Serbia va reintroduce serviciul militar obligatoriu

S.E.
Internaţional / 1 ianuarie, 13:14

Sursa foto: Unsplash

Sursa foto: Unsplash

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat reintroducerea serviciului militar obligatoriu pentru bărbaţii între 19 şi 27 de ani, cu o durată de aproximativ 75 de zile, subliniind că scopul este pregătirea tinerilor pentru responsabilităţi civice şi întărirea apărării ţării, în timp ce serviciul civil rămâne o alternativă pentru cei cu obiecţii de conştiinţă, potrivit Ziare.com.

„În curând vom introduce serviciul militar, fie că este vorba de 75 de zile, fie de o altă perioadă. Este bine pentru întreaga societate, tinerii vor învăţa responsabilitatea, acest lucru nu le va mai pune nicio problemă. Nici nu va mai exista nicio stricteţe ca înainte sau ceva de genul acesta. Şi în foarte scurt timp toată lumea se va simţi mai bogată şi fiecare va face ceva pentru ţara sa”, a spus Vucic, conform sursei citate.

Programul va consta în două luni de antrenament militar intensiv, urmate de două săptămâni de exerciţii pe teren, a relatat Ziare.com, care a menţionat că pentru femei, participarea va rămâne voluntară. Vucic a menţionat că, chiar şi în forma sa voluntară, serviciul oferă tinerilor un sentiment de responsabilitate şi o modalitate concretă de a contribui la dezvoltarea ţării, a mai transmis sursa amintită.

Cetăţenii care refuză să poarte arme din motive morale sau ideologice vor avea opţiunea serviciului civil, a subliniat Ziare.com. Cu toate acestea, această alternativă va dura mai mult, adică 150 de zile, fiind de două ori mai lungă decât programul militar standard, a mai transmis sursa menţionată.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. la ce foloseste serviciul militar obligatoriu? doar apvistilor pentru a avea un loc de munca ,in rest pierdere de timp exact cand esti in plina forma , am simtit pe pielea noastra timp de noua luni ,o bataie de joc, foamete, mizerie , eram tinuti afara in frig si zapada cu usile incuiate la cazarma.am fost trimisi la munca fortata pe camp , la cules de legume , iar acum apvistii (nu le place termenul se numesc rezervisti ) primesc pensii speciale nesemtite, de la varsta de 45 de ani ,doar pentru ca au ,baut ,mancat si dormit.

    Ce sa spunz decide statul ce ofera sentiment de responsabilitate tinerilor :)) cata aroganta.

    Foarte bine fac sârbii , tinerii din ziua de azi sunt feminizati nu mai au pic de bărbăție .. Au nevoie de mai multă disciplina și călire psihică și fizica in condiții grele … Un tânăr devine bărbat după ce face armata pe bune ..

    1. de unde stii tu cum trebuie sa se comporte un barbat ?tu esti creatorul omului ? ce numesti tu calirea fizica si psihica in conditii grele ? foametea ,mizeria, intunericul,batjocora si frigul inseamna pentru tine bolsevicule disciplina ? de unde ai scapat de la Balaceanca,Socola?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0961
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3532
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4947
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8358
Gram de aur (XAU)Gram de aur680.9127

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb