Studiu AEI: Criză energetică sau criză fabricată? PZU ieftin astăzi, contracte scumpe pentru mâine

1. DEŞI AVEM O CRIZĂ ENERGETICĂ ÎN ROMÂNIA DE 2 SĂPTĂMÂNI, AVEM STARE DE ALERTĂ DECRETATĂ, PREŢURILE PE PZU SUNT RELATIV MICI COMPARATIV CU ALTE PERIOADE ÎN CARE NU AM AVUT O CRIZĂ ENERGETICĂ, se arată într-un studiu semnat de Dumitru Chisăliţă, preşedinte AEI.

Explicaţia principală este că PZU nu remunerează „gravitatea crizei” şi nici starea de alertă declarată administrativ; PZU stabileşte preţul marginal pentru fiecare interval de 15 minute, în funcţie de ultima ofertă necesară pentru acoperirea consumului prognozat în ziua următoare.

În august 2026 avem o criză de siguranţă şi de adecvanţă a sistemului, dar nu s-a produs, deocamdată, aceeaşi criză comercială extremă de ofertă care a apărut în seara de 30 iunie 2026, când s-a atins cel mai mare preţ PZU din istoria pieţei de energie din România.

Diferenţa esenţială

Pe 30 iunie 2026, PZU a atins aproximativ 5.321 lei/MWh , iar media zilei a fost de circa < -b >1.537 lei/MWh. În august 2026 există în continuare oscilaţii mari - de exemplu, pentru 5 august 2026 preţul a variat între aproximativ 237 şi 2.123 lei/MWh - dar orele foarte scumpe sunt compensate în media zilnică de orele ieftine din timpul zilei.

1. Starea de alertă priveşte riscul, nu deficitul existent în fiecare oră

-Starea de alertă a fost declarată deoarece:

-Unitatea 1 de la Cernavodă era indisponibilă;

-exista riscul opririi Unităţii 2;

-producţia hidro era limitată de secetă;

-România putea pierde suplimentar aproape 20% din producţia internă;

-în scenariul opririi celui de-al doilea reactor, importurile necesare puteau depăşi 2.500 MWh.

Dar o capacitate aflată în pericol să se oprească nu este acelaşi lucru cu o capacitate care lipseşte deja din balanţa ofertelor PZU. Starea de alertă este, în bună măsură, o măsură preventivă, destinată evitării scenariului critic.

2. În iunie 2026 s-a produs o „furtună perfectă” într-un număr limitat de ore

-În seara de 30 iunie 2026 s-au suprapus:

-scăderea rapidă a producţiei fotovoltaice;

-consumul ridicat produs de caniculă;

-producţia hidro redusă;

-disponibilitatea limitată a capacităţilor clasice;

-deficitul regional;

congestiile pe interconexiuni;

-importuri insuficiente pentru a egaliza preţul României cu pieţele mai ieftine;

-intrarea în piaţă a unor oferte foarte scumpe necesare pentru acoperirea ultimilor MW.

Într-o piaţă marginală, nu este nevoie să lipsească mii de MW pentru ca preţul să explodeze. Uneori este suficient să lipsească ultimii 100-300 MWh, iar oferta marginală să sară de la 1.000 la 4.000-5.000 lei/MWh. Toată energia tranzacţionată în acel interval primeşte atunci preţul ultimei oferte acceptate.

3. Criza din august a fost cunoscută şi anticipată

Aceasta este aparent paradoxul: o criză anunţată poate produce preţuri mai mici decât un dezechilibru neaşteptat.

După declararea stării de alertă:

-furnizorii şi traderii şi-au acoperit mai devreme necesarul;

-au fost rezervate şi utilizate mai atent capacităţile de import;

-producătorii şi-au revizuit disponibilităţile;

-energia hidro a fost administrată mai prudent;

-operatorul de transport a pregătit rezerve şi măsuri de intervenţie;

-unii consumatori industriali şi-au redus ori deplasat consumul;

-riscul politic şi operaţional a devenit cunoscut de piaţă.

Prin urmare, măsurile luate pentru gestionarea crizei au împiedicat, până acum, transformarea riscului fizic într-o explozie generalizată a preţului.

4. Consumul din august este structural mai mic

În august, multe întreprinderi îşi reduc activitatea, sunt concedii colective, consumul comercial scade, iar unele instalaţii industriale sau rafinării funcţionează sub capacitate.

Diferenţa dintre un consum orar la varf de 7.200 MWh şi unul de 6.500-6.700 MWh poate fi decisivă. Acei 500-700 MWh mai puţin pot elimina din ordinea de merit exact centralele sau ofertele foarte scumpe care ar fi stabilit preţul marginal.

Aşadar, România poate avea mai puţină producţie, dar şi mai puţin consum , iar preţul să nu atingă recordul din iunie.

5. Fotovoltaicul ţine jos media zilnică, dar nu rezolvă seara

În orele însorite, producţia fotovoltaică internă şi cea regională poate împinge PZU spre câteva sute de lei/MWh. După apus, preţul poate urca de patru-cinci ori.

De aceea, media zilnică poate părea relativ suportabilă, deşi sistemul traversează câteva ore foarte tensionate. Problema României nu este neapărat lipsa energiei pe totalul celor 24 de ore, ci lipsa puterii ferme disponibile exact între aproximativ 19:00 şi 23:00.

6. Preţul importului contează mai mult decât cantitatea importată

Importul nu duce automat la preţuri astronomice. Dacă Bulgaria, Serbia, Ucraina sau pieţele central-europene au energie disponibilă la 120-180 euro/MWh şi există capacitate de interconexiune, România poate importa masiv fără să atingă 1.000 euro/MWh.

Preţul explodează când se suprapun două condiţii:

1. România are nevoie de import;

2. şi vecinii au simultan deficit, iar interconexiunile sunt saturate.

La sfârşitul lui iunie, această suprapunere a fost mult mai severă în orele de seară. În august, deşi situaţia regională este tensionată, importurile au compensat până acum o parte importantă din deficit. Comisia Europeană arăta că importurile regionale acoperă încă pierderile de producţie şi că nu exista, la acel moment, un pericol imediat pentru siguranţa alimentării.

În iunie 2026, România nu avea stare de alertă pe hârtie, dar a avut pentru câteva ore un deficit comercial real, neaşteptat şi imposibil de acoperit prin importuri ieftine; în august 2026 are o stare de alertă justificată de vulnerabilitatea sistemului, însă riscul a fost anticipat, consumul este mai mic, importurile au fost mobilizate, iar producţia fotovoltaică reduce puternic media zilnică. Altfel spus, Starea de alertă măsoară cât de aproape este sistemul de avarie; PZU măsoară cât costă ultimul MWh necesar mâine. Cele două pot evolua foarte diferit.

Preţurile actuale nu dovedesc că alerta a fost inutilă. Ele pot dovedi exact contrariul şi anume că măsurile luate înaintea producerii deficitului au împiedicat, deocamdată, repetarea şocului din 30 iunie 2026. Totuşi, dacă s-ar suprapune oprirea Unităţii 2, scăderea producţiei fotovoltaice, consumul ridicat şi saturarea importurilor, recordul din iunie ar putea fi depăşit foarte repede.

2. PREŢURILE CONTRACTELOR BILATERALE PENTRU URMĂTORUL AN SUNT MAI MARI

Preţurile contractelor bilaterale pentru următorul an sunt mai mari arată că piaţa nu consideră actualele preţuri PZU sustenabile. Nu avem o contradicţie, ci două pieţe care evaluează două realităţi diferite:

-PZU reflectă situaţia de mâine, după reducerea consumului şi folosirea măsurilor de urgenţă;

-contractul bilateral reflectă riscul cumulat al următoarelor 12 luni, când consumul industrial ar trebui să revină, iar măsurile de avarie nu pot fi menţinute permanent.

PZU spune „astăzi am evitat deficitul”. Bilateralele spun „mâine problema revine”

Dacă PZU se situează temporar la 550-650 lei/MWh, iar contractele pentru un profil apropiat consumului real sunt ofertate la 620-700 lei/MWh, diferenţa reprezintă o primă pentru:

-riscul de deficit viitor;

-volatilitatea PZU;

-profilul orar al consumului;

-costul echilibrării;

-riscul de volum;

-costul finanţării şi al garanţiilor;

-indisponibilitatea capacităţilor nucleare, hidro, pe cărbune sau gaze;

- posibilitatea repetării unor intervale de 2.000-5.000 lei/MWh.

Furnizorul nu vinde energia pentru anul următor la media PZU dintr-o săptămână. El trebuie să garanteze livrarea în toate cele 8.760 de ore, inclusiv seara, iarna, în zilele fără vânt, fără soare sau cu importurile saturate.

1. Reducerea consumului scade PZU, dar poate creşte preţul contractelor viitoare

Aceasta este partea aparent paradoxală.

În august 2026, marii consumatori şi-au redus activitatea. Eliminarea a câteva sute de MW din piaţă poate coborî preţul marginal imediat. Dar producătorii şi traderii ştiu că:

-Dacia, Ford, Kronospan şi ceilalţi consumatori nu pot rămâne opriţi un an;

-economisirea voluntară nu poate substitui permanent capacităţile de producţie;

-consumul industrial va trebui să revină;

-iarna fotovoltaicul va produce mult mai puţin;

-hidroproducţia poate rămâne redusă;

-România poate continua să aibă capacităţi ferme indisponibile;

-Ungaria şi Serbia vor concura cu România pentru aceleaşi importuri;

-închiderea sau limitarea unor capacităţi pe cărbune va reduce şi mai mult rezerva.

Astfel, scăderea temporară a consumului reduce preţul de mâine, dar confirmă vulnerabilitatea care scumpeşte energia pentru anul următor.

Bilateralele includ şi orele pe care media PZU le ascunde

O medie PZU de 600 lei/MWh poate fi compusă din:

-200-300 lei/MWh la prânz;

-700-1.000 lei/MWh noaptea;

-1.500-2.500 lei/MWh seara;

-ocazional, intervale de peste 5.000 lei/MWh.

Un consumator industrial nu cumpără media abstractă a zilei. El are un profil propriu. Dacă utilizează energie mai ales dimineaţa, seara şi noaptea, costul profilului său va fi superior mediei PZU. De aceea pentru un profil apropiat consumului real, o ofertă de 620-700 lei/MWh nu poate fi comparată direct cu media simplă a orelor ieftine de pe PZU.

2. Furnizorul vinde protecţie împotriva crizei

Prin contractul bilateral, cumpărătorul transferă furnizorului riscul ca PZU să ajungă:

-la 1.500 lei/MWh într-o seară;

-la 3.000 lei/MWh într-o perioadă de deficit;

-sau din nou la peste 5.000 lei/MWh într-un interval critic.

Furnizorul cere o primă pentru preluarea acestui risc. Cu cât sistemul este mai vulnerabil, cu atât această primă este mai mare, chiar dacă preţul spot din ziua tranzacţiei pare moderat. Este similar unei asigurări, faptul că astăzi nu s-a produs accidentul nu face poliţa pentru anul următor mai ieftină dacă riscul accidentului a crescut.

3. Contractele actuale au şi o problemă de lichiditate

Piaţa românească la termen este relativ puţin lichidă. Volumele contractate pentru 2027 au reprezentat anterior numai aproximativ 1% din consumul anual, la preţuri istorice medii de circa 521-524 lei/MWh. Aceste valori istorice nu descriu automat ofertele disponibile astăzi, după agravarea crizei.

Când puţini producători sunt dispuşi să vândă energie fermă pentru un an întreg, iar mulţi furnizori şi consumatori vor să cumpere protecţie, apare o primă de lichiditate. Preţul ofertat poate ajunge la 620-700 lei/MWh chiar dacă unele produse OTC lunare apropiate se tranzacţionează în jurul valorii de 578-585 lei/MWh.

Preţurile relativ temperate de pe PZU nu înseamnă că piaţa crede că România a depăşit criza. Dimpotrivă, contractele bilaterale mai scumpe pentru anul următor arată că piaţa priveşte actuala scădere a consumului drept o soluţie temporară şi taxează anticipat revenirea industriei, lipsa capacităţilor ferme, seceta, volatilitatea importurilor şi riscul repetării vârfurilor extreme.

România a reuşit să ţină temporar PZU sub control reducând consumul şi activitatea economică, dar nu poate contracta viitorul la acelaşi preţ. Piaţa bilaterală spune adevărul pe care spotul îl ascunde: energia pare mai ieftină astăzi fiindcă economia consumă mai puţin, însă energia pentru anul următor este mai scumpă fiindcă nimeni nu crede că România poate continua să-şi echilibreze sistemul închizând fabrici.

Prin urmare, contractele bilaterale mai scumpe nu infirmă analiza. Ele confirmă că actualul nivel PZU este unul conjunctural, obţinut prin anticipare, contractare prealabilă şi comprimarea consumului, nu prin rezolvarea deficitului structural.

3. DE CE PREŢUL PZU A FOST DE 3 ORI MAI MARE ÎN 30 IUNIE 2026 CÂND NU EXISTA CRIZĂ PE PIAŢA DE ENERGIE FAŢĂ DE AUGUST 2026 CÂND SUNTEM ÎN PLINĂ CRIZĂ

Recordul PZU din 29-30 iunie 2026 nu a fost provocat de un deficit regional mai mare decât cel din august, ci de blocarea României şi Ungariei într-o „insulă comercială” cu capacitate de import saturată exact la dispariţia fotovoltaicului. În august, deficitul fizic este mai mare, dar cererea a fost redusă administrativ şi industrial, iar piaţa este mai uniform cuplată regional.

Cu alte cuvinte, în iunie a existat mai ales o criză de congestie şi flexibilitate în câteva intervale, iar în august există o criză reală şi persistentă de producţie. PZU reacţionează mult mai violent la prima dacă ultimii MWh nu pot traversa frontiera.

1. Ce s-a întâmplat efectiv în 29-30 iunie

Pentru livrarea din 29 iunie 2026:

Datele arată că nu exista un deficit uniform în toată regiunea. Grecia exporta aproximativ 1,72 GWh, iar Bulgaria circa 738 MWh . Totuşi, România avea un preţ cu aproximativ 133 euro/MWh peste Bulgaria şi cu 137 euro/MWh peste Grecia.

Această diferenţă nu poate fi explicată prin costul gazului, al cărbunelui sau al certificatelor CO₂. Preţurile combustibililor au fost relativ stabile. Explicaţia este că energia ieftină din sud nu mai putea ajunge în cantitate suficientă în România şi Ungaria: capacităţile comerciale transfrontaliere disponibile PZU erau saturate.

Astfel s-au format două zone:

-Bulgaria-Grecia: aproximativ 86-90 euro/MWh;

-România-Ungaria: aproximativ 223 euro/MWh în medie şi peste 750 euro/MWh seara.

Aceasta este proba cea mai puternică a faptului că recordul nu a fost produs de lipsa regională totală de energie, ci de congestia care a izolat comercial România şi Ungaria.

2. Recordul din 30 iunie a fost produs de rampa solară, nu de deficitul mediu al zilei

Pe 30 iunie, recordul de 1.015,65 euro/MWh, echivalent cu aproximativ 5.321 lei/MWh , s-a înregistrat în intervalul 19:45-20:00 ora României.

Datele lunii iunie arată:

-preţ mediu PZU: aproximativ 123 euro/MWh;

-abatere standard: 110 euro/MWh;

-preţ minim: aproximativ -53 euro/MWh;

-preţ maxim: 1.015,65 euro/MWh;

-intervale cu preţ negativ: 124 de intervale de 15 minute;

-ecart mediu zilnic: aproximativ 317 euro/MWh.

Aceste valori descriu o piaţă dezechilibrată structural:

1.la prânz existau până la aproximativ 3.000 MWh fotovoltaici în România;

2.centralele clasice erau împinse în afara pieţei sau la sarcini reduse;

3.către seară, fotovoltaicul a dispărut foarte repede;

4.consumul pentru climatizare a rămas ridicat;

5.centralele clasice nu au putut reveni suficient de repede;

6.importurile dinspre Bulgaria şi Grecia ajunseseră la limita comercială;

1. România şi Ungaria au rămas dependente de ultimele oferte foarte scumpe.

Important este că nu lipsa energiei pe 24 de ore a produs recordul, ci lipsa puterii disponibile în cei 15-60 de minute ai rampei de seară.

Un sistem poate avea un deficit zilnic mare, dar gestionabil, şi să aibă un preţ de 170 euro/MWh. În schimb, poate lipsi numai 100-200 MWh într-un singur interval, iar dacă frontierele sunt saturate şi următoarea ofertă este de 1.000 euro/MWh, aceasta stabileşte preţul întregii pieţe.

3. În august situaţia fizică este mult mai gravă

Aici observaţia dumneavoastră este complet corectă.

În august:

-România a pierdut aproximativ 700 MWh nucleari, în funcţie de zi;

-producţia hidro este sever limitată;

-Ungaria a ajuns cu Paks la circa 10% din capacitate;

-Serbia are hidro şi termocentrale afectate;

-Slovenia, Austria şi alte state au probleme hidro sau nucleare;

-consumul de climatizare este ridicat;

-România a ajuns la producţie internă de circa 4.300 MWh înaintea unor opriri, faţă de un consum maxim prognozat de aproximativ 7.300 MWh;

-importurile României au ajuns frecvent la 1.700 MWh.

Aceasta este indiscutabil o criză fizică mai gravă decât cea din iunie.

Dar preţurile săptămânii 32 au fost:

Cele trei preţuri aproape identice arată că România, Serbia şi Ungaria nu mai sunt separate între ele de o congestie comercială majoră. Ele formează o singură zonă regională scumpă, dar cuplată.

În iunie, diferenţa România-Bulgaria era de circa 133 euro/MWh. În august 2026, diferenţele România-Ungaria-Serbia sunt sub 1 euro/MWh.

4. În august 2026 deficitul a fost acoperit şi prin reducerea economiei

În august nu a apărut energie suplimentară miraculos. A fost redusă cererea:

-Dacia şi Ford Otosan şi-au diminuat activitatea;

-Kronospan şi alţi consumatori industriali şi-au redus sarcina;

-în Ungaria, peste 300 de întreprinderi şi consumatori au răspuns solicitărilor de reducere;

-MOL, Samsung SDI şi Audi au redus consumul;

-iluminatul decorativ şi o parte a iluminatului public au fost oprite;

-luna august are opriri tehnologice şi concedii industriale.

Aceste reduceri sunt relevante în special între orele 19:00 şi 23:00. Dacă se elimină 400-800 MWh din consumul regional exact în acea perioadă, pot fi evitate ofertele situate la 500-1.000 euro/MWh.

Pe 30 iunie 2026 nu era mai puţină energie în regiune decât în august. Era mai puţină energie care putea ajunge comercial în România exact în cele 15 minute critice. Congestia a transformat câţiva producători flexibili în furnizori indispensabili, iar ultima ofertă acceptată a urcat la 1.015 euro/MWh.

În august, România, Ungaria şi Serbia sunt „în găleată”, dar sunt în aceeaşi găleată, preţurile lor sunt aproape identice. Deficitul este persistent, însă este gestionat prin reducerea ,consumului, contractare anticipată şi importuri regionale distribuite. De aceea preţul mediu este foarte mare - circa 166 euro/MWh - dar nu apare automat recordul de 1.015 euro/MWh.

În concluzie recordul din iunie nu demonstrează că energia lipsea de cinci ori mai mult; demonstrează că, într-o piaţă congestionată şi lipsită de flexibilitate, ultimii MW au putut fi vânduţi la un preţ de patru-cinci ori peste costul lor marginal. Augustul vine cu o criză fizică mai gravă, dar fără aceeaşi configuraţie de congestie şi ofertare strategică, preţul nu ajunge la recordul din 30 iunie 2026.

4. EXISTĂ MULTE VOCI CARE SPUN CA ACEASTA CRIZĂ ESTE FABRICATA, TOCMAI DATORITĂ CĂ PREŢURILE DIN PZU SUNT PREA MICI

Acesta este principalul argument al celor care susţin că „criza este fabricată”, dacă România, Ungaria şi Serbia se confruntă cu un deficit energetic sever, de ce PZU nu explodează? Argumentul este intuitiv, dar incomplet. Preţul relativ temperat al PZU nu demonstrează că această criză este fabricată. Demonstrează că PZU nu reflectă integral costul crizei.

Există trei niveluri diferite care trebuie separate:

a) Criza fizică este reală - producţie nucleară şi hidro redusă, importuri mari, rezerve restrânse şi dificultăţi similare în Ungaria şi Serbia.

b) Criza comercială a fost anticipată - o parte din necesar a fost contractată bilateral, importată programat sau acoperită în afara PZU.

c) Criza economică a fost ascunsă prin reducerea consumului - fabricile şi-au redus activitatea, iluminatul a fost limitat, iar consumul care ar fi împins preţul marginal la valori extreme a dispărut din piaţă.

1. Preţul mic nu înseamnă energie suficientă

România a avut în aceste zile la vârf de consum un:

-consum orar de cca. 7.300 MWh;

-producţie orară de cca 4.800 MWh;

-deficit brut orar de cca 2.500 MWh.

Dacă înaintea licitaţiei PZU s-a contractat 1.500 MWh din import şi s-a redus voluntar cu 600 MWh de consum, pe PZU a mai rămas de acoperit un deficit marginal de numai 400 MWh. Astfel, piaţa nu a văzut deficitul iniţial de 2.500 MWh. Vede doar ceea ce a rămas după contractare şi reducerea consumului. Preţul PZU poate astfel să rămână moderat, deşi sistemul energetic este într-o situaţie critică.â

1. Criza energetică a fost puternic folosită politic

Criza energetică din România a fost prezentată exagerat, administrată netransparent şi folosită politic, fără ca aceasta să însemne că a fost fabricată de la zero.

Datele privind debitele Dunării, indisponibilitatea unor capacităţi, reducerea producţiei hidro, situaţia Paks şi importurile ridicate sunt elemente fizice verificabile. Acestea nu pot fi fabricate doar printr-un comunicat guvernamental.

În schimb, pot fi discutate legitim:

-dacă declararea stării de alertă a fost proporţională;

-dacă autorităţile au prezentat scenariul cel mai grav ca şi cum ar fi fost deja realitate;

-dacă au fost ascunse contractele şi sursele de import deja asigurate;

-dacă reducerea consumului industrial aferent lunii august a fost trecută sub tăcere;

-dacă alerta a fost folosită pentru justificarea unor achiziţii sau măsuri excepţionale;

-dacă publicul a fost informat despre riscul potenţial sau despre deficitul efectiv;

-care este costul real al energiei cumpărate în afara PZU.

1. Contractele bilaterale contrazic ideea unei crize complet fabricate

Dacă piaţa ar considera că deficitul este inventat, contractele pentru anul următor ar trebui să se ieftinească. În realitate, ofertele pentru un profil apropiat consumului real se situează în jurul valorii de 620-700 lei/MWh, peste unele medii PZU observate în perioadele fără vârfuri.

Acest lucru arată că participanţii profesionişti nu cred că actualele preţuri spot mai scăzute vor continua. Ei introduc în contracte:

-riscul hidrologic;

-lipsa capacităţilor ferme;

-revenirea consumului industrial;

-volatilitatea importurilor;

-riscul congestiilor;

-costul echilibrării;

-posibilitatea repetării vârfurilor de preţ.

Prin urmare, piaţa la termen spune că riscul este real, chiar dacă piaţa spot îl afişează doar parţial.

1. Ce poate alimenta totuşi suspiciunea

Suspiciunea publică este legitimă deoarece autorităţile nu au publicat clar:

-consumul redus voluntar şi administrativ, oră cu oră;

-companiile care şi-au diminuat activitatea şi puterea retrasă;

-cantităţile cumpărate bilateral înaintea declarării alertei;

-importurile comerciale şi ajutoarele de avarie;

-costul energiei achiziţionate în afara PZU;

-costurile transferate în piaţa de echilibrare;

-scenariul exact care a stat la baza declarării alertei;

-rezerva efectivă disponibilă în fiecare interval.

În lipsa acestor informaţii, publicul vede două imagini contradictorii: Guvernul vorbeşte despre o criză istorică, dar PZU nu repetă recordul din iunie. De aici apare concluzia că alerta este inventată.

Preţurile PZU relativ temperate nu dovedesc că actuala criză energetică este fabricată. Ele arată că deficitul a fost anticipat, acoperit parţial prin contracte şi importuri şi, mai ales, redus prin comprimarea consumului industrial. Criza nu a dispărut; o parte a costului ei a fost mutată din bursă în economia reală.

Ceea ce poate fi fabricat nu este lipsa fizică de energie, ci percepţia asupra dimensiunii imediate a pericolului. Autorităţile pot prezenta un risc posibil drept o catastrofă deja produsă, mai ales dacă refuză să publice balanţa completă, contractele, reducerile de consum şi costurile măsurilor de urgenţă.

Criza fizică nu pare fabricată. Însă modul în care a fost comunicată, amploarea declarată şi folosirea stării de alertă trebuie verificate separat. Preţul PZU nu infirmă criza, dar nici nu validează automat întreaga naraţiune oficială.

4. CE SE VA ÎNTÂMPLA PE PIAŢĂ DACĂ S-AR ÎNCHIDE ŞI REACTORUL 2

Dacă Reactorul 2 se închide, România pierde aproape instantaneu aproximativ 700 MWh de producţie continuă şi ieftină , adică în jur de 10% din consumul curent . Impactul asupra preţurilor va depinde decisiv de modul opririi: anticipată sau accidentală.

1. Dacă oprirea este anunţată cu o zi înainte

Piaţa va introduce pierderea celor 700 MWh direct în ofertele PZU. În condiţiile actuale, estimările sunt:

Acestea sunt intervale de scenariu, nu prognoze punctuale. Preţul nu va creşte uniform în toate orele:

-la prânz, fotovoltaicul poate limita scumpirea;

-între 19:00 şi 23:00, impactul va fi maxim;

-noaptea, lipsa producţiei nucleare continue va menţine preţurile ridicate;

-în weekend, reducerea consumului ar putea tempera creşterea.

1. Dacă Reactorul 2 se opreşte brusc

În acest caz, prima reacţie nu va apărea pe PZU, deoarece PZU pentru ziua respectivă este deja închisă.

Şocul se va transfera imediat în:

1.piaţa intrazilnică;

2.piaţa de echilibrare;

3.activarea rezervelor;

4.importuri de avarie;

5.reducerea sau întreruperea consumului industrial.

Preţul PZU din ziua respectivă poate rămâne aparent neschimbat, deşi costurile reale ale sistemului explodează în piaţa de echilibrare. Abia pentru ziua următoare oprirea se va reflecta complet în PZU.

De aceea, o oprire accidentală ar putea produce pentru câteva ore preţuri foarte mari în echilibrare fără ca publicul să vadă imediat aceeaşi explozie pe OPCOM-PZU.

1. De ce pierderea celor 700 MWh este atât de importantă

Reactorul nu livrează doar 700 MWh, ci livrează:

-permanent;

-inclusiv noaptea;

-fără dependenţă de vânt sau soare;

-cu un cost variabil redus;

-fără consum de gaze;

-fără certificate CO₂;

-fără necesitatea importurilor.

Numai costul suplimentar angro al înlocuirii Reactorului 2 s-ar putea situa între aproximativ 7 şi 12 milioane lei pe zi, fără piaţa de echilibrare, congestii şi costurile întreruperii industriei.

1. Importul nu poate rezolva singur problema

România importa deja în unele ore aproximativ 1.700 MWh. Adăugarea altor 700 MWh ar duce necesarul teoretic spre 2.400 MWh, iar în orele cu producţie regenerabilă redusă chiar peste acest nivel.

Problema nu este doar capacitatea fizică a liniilor. Contează:

-capacitatea comercială oferită pieţei;

-disponibilitatea energiei în ţările vecine;

-situaţia Ungariei şi Serbiei;

-producţia Bulgariei;

-disponibilitatea exporturilor ucrainene;

-fluxurile paralele;

-competiţia cu Moldova şi alte pieţe deficitare.

Dacă Ungaria, Serbia şi România cumpără simultan, ultimii 700 MWh nu vor fi cumpăraţi la preţul mediu regional. Ei vor fi cumpăraţi la preţul marginal al unei regiuni aflate deja aproape de limită.

1. Doar reducerea consumului poate împiedica explozia PZU

Pentru a compensa complet Reactorul 2 fără o majorare extremă a preţului, România ar trebui să obţină o combinaţie precum:

-300-400 MWh importuri suplimentare;

-200-300 MWh reducere industrială;

-50-100 MWh reducere comercială şi publică;

-mobilizarea rezervelor şi a stocării disponibile.

Dacă se retrag din consum aproximativ 500-700 MWh, PZU poate rămâne sub 1.000-1.200 lei/MWh în medie. Dar aceasta nu înseamnă că oprirea nu costă. Costul este transferat în economia reală:

-producţie industrială pierdută;

-angajaţi trimişi temporar acasă;

-comenzi întârziate;

-importuri mai mari;

-costuri de echilibrare;

-reducerea activităţii comerciale.

Preţul energiei poate fi ţinut jos prin reducerea consumului, dar costul economic total poate creşte.

1. Ce se va întâmpla cu preţurile din contractele bilateralele

Oprirea Reactorului 2 ar afecta imediat şi ofertele pentru următoarele 12 luni, mai ales dacă durata opririi este incertă.

Pentru un profil apropiat consumului real, ofertele actuale de aproximativ 620-700 lei/MWh ar putea urca orientativ la:

-670-750 lei/MWh, dacă oprirea este scurtă şi revenirea este credibilă;

-720-820 lei/MWh, dacă oprirea devine prelungită şi riscul hidrologic persistă;

-peste 800 lei/MWh, pentru profile dezechilibrate, cu consum ridicat seara şi fără flexibilitate.

Producătorii vor deveni mai reticenţi să vândă cantităţi ferme, iar furnizorii vor include o primă mai mare pentru riscul de volum, profil şi echilibrare.

Închiderea Reactorului 2 nu va conduce automat la un preţ unic de 5.000 lei/MWh, dar va muta permanent curba de ofertă cu aproximativ 700 MWh spre zona scumpă. Dacă importurile şi reducerea consumului acoperă pierderea, media PZU ar putea rămâne în jur de 850-1.200 lei/MWh. Dacă frontierele se saturează şi consumul nu mai poate fi redus, vârfurile de 3.000-5.000 lei/MWh devin probabile, iar depăşirea recordului din iunie devine posibilă.

Cu Reactorul 2 oprit, România va avea de ales între energie mult mai scumpă şi economie mai mică. Dacă PZU nu explodează, aceasta nu va însemna că oprirea nu costă, ci că preţul a fost ţinut sub control prin importuri de urgenţă şi prin oprirea unei părţi din consum.

1. CUM VA INFLUENŢA ACEASTA OFERTELE DE PREŢ LA ENERGIE

Pentru un preţ angro de 620-700 lei/MWh , aferent deja unui profil apropiat consumului real, estimez că preţul final ofertat consumatorului casnic în perioada septembrie 2026-septembrie 2027 va fi: 1,40-1,62 lei/kWh, TVA inclus, în funcţie de furnizor şi zona de distribuţie.

Estimarea pe categorii

-Oferte foarte competitive/producători integraţi: 1,25-1,40 lei/kWh

-Ofertele dominante ale pieţei: 1,48-1,56 lei/kWh

-Oferte prudente, cu primă mare de risc: 1,60-1,75 lei/kWh

Estimarea presupune că tarifele reglementate nu cresc substanţial în 2027 şi că nu apare un nou şoc major, oprirea prelungită a Reactorului 2, o iarnă foarte rece sau saturarea persistentă a importurilor. Într-un asemenea scenariu, ofertele pot trece de 1,65 - 1,75 lei/kWh.