Transilvania Investments încheie primul semestru al anului 2026 cu rezultate care confirmă evoluţia pozitivă a principalilor indicatori ai fondului de investiţii, conform unui comunicat de presă emis redacţiei de Transilvania Investments. Activele totale şi activul net au continuat să crească, preţul acţiunii TRANSI a depăşit cu aproape 75% nivelul de la finalul lunii iunie 2025, iar discount-ul de tranzacţionare s-a redus semnificativ YoY. Profitul brut obţinut în primele şase luni a depăşit deja nivelul bugetat pentru întregul an 2026, potrivit comunicatului sursă.
Comunicatul spune că, Transilvania Investments a înregistrat în primul semestru al anului 2026 un profit net de 94,85 milioane lei şi un profit brut de 97,05 milioane lei, cu 7,05 milioane lei peste nivelul prevăzut în Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru întregul an 2026. Veniturile nete însumează 123,16 milioane lei, nivel apropiat de cel din primul semestru al anului trecut, şi depăşesc cu 41,57% valoarea bugetată pentru primele şase luni ale anului 2026.
Conform sursei citate, la 30 iunie 2026, activele totale ale Transilvania Investments au ajuns la 2,85 miliarde lei, în creştere cu 34,41% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Portofoliul de instrumente financiare deţinut de fondul de investiţii a înregistrat valoarea de 2,57 miliarde lei, în creştere cu 29,20% faţă de nivelul din iunie 2025.
Activul net a crescut la 2,62 miliarde lei, un avans de 32,05% YoY. O dinamică similară se regăseşte şi la nivelul activului net unitar (VUAN), care a ajuns la 1,3387 lei/acţiune, în creştere cu 42,81% faţă de 30 iunie 2025 şi cu 14,99% fată de 31 decembrie 2025, confirmând atingerea, la jumătatea anului, a obiectivului de performanţă stabilit pentru anul 2026 pentru acest indicator.
Evoluţia indicatorilor financiari a fost însoţită de o apreciere semnificativă a preţului acţiunilor Transilvania Investments la Bursa de Valori Bucureşti. La 30 iunie 2026, preţul de închidere al acţiunii TRANSI era de 0,6360 lei, cu 74,73% peste nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2025 şi în creştere cu 21,84% faţă de preţul de închidere din data de 31 decembrie 2025. Un progres important s-a înregistrat şi la nivelul discount-ului de tranzacţionare, care s-a redus la 52%, fiind cu 9 puncte procentuale mai mic faţă de nivelul de la 30 iunie 2025 şi în scădere cu 3 puncte procentuale comparativ cu finalul anului 2025.
Prima jumătate a anului 2026 s-a caracterizat printr-o dinamică susţinută în cadrul Transilvania Investments. Ne-am orientat strategia de investiţii către instrumente financiare cu lichiditate ridicată, ajustând simultan participaţiile în cadrul anumitor companii, prin tranzacţii de vânzare, pentru a asigura implementarea Strategiei de exit. Totodată, am fructificat oportunităţile din cadrul unor oferte publice, integrând în portofoliu active cu valoare strategică pe termen lung. Aşteptările acţionarilor noştri, transpuse obiectiv în bugetul pentru acest exerciţiu financiar, au fost depăşite la mai mulţi indicatori cheie, un exemplu fiind evoluţia profitului brut. În semestrul al doilea ne menţinem angajamentul de a consolida aceste rezultate şi de a reconfirma parcursul ascendent al companiei, spune Marius Moldovan, preşedinte executiv Transilvania Investments.






















































Opinia Cititorului