Tensiunile dintre Pakistan şi Afganistan escaladează în Spin Boldak

A.B.
Internaţional / 6 decembrie 2025

Tensiunile dintre Pakistan şi Afganistan escaladează în Spin Boldak

Patru civili şi un soldat au fost ucişi în noaptea de vineri spre sâmbătă în Afganistan, în timpul unui schimb de focuri cu Pakistanul într-o regiune de frontieră, un nou episod al tensiunilor dintre cele două ţări izbucnite în luna octombrie, potrivit AFP, de unde relatăm cele ce urmează.

Guvernatorul regiunii afgane Spin Boldak, Abdul Karim Jahad, a anunţat iniţial moartea a patru civili. Ulterior, purtătorul de cuvânt al guvernului afgan, Hamdullah Fitrat, a precizat că bilanţul include şi un soldat ucis, precum şi „cinci persoane rănite”.

Autorităţile talibane şi guvernul pakistanez se acuză reciproc de declanşarea ostilităţilor, care s-au încheiat târziu în noapte, potrivit Kabulului. „Partea pakistaneză a început să atace Afganistanul în Kandahar, în districtul Spin Boldak, iar forţele emiratului islamic au fost nevoite să riposteze”, a afirmat purtătorul de cuvânt taliban, Zabihullah Mujahid, pe platforma X.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al premierului pakistanez, Mosharraf Zaidi, a acuzat Kabulul că a deschis focul „fără provocare”, susţinând că armata pakistaneză „a reacţionat imediat în mod adecvat şi intens”.

Locuitori de pe ambele părţi ale frontierei au relatat scene de panică şi lovituri de mortier. „Un obuz de mortier a fost tras şi l-a lovit pe fratele meu când se ducea în altă cameră. (...) L-am dus la Kandahar şi a supravieţuit doar până la ora două dimineaţa”, a declarat Shamsullah, un bărbat în vârstă de 40 de ani din Spin Boldak. Un alt localnic, Mahmood Khan, afirmă că tancurile „au început şi ele să tragă, iar obuzele au lovit casa noastră”.

Un corespondent AFP aflat în Chaman, pe partea pakistaneză, a confirmat zgomote de artilerie şi explozii. „Patru membri ai familiei noastre au fost răniţi”, a declarat Mehmood Khan, un locuitor din zonă, care spune că fragmente metalice au pătruns în casă în urma căderii obuzelor.

Pakistanul nu a raportat victime până sâmbătă dimineaţă. Autorităţile locale şi civilii cer încetarea luptelor în regiune, subliniind că zonele afectate sunt locuite pe ambele părţi ale frontierei, fapt ce amplifică riscurile pentru populaţia civilă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Chemati-l pe Trump sa mai bifeze un razboi “oprit” in mandatul sau:-)…”Mana birjar” la Stockholm sa luam Nobel-ul pentru “MIR”:-)

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0891
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3740
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4654
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8684
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.3669

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
raobooks.com
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb