Shlomo Group vrea să participe la privatizarea Şantierului Naval Mangalia

F.A.
Companii / 12 iunie 2013

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a primit, astăzi, o delegaţie a companiei israeliene "Shlomo Group", formată din Shlomo Shmeltzer, preşedinte, Avi Shashaf, CEO "Israel Shipyards Ltd Haifa" şi Dudy Perry, reprezentantul companiei în ţara noastră, conform unui comunicat de presă.

Participanţii la întâlnire au avut discuţii cu privire la intenţia Ministerului Economiei de a privatiza Şantierul Naval Militar Mangalia, potrivit declaraţiilor oficiale făcute de ministrul Varujan Vosganian, în mai multe rânduri, la sfârşitul lunii mai.

Ministrul român a declarat, în cadrul întâlnirii, că este nevoie de o soluţie economică în cazul Şantierului Naval Militar Mangalia şi că autorităţile de la Bucureşti sunt deschise discuţiilor cu posibilii investitori strategici interesaţi. El a menţionat, în context, că trebuie respectate procedurile de privatizare în privinţa industriei de apărare, inclusiv prin luarea unei decizii în cadrul CSAT.

Conducerea companiei israeliene, cu participaţii în domeniile auto, energie, şantiere navale, logistică, imobiliare, asigurări şi comunicaţii, a precizat că va face în acest sens o scrisoare de intenţie în vederea participării la privatizarea Şantierului Naval Mangalia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb