Studiu Accenture: Peste 60% dintre organizaţiile din UE investesc în inteligenţa artificială dezvoltată local

S.E.
Miscellanea / 14 noiembrie, 14:45

Studiu Accenture: Peste 60% dintre organizaţiile din UE investesc în inteligenţa artificială dezvoltată local

Organizaţiile europene acordă tot mai multă importanţă controlului asupra datelor şi infrastructurii, iar această tendinţă este de aşteptat să accelereze cererea pentru soluţii de inteligenţă artificială suverană, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, din care urmează să relatăm. Inteligenţa artificială suverană se referă la capacitatea unei ţări de a dezvolta şi utiliza AI prin infrastructură locală, date, modele şi specialişti proprii, pentru a proteja informaţiile de accesul străin, a consolida competitivitatea şi a reduce dependenţa de furnizorii de tehnologie din afara Europei.

În Europa, 62% dintre organizaţii caută soluţii suverane ca răspuns la incertitudinile geopolitice actuale, un procent mai ridicat fiind înregistrat în Danemarca (80%), Irlanda (72%) şi Germania (72%). Sectoarele cu cerinţe stricte de reglementare şi date sensibile sunt cele mai dispuse să adopte AI suverană, printre acestea numărându-se sectorul bancar (76%), serviciile publice (69%) şi utilităţile (70%).

Această tendinţă este aşteptată să crească în următorii doi ani, întrucât 60% dintre organizaţiile europene intenţionează să îşi majoreze investiţiile în tehnologii AI suverane, în special în Germania (73%), Italia (71%) şi Elveţia (64%).

„Europa se confruntă cu un paradox al inteligenţei artificiale. Liderii săi înţeleg nevoia de a accelera adoptarea AI pentru a stimula inovaţia şi creşterea economică. În acelaşi timp, deoarece majoritatea tehnologiilor AI provin din afara regiunii, acest lucru poate fi perceput ca un risc. O abordare suverană a AI poate ajuta la rezolvarea acestei provocări, permiţând organizaţiilor europene să îşi protejeze operaţiunile critice fără a limita inovaţia şi competitivitatea. Doar printr-o economie inovatoare şi dinamică vom putea investi în consolidarea ecosistemului nostru tehnologic, sprijinind campionii locali să crească şi să concureze pe scena globală,” a declarat Mauro Macchi, CEO Accenture pentru EMEA.

Studiul arată că, în medie, doar o treime (36%) dintre iniţiativele AI şi datele din cadrul organizaţiilor europene necesită o abordare suverană din cauza reglementărilor sau a sensibilităţii datelor. Pieţele de capital şi serviciile publice sunt domeniile unde aceste măsuri se aplică unui volum mai mare de date.

Companiile caută un echilibru între controlul datelor şi accesul la inovaţia globală, 65% recunoscând că nu pot rămâne competitive fără furnizori de tehnologie din afara Europei. 57% iau în considerare utilizarea de soluţii suverane atât de la furnizori europeni, cât şi non-europeni.

„O abordare suverană a AI nu înseamnă să ţii totul într-un singur loc. Obiectivul este să faci alegeri tehnologice în funcţie de nivelul de control pe care o organizaţie doreşte să îl exercite asupra datelor, infrastructurii AI şi modelelor, beneficiind în acelaşi timp de amploarea, varietatea serviciilor şi ritmul de inovaţie oferite de unii furnizori non-europeni. Aceste decizii sunt determinate de context şi de priorităţile naţionale. Unele cazuri necesită doar rezidenţa locală a datelor, în timp ce altele - cum ar fi în domeniul apărării - impun suveranitate totală asupra componentelor AI, de la date şi infrastructură până la model, criptare avansată sau chiar sisteme izolate complet atunci când este necesar,” a transmis Mauro Capo, liderul pentru suveranitate digitală al Accenture în EMEA.

Doar 19% dintre organizaţii consideră AI suverană un avantaj competitiv, în timp ce 48% menţionează cerinţele de conformitate drept principalul motiv pentru adoptarea acestor soluţii. În prezent, AI suverană este privită în principal ca o problemă tehnică, doar 16% dintre companiile europene ridicând acest subiect la nivelul CEO-ului sau al consiliului de administraţie.

Totuşi, importanţa sa strategică este tot mai recunoscută: 73% dintre organizaţii cer guvernelor şi instituţiilor, precum Uniunea Europeană, să joace un rol esenţial în consolidarea suveranităţii digitale a Europei prin reglementări, subvenţii sau investiţii publice. Întreprinderile mici şi mijlocii sunt considerate, de asemenea, cruciale în acest proces, 70% dintre organizaţii considerând important să le fie oferit acces la soluţii suverane.

Compania Accenture recomandă patru acţiuni pentru a valorifica pe deplin oportunităţile oferite de AI suverană, acestea fiind implicarea CEO-ului, reforumalrea conceptului de suveranitate, extinderea ecosistemului şi redefinirea arhitecturii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0847
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5259
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7545
Gram de aur (XAU)Gram de aur586.6515

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb