Şocurile ofertei aduc o schimbare drastică de regim pentru economia mondială

Pentru mai bine de două decenii, investitorii au acţionat într-un mediu în care randamentele acţiunilor şi obligaţiunilor s-au mişcat, în general, în aceeaşi direcţie, echivalentul unei corelaţii negative între preţurile celor două categorii de active.

Corelaţia pozitivă între randamente a fost o caracteristică unei economii în care cererea "dicta" direcţia, unde creşterea cererii alimenta atât câştigurile companiilor, cât şi inflaţia.

O analiză recentă publicată de Federal Reserve Bank of San Francisco, sub titlul "Financial Markets, Oil Prices, and Supply-Side Risks", indică faptul că această eră s-a încheiat şi este înlocuită de o "nouă normalitate", în care riscurile legate de ofertă au devenit fundamentale pentru deciziile de alocare a capitalului.

Economia globală a intrat într-o perioadă marcată de şocuri frecvente ale ofertei, iar pentru băncile centrale, atât din economiile dezvoltate, cât şi din cele emergente, acest lucru se traduce printr-un mediu de politică monetară mult mai complex şi mai dificil decât cel din ultimele două decenii.

De câţiva ani, corelaţia între randamentele celor două clase de active a întrat în teritoriu negativ, iar în ultimele 12 luni coeficientul de corelaţie prezintă o relativă stabilizare în jurul valorii de -0,3 (vezi graficul 1).

"Cererea mai mare duce la mai multă activitate economică şi, prin urmare, evaluări mai mari ale acţiunilor, precum şi inflaţia care tinde să împingă randamentele obligaţiunilor sus. Apare o corelaţie pozitivă între acţiuni şi obligaţiuni. O ofertă mai mică scade activitatea economică şi evaluările stocurilor dar creşte inflaţia şi randamentele obligaţiunilor, conducând astfel la o corelaţie negativă între acţiuni şi obligaţiuni", scriu autorii Thomas Mertens şi Wesley Wasserburger.

Când şocurile ofertei, de la blocajele din perioada pandemiei până la conflicte geopolitice din Europa şi Orientul Mijlociu, devin factorul determinant al economiei, acestea creează condiţiile unei "furtuni perfecte" pentru preţurile activelor. Deficitul de bunuri şi energie duce la creşterea inflaţiei şi a randamentelor obligaţiunilor, în timp ce impactul negativ asupra activităţii economice duce la scăderea evaluărilor acţiunilor.

Prin intermediul acestei relaţii inverse, pieţele transmit semnalul că oferta a devenit principala sursă de risc economic în locul cererii.

Pentru a investiga sursele de risc, atenţia autorilor s-a îndreptat şi către pieţele petroliere. Când aprovizionarea cu petrol este dificilă, preţurile cresc, iar activitatea economică încetineşte, deoarece petrolul este o materie primă şi sursă de energie în lanţurile de aprovizionare, producţie şi transport pentru multe bunuri.

"Atunci când cererea ridicată duce la o economie în plină expansiune, caracterizată de evaluări ridicate ale acţiunilor, cererea de petrol creşte odată cu preţul acestuia. În acest caz, corelaţia dintre acţiuni şi petrol ar tinde să fie pozitivă", subliniază autorii, care mai evidenţiază că "evoluţia corelaţiei dintre piaţa bursieră şi preţurile contractelor futures pe petrol reflectă, în linii mari, corelaţia dintre acţiuni şi obligaţiuni, cu o excepţie importantă: o scădere mai pronunţată în perioada de creştere a preţurilor petrolului de la mijlocul anilor 2000" (vezi graficul 2).

În analiza de la FRBSF se mai subliniază că "incertitudinea crescută de pe piaţa petrolului este asociată acum cu preţuri mai mari ale petrolului, în timp ce în trecut aceasta coincidea cu preţuri mai mici".

Tranziţia către o economie în care oferta este factorul determinant plasează băncile centrale într-o poziţie foarte dificilă. De-a lungul anilor 2010, factorii de decizie politică au fost în mare măsură preocupaţi de riscurile legate de cerere, cum ar fi "stagnarea seculară" sau "limita inferioară zero" a dobânzilor. În acest mediu, riscul era ca o criză să ducă la o combinaţie nedorită de activitate scăzută şi inflaţie scăzută, care putea fi abordată prin politici de stimulare monetară.

În contextul actual bazat pe ofertă, băncile centrale se confruntă cu un set mult mai complex de opţiuni şi compromisuri.

Factorii de decizie politică trebuie acum să ţină cont de prezenţa simultană a unei inflaţii ridicate şi a unei activităţi economice mai slabe, în condiţiile în care restricţionarea politicii monetare, pentru a combate inflaţia generată de şocuri ale ofertei, riscă să "răcească" şi mai mult economia.

Spre deosebire de fluctuaţiile temporare ale cererii, factorii determinanţi actuali, cum sunt politicile tarifare, schimbările în imigraţie sau impactul inteligenţei artificiale, pot fi de natură structurală şi deosebit de persistenţi.

Nu în ultimul rând, băncile centrale trebuie să gestioneze pieţe care se aşteaptă din ce în ce mai mult ca volatilitatea ofertei să fie "noua normalitate" pentru viitorul previzibil.

Dovezile provenite din corelaţiile financiare analizate de economiştii de la FRBSF sugerează că principala provocare pentru anii următori nu va fi stimularea cererii, ci mai degrabă gestionarea unor economii din ce în ce mai vulnerabile în faţa instabilităţii geopolitice şi a instabilităţii lanţurilor de aprovizionare globale.