Simtel raportează venituri de peste 600 milioane de lei in 2025

C.A.
Companii / 25 februarie, 19:25

Simtel raportează venituri de peste 600 milioane de lei in 2025

Simtel (BVB: SMTL), grup de inginerie şi tehnologie listat pe Piaţa Principală a BVB, a înregistrat în 2025 venituri operaţionale consolidate preliminare de 605,7 milioane de lei, în creştere cu 68% faţă de 2024 şi cu aproximativ 20% peste nivelul bugetat, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Veniturile din activitatea curentă au ajuns la 598,4 milioane de lei, marcând un avans de 69% comparativ cu anul precedent. În schimb, profitul net consolidat preliminar s-a situat la 8,9 milioane de lei, în scădere semnificativă faţă de 2024, pe fondul schimbării structurii portofoliului, precizează compania.

Diminuarea profitului este explicată de orientarea grupului către proiecte de tip utility-scale şi soluţii complexe, inclusiv sisteme de stocare a energiei de mare capacitate (BESS). Aceste proiecte au o importanţă strategică mai mare şi generează volume superioare, însă implică marje procentuale mai reduse comparativ cu proiectele rooftop şi de dimensiuni medii care au susţinut performanţele anilor anteriori, notează documentul.

Mihai Tudor, CEO al Simtel a declarat că „2025 a fost un an de transformare pentru Grupul Simtel. Am trecut la un nou nivel de maturitate organizaţională şi strategică, am livrat proiecte de dimensiuni tot mai mari şi am pus în funcţiune cel mai important activ propriu din istoria companiei. În acelaşi timp, am pregătit organizaţia pentru un nivel superior de scalare”.

La nivelul principalelor entităţi din grup, Simtel Team a generat venituri operaţionale de aproximativ 313 milioane de lei, în creştere cu 14% faţă de 2024. G-Energy Solutions a contribuit cu circa 277 milioane de lei, înregistrând un avans de 329%, susţinut de extinderea activităţii de furnizare de energie şi creşterea volumelor tranzacţionate, transmite comunicatul companiei.

ANT Energy a raportat venituri de aproximativ 7 milioane de lei, în scădere cu 23% faţă de anul anterior, pe fondul reducerii veniturilor variabile corelate cu performanţa producătorilor de energie regenerabilă, în special fotovoltaici, menţionează sursa.

Anul trecut, Simtel a deschis o filială la Essen, în Germania, şi a lansat Simtel Nordics în Suedia, consolidându-şi prezenţa pe pieţe europene avansate în tranziţia energetică. În Republica Moldova, GES Energy Trade a obţinut licenţa ANRE pentru furnizarea energiei electrice.

Un moment-cheie a fost finalizarea şi punerea în funcţiune a parcului fotovoltaic de la Giurgiu, cu o capacitate instalată de 52 MWp şi o producţie anuală estimată la aproximativ 73 GWh. Proiectul este cel mai mare parc fotovoltaic din România construit pe un teren degradat şi primul dezvoltat integral de Simtel, de la achiziţia terenului până la operare, transmite compania.

Tot în 2025 au fost semnate contracte relevante în Mehedinţi, Mureş şi Alba, precum şi proiecte majore în parteneriat cu Verbund, o parte dintre acestea urmând să fie livrate în 2026, mai este precizat.

Conform bugetului consolidat, grupul vizează venituri de aproximativ 907 milioane de lei şi o EBITDA de circa 70,9 milioane lei, echivalentă cu o marjă de aproximativ 8%, conform comunicatului de presă.

Proiecţiile se bazează pe livrarea proiectelor majore contractate, contribuţia integrală a parcului de la Giurgiu pe parcursul unui an complet de operare şi optimizarea mixului de proiecte, mai se arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. bvc 45 m profit net,q3 2,7,sf an 8,9 din care atentie foarte mare doar 4,5 atribuibili SMTL restul la niste baieti care au procente mari prin firmele de furnizare

    cu toate astea la rez q3 ne anuntau ca maxim 1-2 pps se poate ajusta marja operationala,pana la urma vedem ca s-a ajustat de vreo 10 ori mai tare ca a ajuns low single digit 

    revizuire buget nu ca de ce sa stricam o poveste frumoasa 

    la FTM zeflemea de mare clasa,rupem cu rezultatele,se face ce am promis 

    pe la comentarii aici pesimism in legatura cu firma,se atragea atentia ca mutarea spre business cu furnizare e dinamita la datoriile lor,marje mici si risc enorm,nu ai pret mare la energie si cu datorii enorme rezulta levier insuportabil 

    iata ca au ajuns cu 500 mil datorii totale in conditiile in care peste 300 m din 600 CA fac din furnizare energie,adica rulaj mare marja nu prea,din ce se vede 

    datorii curente peste active circulante deci in pom cu toate ca au in circulante subventie de 60 m!!!! 

    anul asta promit 33 m profit,cum sa nu-i crezi cand pana azi aveau 45 promise si au facut 4,5 atribuibili SMTL din 8,9 rezultat global? 

    capitalizare 500 m cat datoriile 

    hai sa mai umflam balonul sa vedem cat plutim cu el pana-l sparge o albinuta!

    1. E faliment doar ca inca nu-l recunosc, ultimul stinge lumina.

      100 milioane de euro datorii? Un fleac

      ce sunt 100 mio pentru noul H2O wannabe? bine, H2O e doar o halta in calatoria fantastica pe care ne-o gargarisesc aatia cu aerele lor de noii baieti destepti din energie

    Hahahahaha glumetzii aatia la conferinta de lanaare a parcului Giurgiu acum 2 luni ziceau ca pretul actiunii e mic la ce realizari au!

    in 2 ore ei vindeau in piata de mic ce era pretul 

    acu restul actionarilor se uita la maretele lor realizari pe care cei care vindeau adica smecherii astia le stiau

    le a dat cu guvernanta corporativa in cap 

    1. p/e 54

      meta, goog, msft, toti sunt la jumatate. pana si NVDA este muuuuuuut mai ieftina

      E dublu de atat. Vezi P & L ca profitul ala e jumijuma compania-mama si interese care nu controleaza.Practic profit pentru actionarii celei listate e 10% din bugetat.

      Faci misto de noi? Pai alea au''trecut la un nou nivel de maturitate organizaţională şi strategică' '? Se pot apropia de' executia' si soliditatea modelului'de la smintel?

    Se prezonta ca Grup de Inginerie si Tehnologie. Wow! Ingineria financiara a investitorilor si tehnologia basmelor.

    la ziua Investitorului SIMTEL 2024 Nedea ne a zis asa Hristos a inviat, muntele Atos, ajutorul lui Dumnezeu apoi ca au nevoie de bani, ca ei sunt companie de inginerie si tehnologie.

    1. Am cercetat doua firme care au dat aseara raportarile.

      Una a zis dupa H1 ca a mers rau si ca la q3 posibil vine cu up date bvc ca atunci vede ce sanse mai sunt sa iasa.La q3 a dat foarte bine dar a zis ca si q4 va fi bun insa nu va reusi sa faca bvc.A facut ajustare.Aseara a venit cu rezultate foarte bune q4 si extrem de accurate fata de up date de la q3,merginal peste. 

      Alta firma a venit cu profit minuscul si la h1 si la q3 insa cu 45 zile inainte sa se incheie anul sustinea ca face bvc,ca maxim daca scade 1 procent marja.Si a facut profit pentru actionarii companiei listate de 1/10 din bvc!Sau 2/10 pentru cei care cred ca li se cuvine tot rezultatul global la o firma care consolideaza si interesele minoritare ale altora. 

      Cam asa arata panoul de Asa Da si Asa Nu. 

