Spirits România: Un român din cinci admite că a condus după ce a băut alcool

A.B.
Miscellanea / 6 noiembrie, 15:44

Spirits România: Un român din cinci admite că a condus după ce a băut alcool

Unu din cinci români recunoaşte că s-a urcat la volan după ce a consumat alcool, iar trei sferturi dintre aceştia susţin că nu erau beţi, ci doar „consumaseră puţin”, potrivit unui sondaj realizat de platforma ivox.ro la solicitarea Asociaţiei Spirits România.

Datele, incluse în cea de-a doua ediţie a studiului privind percepţia şi atitudinea românilor faţă de consumul de alcool la volan, arată că 62% dintre respondenţi au în cercul lor persoane care au condus după ce au băut, însă 76,5% nu ar accepta să fie pasageri într-o maşină condusă de un şofer băut.

În privinţa sancţiunilor, 62% dintre participanţi susţin suspendarea permisului timp de un an pentru cei prinşi băuţi la volan, chiar dacă nu au provocat un accident, iar aproape 19% cer pedepse cu închisoarea. Pentru accidentele mortale, 37% ar aplica 25 de ani de detenţie şi interdicţie permanentă de a mai conduce, iar 66% vor eliminarea eliberării anticipate sau a pedepselor cu suspendare.

Sondajul a fost realizat în perioada 26 iulie - 5 august 2025, pe un eşantion de 1.010 respondenţi, în cadrul campaniei „NOT alCOOL la volan - #ConsumăResponsabil”, derulată în parteneriat cu Brigada Rutieră Bucureşti şi Corpul Naţional al Poliţiştilor.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0845
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4165
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4566
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7769
Gram de aur (XAU)Gram de aur568.9630

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb