Senatorul american acuză Hamas şi Hezbollah că se reînarmează

A.D.
Internaţional / 21 decembrie 2025

Senatorul american acuză Hamas şi Hezbollah că se reînarmează

Senatorul american Lindsey Graham a acuzat duminică Hamasul palestinian şi mişcarea libaneză Hezbollah că se reînarmează, cu prilejul unei întâlniri cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP.

După doi ani de război devastator în Fâşia Gaza, un armistiţiu fragil a fost încheiat în octombrie între Israel şi Hamas, chiar dacă cele două părţi se acuză reciproc de încălcări, conform AFP.

Un armistiţiu între Israel şi Hezbollah este în vigoare din noiembrie 2024, după două luni de război deschis, potrivit AFP. Dar Israelul continuă să efectueze lovituri pe teritoriul libanez, afirmând că vizează mişcarea islamistă, relatează sursa citată.

În ceea ce le priveşte pe cele două grupări, ambele aliate cu Iranul, Israelul face din distrugerea arsenalului lor militar una dintre principalele condiţii ale oricărei păci durabile, arată sursa menţionată anterior.

Senatorul republican Lindsey Graham, primit de Benjamin Netanyahu la Ierusalim, a estimat că: „Impresia mea nu e că Hamas e în curs de dezarmare, ci că este în curs de reînarmare. Impresia mea că în Gaza ei încearcă să-şi consolideze puterea, nu să renunţe la ea. Este, de asemenea, impresia mea că Hezbollah încearcă să fabrice mai multe arme”.

„Nu este un rezultat acceptabil”, a mai spus el, potrivit AFP.

„Ai dreptate în cele două cazuri”, a reacţionat prim-ministrul, salutând în persoana senatorului „un mare prieten al Israelului, un mare prieten personal”, potrivit aceleiaşi surse.

De la încetarea focului fragilă intrată în vigoare pe 10 octombrie în Gaza, mediatorii fac apel la intensificarea eforturilor pentru a trece la următoarea fază a unui plan de pace american lansat de preşedintele Donald Trump, conform sursei.

Acesta prevede dezarmarea Hamas, retragerea progresivă a armatei israeliene de pe tot teritoriul, instalarea unei autorităţi de tranziţie şi desfăşurarea unei forţe internaţionale, arată sursa.

AFP informează şi că, sâmbătă, SUA şi garanţii încetării focului - Egiptul, Qatarul şi Turcia - au făcut apel la Israel şi Hamas „să-şi respecte obligaţiile” şi „să dea dovadă de reţinere” în Fâşia Gaza.

La rândul său, Hamas cere încetarea „încălcărilor” israeliene ale armistiţiului, conform sursei.

Vineri, şase persoane, între care doi copii, au murit într-un bombardament israelian asupra unei şcoli care servea drept adăpost pentru strămutaţi, potrivit Apărării civile din Gaza, un organism de salvare în subordinea Hamas, arată sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0887
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3702
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4644
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8578
Gram de aur (XAU)Gram de aur627.8925

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb