Nvidia Corp. a depăşit estimările Wall Street în ceea ce priveşte profitul net şi veniturile în cel de-al doilea trimestru fiscal, oferind totodată o prognoză peste aşteptări pentru trimestrul al treilea, însă acţiunile au scăzut cu aproape 3% după publicarea rezultatelor, pe fondul veniturilor mai slabe din centrele de date, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.
Nvidia, liderul global în producţia de cipuri pentru inteligenţă artificială, este considerată forţa motrice a revoluţiei AI, alimentând inovaţii în domenii precum centre de date, vehicule autonome, robotică şi gaming. Cu o capitalizare de piaţă care a depăşit din nou pragul de 3 trilioane de dolari în mai 2025, Nvidia este cea mai valoroasă companie de semiconductori şi a doua cea mai valoroasă companie din lume, după Microsoft. Modelul său de afaceri este centrat pe vânzarea de GPU-uri (Graphics Processing Unit), utilizate în toate domeniile, de la console pentru gaming la automobile şi calculatoare persoanle. GPU-urile sunt cipuri de mare putere concepute pentru a reda rapid o grafică realistă pe ecran. Arhitectura Blackwell, lansată în 2024, a fost un succes major, întreaga producţie pentru 2025 fiind deja vândută. Compania este furnizorul principal pentru giganţi tehnologici precum Microsoft, Meta Platforms, Alphabet şi Amazon, dar şi pentru noi pieţe, precum Arabia Saudită, care investeşte masiv în AI prin achiziţii de cipuri Nvidia.
Fondată în 1993 de Jensen Huang, Curtis Priem şi Christopher Malachowsky, Nvidia a evoluat de la un producător de cipuri grafice pentru jocuri la un lider în AI şi calcul de înaltă performanţă. În 2007, Forbes a desemnat-o ”Compania Anului” pentru creşterea sa rapidă, iar în 2025, aceeaşi publicaţie a inclus-o în topul celor mai bune locuri de muncă datorită culturii sale inovatoare. Compania a marcat istoria tehnologiei prin lansarea primului GPU (GeForce 256) în 1999 şi a platformei CUDA în 2006, care a deschis calea pentru calculul paralel utilizat astăzi în AI. Potrivit unei analize Yahoo Finance, Nvidia se găseşte pe locul 4 în 2025 în topul celor mai deţinute companii de către investitorii individuali, care au o cotă de 32,49% din acţiuni, restul fiind controlate de investitorii instituţionali. Vanguard Group, Blackrock şi FMR sunt cei mai importanţi investitori instituţionali, împreună deţinând aproape 21% din acţiunile companiei. Principalii acţionari individuali sunt Jensen Huang (care deţine şi funcţia de CEO, cu o cotă de 3,5% din totalul acţiunilor), Mark A. Stevens (0,01%) şi Coxe Tench (0,01%).
• Piaţa GPU, în expansiune
Piaţa globală a inteligenţei artificiale (AI), prognozată la 233,46 miliarde de dolari în 2024, este aşteptată să urce de la 294,16 miliarde de dolari în 2025, până la 1.771 miliarde de dolari în 2032, cu o rată de creştere anuală compusă (CAGR) de 29,2% între 2024 şi 2032. De asemenea, piaţa unităţilor de procesare grafică (GPU), evaluată la 70 de miliarde de dolari în 2024, este estimată să atingă 82,68 miliarde de dolari în 2025, cu o rată de creştere anuală compusă (CAGR) de 33,4%, iar până în 2030, creşterea se ridică la 237,50 miliarde de dolari, cu un CAGR de 22,58% Astfel, piaţa GPU este în creştere, pe măsură ce marile companii de cloud şi AI îşi extind centrele de date, evoluţia fiind susţinută de trecerea industriei de la sarcini grafice tradiţionale la aplicaţii centrate pe inteligenţă artificială, precum antrenarea modelelor generative, inferenţă la scară mare, cloud gaming şi sisteme edge. Cererea este impulsionată de realismul grafic tot mai avansat în gaming, extinderea AR/VR, dezvoltarea centrelor de date dedicate AI şi lansarea de servicii de cloud gaming, în timp ce iniţiativele naţionale de tip ”sovereign AI” transformă infrastructura publică în consumatori majori de GPU-uri.
Competiţia pe piaţa GPU este intensificată de jucători majori precum Nvidia, AMD şi Intel, care îşi consolidează poziţia prin parteneriate şi inovaţii. Nvidia a extins colaborarea cu Alphabet pentru optimizarea modelelor AI şi a lansat NVLink Fusion, o tehnologie ce permite integrarea GPU-urilor proprii cu CPU-uri şi acceleratoare terţe în infrastructuri semi-custom, susţinută de parteneri precum MediaTek, Marvell, Fujitsu, Qualcomm sau Astera Labs. Tot Nvidia a încheiat recent un parteneriat cu Siemens pentru a integra AI în fabricile inteligente prin platforma Siemens Xcelerator, marcând extinderea pe segmentul industrial. AMD a încheiat un acord de 10 miliarde de dolari cu Humain pentru a construi 500 MW de infrastructură AI, proiect extins ulterior la nivel global, cu obiectivul de a atinge 6 GW până în 2034, în cadrul unor colaborări mai ample care includ Nvidia, Qualcomm, AWS şi Cisco, cu investiţii totale estimate la 23 de miliarde de dolari. În acelaşi timp, AMD a intrat într-un parteneriat strategic cu IBM pentru dezvoltarea de supercomputere centrate pe tehnologii cuantice, prin integrarea CPU-urilor şi GPU-urilor proprii cu sistemele cuantice IBM, consolidându-şi astfel prezenţa pe segmentul HPC. La rândul său, Hyundai Motor Group a adoptat platforma Nvidia Drive pentru accelerarea dezvoltării vehiculelor autonome şi a proiectelor de mobilitate bazate pe AI, exemplificând tendinţa de integrare verticală dintre producători auto şi furnizori de tehnologii avansate.
Totuşi, tensiunile geopolitice SUA-China afectează piaţa GPU. În februarie 2025, SUA au impus un tarif de 10% pe toate importurile chineze, urmat în aprilie de o taxă suplimentară de 34%, totalizând 54%. China a răspuns cu un tarif de 34% pe produsele americane, urmat de creşteri succesive până la 125%. SUA au majorat, la rândul lor, tarifele până la 145%. Aceste măsuri, alături de restricţiile la export şi accesul limitat la materii prime, cresc costurile de producţie şi reduc disponibilitatea GPU-urilor. Nvidia şi AMD se confruntă cu provocări majore, iar Casa Albă a blocat reducerea vânzărilor de cipuri Nvidia H20 către firmele chineze.
• Nvidia - venituri majorate cu 56%
Rezultatele Nvidia au devenit un eveniment de neratat în ultimii ani, vânzările unităţilor sale de procesare grafică fiind un barometru al cererii largi pentru AI. Compania a încheiat al doilea trimestru din anul fiscal 2026 cu venituri de 46,74 miliarde de dolari, în creştere anuală cu 56%, depăşind nivelul estimat de analişti, de 46,06 miliarde de dolari. De remarcat însă este faptul că trimestrul al doilea a marcat cel mai slab ritm de creştere din ultimii doi ani fiscali. Vânzările diviziei de centre de date (care include cipurile AI şi componentele aferente) au crescut cu 56%, ajungând la 41,1 miliarde de dolari, însă aceste rezultate au fost sub estimarea analiştilor, de 41,34 miliarde de dolari. Directorul financiar, Colette Kress, a declarat că 33,8 miliarde de dolari din vânzările diviziei de centre de date provin din GPU-uri (compute), în scădere cu 1% faţă de trimestrul anterior, din cauza reducerii cu 4 miliarde de dolari a vânzărilor de H20, în timp ce 7,3 miliarde de dolari provin din componente de reţea, aproape dublu faţă de anul anterior. Nvidia a precizat că marii furnizori de cloud generează aproximativ jumătate din afacerea cu centre de date şi achiziţionează cipurile Blackwell, cea mai nouă generaţie. Vânzările acestora au crescut cu 17% faţă de primul trimestru, ajungând în luna mai la 27 de miliarde de dolari (70% din veniturile diviziei).
În acest trimestru, după întâlnirea CEO-ului Jensen Huang cu preşedintele Donald Trump, Nvidia a anunţat că se aşteaptă să primească licenţe din partea SUA pentru a exporta cipul H20 în China. Compania nu a livrat cipuri H20 în China, însă a reuşit să valorifice stocuri în valoare de 180 de milioane de dolari printr-un client din afara Chinei (generând 650 de milioane de dolari din vânzări). Procesorul H20, proiectat special pentru piaţa chineză, a generat pierderi de 4,5 miliarde de dolari prin ajustări de inventar şi ar fi putut aduce vânzări suplimentare de aproximativ 8 miliarde de dolari dacă ar fi fost disponibil comercial. Conducerea companiei a precizat că, în funcţie de contextul geopolitic, veniturile din H20 ar putea varia între 2 şi 5 miliarde de dolari în următorul trimestru.
Divizia de gaming a companiei, care include cipuri pentru jocuri 3D, a crescut cu 49%, ajungând la 4,3 miliarde de dolari. Compania a declarat că, în trimestrul curent, GPU-urile pentru gaming vor fi optimizate pentru a rula anumite modele OpenAI pe PC-uri, notează TradeVille.
Profitul net a crescut cu 59%, la 26,4 miliarde de dolari, în timp ce profitul net ajustat pe acţiune a fost de 1,05 dolari (vs 0,67 dolari în al doilea trimestru din anul fiscal 2025), peste valoarea estimată de analişti, de 1,01 dolari/acţiune.
• Perspective
Pentru cel de-al treilea trimestru, Nvidia se aşteaptă la vânzări de aproximativ 54 de miliarde de dolari (+/-2%), (fără a lua în calcul posibilitatea unor vânzări în China), peste aşteptările de 53,4 miliarde de dolari, dar sub aşteptările privind accelerarea ritmului de creştere. CEO-ul Jensen Huang, a declarat că există ”o posibilitate reală” ca Nvidia să aducă procesorul său avansat Blackwell în China, în timp ce solicită guvernului SUA să permită accesul companiilor americane de cipuri pe această piaţă. ”Posibilitatea de a aduce Blackwell pe piaţa din China este reală”, a declarat acesta în cadrul conferinţei privind rezultatele trimestriale, adăugând: ”Trebuie doar să continuăm să susţinem importanţa companiilor americane de tehnologie în a conduce şi a câştiga cursa AI şi în a ajuta ca infrastructura tehnologică americană să devină standard global”. Potrivit CFO-ului Colette Kress, Nvidia aşteaptă ca administraţia Trump să definitiveze acordul prin care 15% din veniturile obţinute în China îi vor reveni guvernului. Jensen Huang a precizat însă că nu este luată în calcul o înţelegere de tipul celei făcute de Intel, care a cedat 10% din business pentru a-şi susţine activitatea de producţie de cipuri, dar continuă să piardă cotă de piaţă în faţa AMD şi a rivalilor cu procesoare pe arhitectură Arm, precum Qualcomm.
Nvidia are un rol semnificativ în evoluţia pieţei, fiind prima companie care a depăşit pragul de 4 trilioane de dolari capitalizare. Potrivit Freedom Capital Markets, dacă acţiunile nu îşi revin curând, indicele ar putea întra într-o perioadă de consolidare, însă direcţia generală a pieţei va fi mai degrabă influenţată de politica Fed privind dobânzile decât de dinamica AI. Aceştia au precizat că Nvidia ar putea evolua lateral după avansul puternic din luna aprilie, iar corecţia nu reprezintă un risc major pentru piaţă.
• Preţul acţiunii Nvidia - avans de peste 30% în 2025
După publicarea rezultatelor peste aşteptări (în 27 august), acţiunile Nvidia au scăzut cu 3% în tranzacţiile after market, pe fondul veniturilor din centrele de date care au fost uşor sub aşteptările analiştilor. Mişcarea estimată, calculată din preţul opţiunilor înainte de raportare, se situa la aproximativ +/-6%. Şi acţiunile altor companii de semiconductori, inclusiv AMD, Taiwan Semiconductor şi Broadcom, au pierdut aproximativ 1% în acelaşi context. Deşi Nvidia rămâne un barometru pentru industria AI şi face parte din grupul ”Magnificent Seven”, rezultatele recente nu au adus reacţii pozitive pentru cotaţie. Conform JPMorgan, în ultimele patru rapoarte trimestriale, acţiunile au scăzut în trei cazuri la o săptămână şi la o lună după raport. Analiştii de la Susquehanna au descris scăderea imediată ca o ”reacţie impulsivă”, afirmând că ”rezultatele au fost bune”, în timp ce analiştii de la B. Riley Wealth Management atrag atenţia că, dacă licenţele vor fi aprobate, există un potenţial suplimentar de creştere în trimestrul al treilea.
De la începutul anului şi până în prezent (YTD), acţiunile Nvidia au înregistrat o creştere de 33,5%, în timp ce, în ultimele 12 luni, cotaţia s-a apreciat cu 45%. Pentru comparaţie, indicele S&P 500 (în coşul căruia Nvidia deţine o proporţie de 7,6%, fiind cea mai importantă companie din indice ca pondere) a înregistrat o creştere de 9,8% YTD, în timp ce anual, avansul este de 15,7%.
Din luna aprilie, cotaţia a urmat în trend ascendent, din luna mai trecând peste media mobilă simplă de 200 de zile. În perioada mai - iulie, cotaţia a crescut cu aproximativ 35%, pe fondul comenzilor masive venite de la companii precum Microsoft, Meta şi OpenAI, care au continuat să investească în infrastructura AI, ducând capitalizarea companiei la niveluri record. Începând cu luna august, entuziasmul investitorilor s-a redus după ce Nvidia a oprit producţia H20 la presiunea Beijingului, iar obţinerea licenţelor de export către China a fost condiţionată de cedarea a 15% din venituri guvernului SUA.
