar trebui să facă aceste verificări, dar pentru compensare are nevoie de aprobarea autorităţii fiscale centrale (conform pasului cinci). O asemenea ambiguitate va duce la multe probleme practice, cea mai previzibilă fiind cea în care contribuabilul, ştiind că poate beneficia de compensarea prevăzută de noua procedură, nu va achita la scadenţă obligaţiile fiscale către bugetul central, iar fiscul, în lipsa unei informări concrete de la autoritatea locală, va începe să îi calculeze dobânzi şi penalităţi sau va demara executarea silită.

Aşadar, deşi această compensare este binevenită pentru contribuabil, maniera în care ar trebui implementată în practică ridică mai multe semne de întrebare.

În primul rând, nu este clar cine va trebui să verifice existenţa unor creanţe viitoare - autoritatea locală/primăria, care poate să modifice dispoziţia de stabilire a creanţelor ce pot face obiectul compensării (pasul patru), fiscul, pe măsură ce obligaţiile contribuabilului devin scadente, sau contribuabilul care ar fi obligat să facă o nouă cerere de compensare pentru fiecare obligaţie de plată scadentă?

De asemenea, nu se ştie ce se întâmplă în situaţia în care organul fiscal local nu compensează cu prioritate obligaţiile de plată ale contribuabilului către bugetul propriu şi transmite dispoziţia de stabilire a creanţelor ce pot face obiectul compensării (pasul patru) direct către organul fiscal central.

În plus, contribuabilul nu este sigur dacă va fi la adăpost de executarea silită sau de curgerea obligaţiilor fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere) aferente restanţelor la bugetul central sau local în toată perioada în care va avea loc schimbul de informaţii între autoritatea locală şi cea centrală.

În consecinţă, contribuabilul este cel afectat de confuziile care decurg din procedura privind compensarea obligaţiilor de plată către bugetul de stat cu sumele de rambursat din bugetele publice locale, pentru că va trebui să întreprindă demersuri suplimentare pentru recuperarea sumelor la care este îndreptăţit. Totodată, acestuia îi va fi dificil să anticipeze momentul în care întreaga sumă va fi stinsă, pentru că depinde de abordarea incertă a autorităţilor locale şi centrale, astfel că beneficiarii reali ai acestei proceduri rămân primăriile.

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb