SUA doresc să devină membru cu drepturi depline în cadrul Comisiei de la Veneţia

F. A.
Internaţional / 1 februarie 2013

Statele Unite ale Americii au demarat în data de 30 ianuarie procesul de obţinere a statutului de membru cu drepturi depline al Comisiei

Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Comisia este un organ consultativ independent al Consiliului Europei, care oferă guvernelor consiliere în domeniul reformei juridice şi constituţionale.

În calitate de membru cu drepturi depline, SUA vor putea să numească doi experţi în cadrul Comisiei, dublându-şi numărul actual de reprezentanţi. Experţii săi vor putea participa la toate cele patru reuniuni anuale, la vizite în ţări, vor putea elabora şi redacta opinii şi vor putea vota asupra opiniilor şi recomandărilor propuse.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb