TradeVille: Intel accelerează redresarea financiară

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 28 octombrie

TradeVille: Intel accelerează redresarea financiară

Intel Corp. din SUA intră într-o nouă fază de stabilizare, marcată de rezultate peste aşteptări şi de o revenire a profitabilităţii. Sub conducerea lui Lip-Bu Tan, compania îşi reface echilibrul financiar prin reducerea costurilor şi atragerea de investiţii strategice. Creşterea cererii pentru cipuri şi parteneriatele recente din zona AI oferă perspective pozitive pentru continuarea îmbunătăţirii marjelor, în timp ce managementul menţine o abordare prudentă privind cheltuielile şi investiţiile de capital, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

Intel este o companie americană de tehnologie cu sediul central în Santa Clara, California. Este unul dintre cei mai mari producători de cipuri semiconductoare din lume după venituri şi unul dintre dezvoltatorii seriilor de seturi de instrucţiuni x86, prezente în majoritatea computerelor personale (PC). Înregistrată în Delaware, Intel s-a clasat pe locul 45 în lista Fortune 500 din 2020 a celor mai mari companii din Statele Unite după venituri totale şi a rămas în top timp de aproape un deceniu, din anii fiscali 2007 până în 2016. Intel furnizează microprocesoare pentru producători de sisteme de calcul, precum Acer, Lenovo, HP şi Dell. De asemenea, Intel produce chipset-uri pentru plăci de bază, controlere de reţea şi circuite integrate, memorii flash, cipuri grafice, procesoare embedded şi alte dispozitive legate de comunicaţii şi computing. Compania a fost fondată în 18 iulie 1968 de pionierii industriei semiconductorilor Gordon Moore (autorul legii lui Moore) şi Robert Noyce (1927 -1990). Intel a fost un element cheie în ascensiunea Silicon Valley ca centru al tehnologiei avansate. Noyce a fost un inventator esenţial al circuitului integrat (microcip). Intel a fost un dezvoltator timpuriu al cipurilor de memorie SRAM şi DRAM, care au reprezentat cea mai mare parte a afacerilor sale până în 1981. Deşi Intel a creat primul microprocesor comercial din lume în 1971, abia după succesul computerului personal (PC) acesta a devenit activitatea sa principală.

Lip-Bu Tan, CEO al Intel din 18 martie 2025, este un lider cu o experienţă de peste 20 de ani în industria semiconductorilor. Tan a fost CEO al Cadence Design Systems între 2009 şi 2021, perioadă în care a condus reinventarea companiei şi o transformare culturală axată pe inovaţie orientată către clienţi. În mandatul său, Cadence şi-a dublat veniturile, a extins marjele operaţionale şi a înregistrat o creştere a preţului acţiunilor de peste 3.200%.

Cei mai mari investitori ai companiei sunt cei instituţionali, care controlează o cotă de 67,7%, potrivit Yahoo Finance, în timp ce doar un procent de 0,08% este deţinut de insideri. Blackrock, Vanguard Group şi State Street Corp. sunt cei mai importanţi investitori instituţionali, controlând cote de 8,97%, 8,65%, respectiv de 4,6%.

Piaţa semiconductorilor din SUA, în expansiune puternică

Piaţa semiconductorilor din SUA traversează o fază de expansiune puternică în 2025, susţinută de investiţii record şi de cererea în creştere pentru aplicaţii avansate precum AI, 5G/6G şi vehicule autonome. După decenii de declin, sectorul se reindustrializează prin programe masive de stimulare, inclusiv iniţiativele CHIPS Act şi granturile federale, care au atras peste 500 de miliarde de dolari investiţii private şi vor tripla capacitatea de producţie naţională până în 2032. Vânzările globale sunt estimate să crească cu 11,2% în 2025, la 701 miliarde de dolari, iar SUA îşi consolidează poziţia strategică în lanţul global de aprovizionare, deşi competiţia internaţională rămâne intensă, cu implicarea activă a guvernelor din Asia şi Europa.

Intel - rezultate peste aşteptări

Intel a raportat, în 23 octombrie, rezultate peste aşteptări pentru trimestrul al treilea, indicând o revenire a cererii pentru procesoarele sale x86 destinate PC-urilor. Acţiunile au urcat cu 7% în tranzacţionarea after-hours şi afişează o creştere de peste 87% de la începutul anului. Acesta este primul raport financiar publicat după ce guvernul Statelor Unite a devenit principalul acţionar al companiei, deţinând o participaţie de 10% în urma unei investiţii de 8,9 miliarde de dolari realizate în august. Intel a raportat venituri de 13,65 miliarde de dolari pentru al treilea trimestru, depăşind estimările FactSet cu 3,5%, în timp ce profitul ajustat a fost de 0,23 dolari/acţiune. Faţă de trimestrul anterior, veniturile au crescut cu 6,2%, iar profitul pe acţiune a revenit pe plus, după o pierdere de 0,10 dolari. În ritm anual, veniturile au avansat cu 2,8%, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului trecut EPS (profit pe acţiune) era negativ, de -0,46 dolari. Rezultatele vin după o serie de investiţii majore: guvernul SUA a preluat o participaţie de 9,9% în august, Nvidia a investit 5 miliarde de dolari (4% din capital), iar SoftBank a participat, la rândul său. Aceste investiţii au consolidat bilanţul Intel şi au oferit un impuls încrederii investitorilor în noul CEO. În acelaşi timp, profitul per acţiune din acest trimestru a fost afectat de o pierdere contabilă de 0,37 dolari/titlu, generată de acţiunile plasate într-un cont escrow - un mecanism prin care titlurile sunt păstrate temporar de un terţ de încredere până la îndeplinirea condiţiilor unui acord. Aceste acţiuni urmează să fie transferate guvernului SUA în cadrul investiţiei prin care Administraţia Trump a achiziţionat 433,3 milioane de acţiuni la preţul de 20,47 dolari fiecare. Compania a primit 5,7 miliarde de dolari de la guvernul SUA în trimestrul analizat.

Pe partea operaţională, Intel a anunţat că cererea pentru cipurile sale a depăşit oferta, tendinţă care se va menţine şi în 2026, notează TradeVille.

Vânzările diviziei de produse au ajuns la 12,7 miliarde de dolari, în creştere cu 3% faţă de anul anterior, fiind susţinute de rezultatele solide ale segmentului Client Computing Group, care a generat 8,5 miliarde de dolari din vânzări de procesoare pentru PC-uri şi laptopuri. Segmentul dedicat centrelor de date a raportat venituri de 4,1 miliarde de dolari, în uşoară scădere cu 1% (anual), însă compania estimează că parteneriatul recent cu Nvidia va contribui la revitalizarea acestei divizii.

Intel nu mai oferă dividende în prezent, suspendând aceste plăţi către acţionari de la mijlocul anului 2024. Deşi compania este autorizată să facă răscumpărări de acţiuni, acestea nu s-au realizat în cursul anului 2025.

Previziuni şi noutăţi

Pentru trimestrul al patrulea, Intel estimează venituri între 12,8 şi 13,8 miliarde de dolari, peste media estimărilor de pe Wall Street (13,4 miliarde de dolari). Ghidajul nu include contribuţia subsidiarei Altera, vândută parţial în al treilea trimestru. Directorul financiar David Zinsner a menţionat că o parte dintre analişti nu au ajustat estimările pentru această excludere.

”Rezultatele noastre trimestriale peste aşteptări marchează al patrulea trimestru consecutiv de îmbunătăţire operaţională şi reflectă soliditatea pieţelor de bază. Cererea actuală depăşeşte oferta, iar tendinţa va continua în 2026”, a declarat Zinsner.

În septembrie, Intel a primit o investiţie suplimentară de 5 miliarde de dolari de la Nvidia, fost rival direct. În urma acordului, procesoarele Intel (CPU) vor fi integrate alături de unităţile grafice Nvidia dedicate inteligenţei artificiale, care deţin în prezent 90% din piaţa AI.

CEO-ul Lip-Bu Tan a anunţat crearea unei divizii centrale de inginerie, menite să eficientizeze activitatea internă de proiectare şi să ofere cipuri personalizate pentru clienţi externi - un segment în care Intel va concura direct cu Broadcom şi Marvell Technologies. Divizia de producţie, Intel Foundry Services, continuă însă să se confrunte cu dificultăţi privind randamentul procesului tehnologic 18A. CFO-ul David Zinsner a declarat că nivelul actual al randamentelor ”nu este suficient pentru a susţine marjele ţintite”, estimând că standardele acceptate la nivel de industrie vor fi atinse abia în 2027.

Pentru a-şi îmbunătăţi profitabilitatea, Intel a redus numărul de angajaţi cu peste 20% faţă de anul trecut şi a renunţat la o parte dintre proiectele costisitoare iniţiate de fostul CEO, Pat Gelsinger, care vizau transformarea companiei într-un mare producător de cipuri pentru terţi, similar TSMC. Analiştii consideră că rezultatele peste aşteptări, îmbunătăţirea marjelor şi consolidarea lichidităţii prin investiţii de 15 miliarde de dolari marchează un pas important în procesul de redresare a Intel.

Ce spun analiştii

Pe baza evaluărilor a 32 de analişti de pe Wall Street care au emis recomandări pentru Intel în ultimele 12 luni, acţiunea are un rating consensual de ”Hold” (”păstrează”). Dintre cei 32 de analişti, 7 recomandă ”Sell” (”vinde”), 23 ”Hold”, iar 2 ”Buy” (”cumpără”) pentru INTC. Conform ţintelor de preţ pe 12 luni stabilite de aceiaşi analişti, preţul mediu ţintă este de 29,26 dolari. Cea mai ridicată ţintă este de 43 de dolari, iar cea mai scăzută - de 14 dolari. Preţul mediu ţintă implică un potenţial de scădere de aproximativ 23,32% faţă de preţul de la finele săptămânii trecute, de 38,16 dolari.

Intel pe grafic - plus 90% în 2025

După ce, în sesiunea dinaintea raportării acţiunile Intel au crescut cu 3,4%, acestea s-au apreciat cu peste 8% în tranzacţionarea after-hours, ca reacţie la publicarea rezultatelor financiare. După un 2024 dificil, când acţiunile companiei au scăzut cu aproximativ 60%, şi o perioadă prelungită în 2025 marcată de evoluţii laterale, recentele investiţii strategice şi votul de încredere acordat de Administraţia SUA şi Nvidia au consolidat percepţia investitorilor asupra redresării Intel şi au readus optimismul în jurul acestui gigant tehnologic. Astfel, de la începutul anului, acţiunile Intel au înregistrat o apreciere de 90,3%, iar la nivel anual avansul este de 73,6%. Pentru comparaţie, indicele S&P 500 a urcat cu 14,6% de la începutul anului (YTD) şi cu 16,2% în ultimele 12 luni. În prezent, acţiunile se tranzacţionează în apropierea unui nivel tehnic important de rezistenţă, situat la 37,2 dolari, marcând o perioadă de consolidare a preţului. Indicatorul RSI sugerează că titlurile se află aproape de zona de supracumpărare, ceea ce ar putea genera presiuni de corecţie pe termen scurt.

TradeVille: Intel accelerează redresarea financiară

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Intel

Oportunităţi

Reorientare strategică: Sub conducerea CEO-ului Lip-Bu Tan, Intel a continuat restructurarea profundă lansată la începutul anului, axată pe reducerea costurilor şi simplificarea structurii organizaţionale. Compania a redus personalul cu peste 20% faţă de anul trecut, a vândut o participaţie majoritară în Altera şi a eliminat proiectele cu rentabilitate redusă, concentrându-se pe eficienţa operaţională şi îmbunătăţirea marjelor.

Sprijin guvernamental şi parteneriate strategice: Intel beneficiază de un sprijin financiar masiv, inclusiv o investiţie de 8,9 miliarde de dolari din partea guvernului SUA, 5 miliarde de dolari din partea Nvidia şi 2 miliarde de dolari din partea SoftBank. Aceste investiţii îi consolidează lichiditatea şi poziţia financiară, oferindu-i flexibilitate pentru a finanţa dezvoltarea tehnologică şi extinderea producţiei în SUA.

Cerere în creştere pentru cipuri AI: Compania raportează că cererea pentru procesoare x86 şi cipuri destinate centrelor de date depăşesc oferta, tendinţă estimată să continue până în 2026. Intel este bine poziţionată să beneficieze de adoptarea AI în PC-uri şi servere, iar arhitectura Panther Lake (18A) şi viitorul nod 14A pot aduce o revenire a competitivităţii tehnologice.

Riscuri

Performanţa slabă a diviziei Foundry: Intel Foundry Services a înregistrat o pierdere operaţională de 2,3 miliarde de dolari în al treilea trimestru 2025, iar randamentele procesului 18A nu au atins niveluri ”acceptabile în industrie”. Managementul estimează că performanţa tehnologică va fi adusă la standarde competitive abia în 2027.

Dependenţa de clienţi interni: După vânzarea participaţiei majoritare în Altera şi lipsa de clienţi externi semnificativi, Foundry-ul Intel rămâne orientat preponderent către producţia internă, ceea ce limitează potenţialul de diversificare a veniturilor.

Concurenţă accentuată: AMD, Nvidia şi TSMC continuă să domine segmentele-cheie - AMD în CPU-uri, Nvidia în AI, iar TSMC în producţia de cipuri avansate. Intel rămâne în urmă la nodurile de fabricaţie şi la ecosistemul AI.

Suspendarea dividendelor şi absenţa răscumpărărilor: Intel nu mai plăteşte dividende din august 2024 şi nu a efectuat răscumpărări de acţiuni în 2025, concentrându-se pe finanţarea planurilor de investiţii (CapEx estimat la 27 de miliarde de dolari pentru 2025). Aceasta poate reduce atractivitatea acţiunii pentru investitorii orientaţi către venit.

Riscuri macro şi de execuţie: Creşterea costurilor, cererea încă volatilă pentru PC-uri şi tensiunile comerciale globale pot afecta profitabilitatea, în timp ce incertitudinea privind tratamentul contabil al participaţiei guvernului SUA ar putea genera revizuiri ulterioare ale rezultatelor financiare.

Sursele menţionate de TradeVille în această analiză sunt: intel.com, Rosenblatt, Yahoo Finance, semiconductors.org, cnbc.com, barrons.com, reuters.com, wsj.com, marketbeat.com.

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0848
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3684
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4867
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8295
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.2563

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb