Meta Platforms analizează un plan de concedieri pe scară largă care ar putea afecta 20% sau mai mult din companie, au declarat pentru Reuters trei surse familiarizate cu situaţia, în contextul în care compania încearcă să compenseze investiţiile costisitoare în infrastructura pentru inteligenţă artificială şi să se pregătească pentru o eficienţă mai mare adusă de angajaţi asistaţi de AI.
Nu a fost stabilită o dată pentru aceste concedieri, iar amploarea lor nu a fost încă decisă, au spus sursele, conform Reuters.
Conducerea a semnalat recent aceste planuri altor lideri din Meta şi le-a cerut să înceapă să pregătească modalităţi de reducere a personalului, au spus două dintre persoanele citate, relatează Reuters.
Sursele au vorbit sub protecţia anonimatului deoarece nu erau autorizate să dezvăluie informaţii despre concedieri, potrivit Reuters.
Meta nu a comentat imediat, conform Reuters.
Dacă Meta va decide asupra cifrei de 20%, concedierile ar fi cele mai importante ale companiei de la restructurarea din finalul anului 2022 şi începutul lui 2023, pe care a numit-o „anul eficienţei”. Compania avea aproape 79.000 de angajaţi la 31 decembrie, potrivit celei mai recente raportări, relatează Reuters.
Compania a concediat 11.000 de angajaţi în noiembrie 2022, adică aproximativ 13% din forţa sa de muncă la acel moment. Aproximativ patru luni mai târziu, a anunţat că va elimina alte 10.000 de locuri de muncă, conform Reuters.
În ultimul an, directorul general Mark Zuckerberg a încercat să împingă Meta să concureze mai agresiv în domeniul inteligenţei artificiale generative. Compania a oferit pachete salariale uriaşe, unele în valoare de sute de milioane de dolari pe parcursul a patru ani, pentru a atrage cercetători de top în domeniul AI într-o nouă echipă de superinteligenţă, potrivit Reuters.
Meta a declarat că intenţionează să investească 600 de miliarde de dolari pentru a construi centre de date până în 2028, relatează Reuters.
La începutul acestei săptămâni, compania a achiziţionat Moltbook, o platformă de socializare construită pentru agenţi AI. Meta cheltuie, de asemenea, cel puţin 2 miliarde de dolari pentru a cumpăra startup-ul chinez de inteligenţă artificială Manus, a relatat anterior Reuters.
Zuckerberg a făcut aluzie la câştigurile de eficienţă generate de aceste investiţii, spunând în ianuarie că începe să vadă „proiecte care înainte necesitau echipe mari realizate acum de o singură persoană foarte talentată”, conform Reuters.
Planurile Meta reflectă un tipar mai amplu în rândul marilor companii americane, în special din sectorul tehnologic, în acest an. Directorii au indicat îmbunătăţirile recente ale sistemelor de inteligenţă artificială drept unul dintre motivele acestor schimbări, potrivit Reuters.
În ianuarie, Amazon a confirmat că va elimina aproximativ 16.000 de locuri de muncă, reprezentând aproape 10% din forţa sa de muncă, relatează Reuters.



















































Opinia Cititorului