În prezent, cotaţia se tranzacţionează într-un canal lateral, cu un nivel de suport în jurul valorii de 171 de dolari, şi un nivel de rezistenţă în jurul valorii de 184,5 dolari. De remarcat este faptul că linia MACD se situează sub cea de semnal, semnalizând o posibilă consolidare în următoarea perioadă.
• Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Nvidia
Oportunităţi
BUY: Nvidia are în prezent 49 de recomandări ”Buy” (”cumpără”) dintr-un total de 66, conform ratingurilor analiştilor de pe Wall Street. Preţul ţintă mediu este de 198,24 dolari, cu un maxim la 270 de dolari şi un minim la 100 de dolari. Totodată, conform consensului analiştilor de pe site-ul de specialitate AlphaSpread, ţinta medie de preţ în următorul an este de 197,18 dolari, un potenţial de urcare cu 9%, cu o prognoza minimă de 101 dolari şi o prognoza maximă de 391,51 dolari. JPMorgan şi-a menţinut ratingul de cumpărare după afişarea rezultatelor.
Poziţie: Nvidia a devenit prima companie listată din lume care a depăşit pragul de 4 trilioane de dolari capitalizare bursieră, ajungând recent la aproximativ 4,4 trilioane de dolari. Diferenţa faţă de Microsoft, a doua cea mai mare companie listată, este de aproape 700 de miliarde de dolari. La mijlocul lunii august, preţul acţiunilor era cu peste 930% mai mare comparativ cu lansarea ChatGPT, în ultimii aproape trei ani compania reuşind să îşi multiplice de peste zece ori valoarea de piaţă.
Acces: Piaţa AI din China este estimată la 50 de miliarde de dolari în 2025 şi ar putea creşte cu aproximativ 50% pe an, ceea ce ar însemna pentru Nvidia o sursă importantă de venituri suplimentare în cazul în care ar primi aprobarea de a vinde cipurile Blackwell, cele mai performante produse ale sale, pe această piaţă strategică.
Răscumpărare de acţiuni: Nvidia a aprobat un program de răscumpărare de acţiuni în valoare de 60 de miliarde de dolari, fără o dată de expirare, după ce în prima jumătate a anului fiscal compania a răscumpărat deja 24,3 miliarde de dolari. Măsura are rolul de a reduce numărul de acţiuni în circulaţie şi de a sprijini valoarea pentru acţionari.
Riscuri
China: În aprilie 2025, guvernul SUA a întărit controalele la export, cerând Nvidia să obţină o licenţă pentru a vinde cipul H20 şi orice cipuri similare în China. Aceasta a dus practic la interzicerea cipului H20, care era cel mai puternic cip AI al Nvidia autorizat pentru vânzare în China. Restricţiile au fost dur criticate de CEO-ul Nvidia.
Evaluarea companiei: Acţiunile Nvidia sunt evaluate în prezent la un multiplu P/E de 56,98, depăşind de 2,5x mediana sectorului, de 23,07, potrivit Seeking Alpha. Totodată, comparativ cu competitorii săi direcţi, Nvidia este mult mai puţin atractivă pentru investitori - Broadcom (P/E de 51), AMD (48,3) şi Qualcomm (13,58). În acelaşi timp, potrivit Alpha Spread, preţul de piaţă actual al companiei este supraevaluat cu 33% comparativ cu valoarea intrinsecă estimată în scenariul de bază, de 122,45 dolari.
Competiţie ridicată: Cu jucători locali chinezi precum Huawei, care dezvoltă cipuri moderne într-un ritm extrem de rapid în ultimele luni, regiunea din Asia de Sud ar putea deveni o piaţă finală dificilă pentru Nvidia, chiar dacă se va permite să livreze versiuni modificate bazate pe Blackwell în China. În plus, unii hyperscaleri precum Meta Platforms, Alphabet, Amazon şi, posibil, Apple încearcă să dezvolte propriile cipuri personalizate.
Percepţii: Analişti şi lideri din industrie avertizează asupra riscului unei bule în sectorul AI, comparabilă cu cea dot com, ceea ce pune Nvidia într-o poziţie sensibilă în faţa unor corecţii bursiere majore dacă aşteptările privind creşterea nu se materializează.
Sursele menţionate de TradeVille în această analiză sunt: raport companie, Barron's, Yahoo Finance, Eqvista, companiesmarketcap.com, Mondor Intelligence, CNBC, WSJ, TradingView, Global Times, Seeking Alpha, Alpha Spread.
Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.
Opinia Cititorului