Aurul revine în prim-planul strategiilor de investiţii internaţionale, într-un context marcat de inflaţie ridicată, dobânzi în scădere şi incertitudine economică, potrivit celui mai recent raport HSBC Global Affluent Investor Snapshot 2025. Ponderea aurului şi a metalelor preţioase în portofoliile investitorilor globali a crescut cu 120% faţă de anul trecut, ajungând la 11% din totalul activelor deţinute.
Unul din doi investitori la nivel global intenţionează să includă aurul în portofoliul lor în următoarele 12 luni, iar cei cu averi semnificative şi-au redus lichidităţile cu aproape 40%, dublând în acelaşi timp alocările către active alternative şi aur.
Chiar dacă România nu a fost inclusă oficial în studiul HSBC, datele Tavex România confirmă tendinţa şi la nivel local. „În prima jumătate a anului 2025, am raportat o creştere de peste 56% a cererii de aur de investiţii faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, a declarat Victor Dima, Managerul Departamentului de Trezorerie al Tavex România.
Vânzările de aur au crescut cu aproape 60%, în special pe segmentul produselor de până la 5 grame - un indiciu că tot mai mulţi români aflaţi la început de drum în investiţii aleg să îşi construiască expunerea treptat, începând cu sume mici.
Raportul HSBC arată că aurul a devenit un instrument tot mai căutat în faţa volatilităţii pieţelor. În Asia, de exemplu, creşteri semnificative ale ponderii aurului în portofolii s-au înregistrat în Indonezia (25%), Malaezia, China, India şi Hong Kong.
Aurul este considerat un activ strategic nu doar datorită stabilităţii istorice, ci şi pentru că nu implică risc de contrapartidă şi poate fi tranzacţionat oriunde în lume, conform sursei citate.
„Ne aşteptăm ca interesul pentru aurul fizic de investiţii în România să rămână ridicat în a doua jumătate a anului 2025, mai ales dacă rata inflaţiei rămâne la un nivel crescut şi dezechilibrul bugetar persistă. Într-un astfel de climat, aurul rămâne activul de refugiu preferat”, a adăugat Victor Dima.
Potrivit Tavex, aurul nu mai este perceput doar ca o rezervă de urgenţă, ci ca o componentă activă a unei strategii de diversificare pe termen lung, capabilă să protejeze valoarea economiilor şi să asigure stabilitate financiară în perioadele de criză.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.07.2025, 15:02)
In ceea ce priveste cererea mondiala pt aur, tot bancile centrale fac legea, nu privatii. Aviz pt goldbugs anarhocapitalisti.