      O companie a fost penalizata cand a venit cu primele rezultate proaste,fara sustinere din piata chiar daca dovedise corectitudine.Cealalta a beneficiat de vant in pinze pana s-a ridicat in vazduh.

      Cam asa e meritocratia la BVB.Si ne mai miram de ce la noi implodeaza de=a dreptul piata cand e criza mondiala financiara,in timp ce la altii doar se corecteaza puternic. 

    Felicitari conducerii pentru rezultatele bune si transparenta. Aceasta companie este nout Bitnet, nu degeaba se fotografia cu Logofat unul dintre fondatori. Arunca cu bani in proiecte fara finalitate gen mega robotul Agora.. Au o groaza de proiecte intarziate, cumpara terenuri si proiecte de la actionari cu banii firmei dar totul o sa fie ok la prezentarea de la ora 14. Felicitari inca o data pentru rezultate :)) Sellll !!!!

    1. Si merg la Catalin si Tiberiu si vorbesc ca televizorulfacand misto de aia.De asta apar tzepe in piata,ca nu-i trage nimeni de maneca la vreme pe toti buffettii astia fara vreun istoric de succes.

      si mai nou tiberiu tine cu sifonarii vs fp. Chiar a scazut calitatea invitatilor in ultima perioada la feel the markets

      Grupul la care sunt ei angajati are si o pagina despre ceva profit.Au un istoric foarte bogat de prietesug cu sifoanele,invitati cap de lsiat si sponsori la simpozioanele lor.Serviciul e serviciu.

    Și totuși din aceleași investiții veniturile au crescut cu 68%...la 600 mil leie ușor din tribună să se comenteze meciul Eu zic că de 2 luni ele au cam stagnat față de celelalte acțiuni din energie și rezultatele cred că sunt incluse în aceasta stagnare! Fiind proiecte în dezvoltare nu pot să scoată instantaneu și profit mai mare să liniștească micii speculanți!

    1. si dai cu apa rece pe fata si deschizi cotatiile,bid nu mai exista in schimb la limita minima exista o groaza de ordine care insumeaza milioane de lei

    La momentul publicării acestui raport, Grupul menține perspectivele pozitive

    asupra cifrei de afaceri pentru 2025 și estimează o ușoară ajustare în jos a marjei  

    operaționale, cu 1-2 puncte procentuale, în linie cu evoluțiile sectorului în care  

    activează. 11.11.2025

    Ce credibilitate mai are o astfel de firma?!'Usoara ajustare'.S-a usurat de tot! 

    1. Exact. Total inacceptabil comportamentul din ultimele luni ale 2025. Știau foarte bine dezastrul și manipulau că să poată vind cine trebuie. Mie mi se pare o chestiune penală. Ar trebui să răspundă penal daca se dorește că bvb să mai aibă vreo credibilitate. Dacă erau transparenți și spuneau da... E un an dificil și revizuim in jos estimările

      .. jos pălăria. Nici o problema. Dar așa... Să minți cu atâta nesimțire în noiembrie. Și nici măcar nu au minimul de bun simt să recunoască dezastrul raportat la ce au promis. Faliment grabnic le dorim pt bătaia de joc in care tratează acționarii mici.  

      pai cum sa scrie realitatea cand in 10 zile dupa rezultatele la trimestrul 3 au descarcat in piata sute de mii de actiuni cei 3?!?!mai vindeau de milioane fiecare?asf se plange ca scad salariile alea enorme,cica salariile lor trebuie raportate la piata supravegheata,care piata e o gluma fata de marile piete din lume si totusi nici in US nu castiga aia la SEC atat

      Și atunci nu e caz penal? Textbook pentru orice absolvent de științe juridice la Spiru Haret? Mai este și pe piata principala aka "piata reglementata"

    Cine vinde la SMTL poate investi la Bucovina(bucs).Au in derulare o majorare de capital;urmeaza dezvoltare sustinuta

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4270
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6256
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8986
Gram de aur (XAU)Gram de aur711.5643

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb