
Alegerile prezidenţiale din 2024-2025 din România au scos la iveală o tensiune care mocnea de ani întregi: o ruptură socială profundă, transformată într-o autentică ură de clasă şi legitimare a populismului radical prin vot aşa zis democratic. Dincolo de rezultatele propriu-zise, campania şi retorica electorală au funcţionat ca o platformă pentru o tiranie simbolică a majorităţii - o majoritate sedusă de promisiuni simple, motivate de resentimente.
În centrul acestei dinamici s-au aflat Călin Georgescu şi George Simion, Salvatorul şi Locţiitorul său care nu au cerut doar un mandat electoral, ci o condamnare morală a tuturor celor consideraţi "elită": profesionişti, educaţi, urbani, europeni. Votul nu a fost o alegere raţională, ci o formă de retribuţie socială.
Aceasta este, în fond, tirania majorităţii descrisă încă din secolul al XIX-lea de Alexis de Tocqueville: nu o dictatură instituţională, ci o formă de dominaţie culturală, în care opinia majorităţii devine normă absolută, iar diferenţa este stigmatizată. În România anului 2025, "intelectualul" a devenit suspect, "expertul" - inamic, iar "orăşeanul" - un trădător al poporului.
Această retorică a urii de clasă, îmbrăcată în hainele patriotismului şi autenticităţii, a fost amplificată de platforme precum TikTok şi Telegram, unde umilinţele personale au fost transformate în capital electoral. Discursul dominant n-a fost "ce putem construi împreună", ci "pe cine vom pedepsi împreună".
Paradoxul este că, în ciuda progresului economic relativ, România a fost aruncată într-o regresie simbolică. Votul a devenit un instrument de răzbunare, iar democraţia - un ritual golit de dezbatere, dar plin de resentiment.
Dacă nu regândim ce înseamnă reprezentarea, pluralismul şi respectul pentru diferenţă, riscăm ca democraţia să nu mai fie guvernul celor mulţi, ci opresiunea celor altfel. În democraţiile contemporane, votul este adesea tratat ca un act sacrosanct. Dar votul nu este o valoare în sine - este un instrument politic, a cărui semnificaţie depinde de contextul în care este folosit şi de cultura democratică care îl înconjoară. Alegerile din România din 2024-2025 au arătat ce se întâmplă când votul este golit de reflecţie şi încărcat de resentiment: devine o armă simbolică, un act de răzbunare socială.
Aparent, democraţia a funcţionat. Procedurile au fost respectate, instituţiile au rămas în picioare. Dar, în realitate, democraţia a fost golită de esenţa ei deliberativă. În loc de dezbatere, am avut reacţie, revoltă şi ură. În loc de pluralism, am avut o clamare afectivă. Tocmai acest pericol îl descria Alexis de Tocqueville în Democraţia în America, unde avertiza că majoritatea poate deveni tiranică nu prin putere instituţională, ci prin conformism moral şi excludere simbolică.
Când opinia devine normă absolută, nu mai suntem într-o democraţie liberală, ci într-o tiranie subtilă - o "tiranie a opiniei", cum o numea John Stuart Mill în "Despre libertate". Platformele digitale - mai ales TikTok - au funcţionat ca amplificatoare algoritmice ale resentimentului, validând nu ceea ce e adevărat, ci ceea ce e viral. Deja Nadia Urbinati avertiza în "Me the People" ("Eu, poporul: Cum transformă populismul democraţia", 2019) că populismul transformă democraţia într-un regim plebiscitar, unde conducerea nu e rezultatul unei dezbateri, ci al unei legitimităţi afective directe. În acest model, opinia intensă devine mai valoroasă decât argumentul raţional şi adevărul ştiinţific, iar votul - o formă de confirmare emoţională, nu de alegere între soluţii.
De aceea, ceea ce am trăit în 2024-2025 nu este doar un ciclu electoral tensionat, ci un simptom al unei mutaţii epistemice. Cum a scris Jurgen Habermas, legitimitatea democratică se află undeva între fapte şi norme. În absenţa acestui echilibru, opinia se "eliberează" de realitate şi devine autolegitimantă. Iar când această opinie majoritară e folosită pentru a delegitima vocile disidente, minorităţile sau valorile pluraliste, avem exact acel teren fertil descris de Jason Stanley în "How Fascism Works : The Politics of Us and Them" ("Cum funcţionează fascismul: politica lui Noi şi Ei"), o cultură politică a urii şi purificării morale, nu a negocierii şi compromisului.
Votul nu este sacru. Este doar o unealtă. Şi ca orice unealtă, poate fi folosită pentru a construi sau pentru a distruge. Dacă îl lăsăm pradă tiraniei opiniei, riscăm să distrugem democraţia în timp ce credem că o exercităm.
1. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 14.05.2025, 00:36)
Inca o data vedem cum normalitatea ne spune sa nu stricam orzul pe giste . Asteptarile romanilor au cazut in derizoriu . Orbanismul ne prinde din urma .Ceausismul revine in forta .Omul de rind a intra in „duminica orbului”.„Pocnind din bici pe linga boi ”pare a ne arata viitorul . Razbunarea nu mai este arma prostului ea poate deveni cutuma de stat .Putin isi ride in barba .Romania va fi facuta bucatele .Franta trebuie sa ia taurul de coarne si sa aduca avioanele Rafale cu incarcatura nucleara in Romania .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.05.2025, 00:43)
Nicusor sustinut frenetic de Basescu si marele Johannis,
trebuie sa ajunga Presedinte si o sa fie raiul pe pamantul romanesc,
serios fratilor ?? sau e numai o gluma proasta.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.05.2025, 00:54)
N-o sa fie raiul pe pământ, nimeni nu a promis asta!In schimb CG a promis industria calului,intelepciunea rusească, culuar Marea Neagra-Marea Caspică, distributivism...Cine crezi tu ca e mai rayional?