Studiu Deloitte: peste 80% dintre companiile imobiliare anticipează creşteri în 2026

U.B.
Companii / 2 februarie, 12:15

Studiu Deloitte: peste 80% dintre companiile imobiliare anticipează creşteri în 2026

Peste 80% dintre companiile imobiliare din sectorul comercial anticipează o creştere a veniturilor în 2026, arată studiului global Deloitte 2026 Commercial Real Estate Outlook, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Optimismul rămâne ridicat, deşi este uşor mai redus faţă de anul trecut, când procentul ajungea la 88%, arată comunicatul.

Studiul arată că 68% dintre companiile participante intenţionează să îşi majoreze cheltuielile în 2026, iar 65% estimează o îmbunătăţire a elementelor fundamentale ale pieţei, precum costul şi disponibilitatea capitalului, gradul de ocupare, nivelul chiriilor şi volumul spaţiilor vacante, conform comunicatului. Aproape trei sferturi dintre respondenţi plănuiesc să îşi crească investiţiile în active imobiliare, principalele motivaţii fiind protecţia împotriva inflaţiei, diversificarea portofoliilor şi potenţiale avantaje fiscale, subliniază comunicatul.

Companiile europene se dovedesc a fi cele mai optimiste în privinţa evoluţiei pieţei imobiliare comerciale, arată datele prezentate în comunicat. Aproximativ 70% dintre acestea se aşteaptă la îmbunătăţirea condiţiilor de închiriere, creditare şi finanţare prin piaţa de capital, conform sursei amintite. În regiunea Asia-Pacific, se arată în comunicat, percepţia este mai prudentă, 63% dintre participanţi anticipând o evoluţie pozitivă, în timp ce o cincime se aşteaptă la o deteriorare a condiţiilor de finanţare. În America de Nord, abordarea este mai degrabă neutră, se specifică în comunicat, iar un sfert dintre respondenţi mizează pe stabilitate în privinţa chiriilor, spaţiilor vacante şi costului capitalului.

Conform comunicatului remis redacţiei, indicele de percepţie al companiilor din sector, care reflectă nivelul de optimism privind veniturile, cheltuielile şi fundamentele pieţei, a ajuns la 65 de puncte din 100, apropiindu-se de maximul înregistrat anul trecut şi depăşind semnificativ nivelul din 2023.

În ceea ce priveşte riscurile macroeconomice pentru 2026, comunicatul subliniază că participanţii la studiu indică drept principal factor de îngrijorare disponibilitatea capitalului, urmată de nivelul ridicat al dobânzilor, costul finanţării, volatilitatea cursurilor valutare şi schimbările de politică fiscală. Riscurile cibernetice sunt percepute ca fiind mai puţin presante decât anul trecut, în timp ce retenţia angajaţilor şi politicile comerciale internaţionale au urcat în topul preocupărilor, conform comunicatului.

Proprietăţile asociate economiei digitale, precum centrele de date şi infrastructura de telecomunicaţii, au revenit pe primul loc, urmate de spaţiile logistice şi de depozitare. Sectorul industrial şi de producţie a coborât pe poziţia a treia, iar segmentul de birouri a recuperat teren faţă de anul precedent, mai arată comunicatul de presă remis redacţiei.

Entuziasmul cu privire la adoptarea inteligenţei artificiale în sectorul imobiliar comercial pare să se tempereze: aproape 20% dintre companii se află încă într-o etapă incipientă de implementare, iar peste un sfert se confruntă cu dificultăţi legate de aspecte tehnice, lipsa expertizei sau rezistenţa la schimbare, potrivit comunicatului.

Studiul Deloitte 2026 Commercial Real Estate Outlook a fost realizat în rândul a peste 850 de companii cu active de peste 250 de milioane de dolari, din Europa, America de Nord şi regiunea Asia-Pacific, se specifică în comunicat.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2958
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5372
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8854
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.9082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb