Preşedintele Donald Trump a declarat miercuri că a „urmărit” evenimentul fastuos organizat de China cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a înfrângerii Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial şi spune că „a înţeles motivul” pentru care acesta i-a reunit pentru prima dată în mod public liderii Chinei, Rusiei şi Coreei de Nord, relatează The Guardian, d ela care menţionăm următoarele.
Donald Trump a fost întrebat despre parada militară chineză în momentul în care l-a primit în Biroul Oval pe preşedintele polonez Karol Nawrocki şi a discutat cu jurnaliştii.
El a spus că a fost o „ceremonie frumoasă” şi „foarte, foarte impresionantă”.
Liderul chinez Xi Jinping, flancat de liderul rus Vladimir Putin şi de cel nord-coreean Kim Jong Un, a prezidat miercuri, la Beijing, o paradă militară fastuoasă, la care au luat parte o serie de lideri consideraţi autocraţi, într-o mişcare evidentă de sfidare a Occidentului şi în special a lui Donald Trump.
Demonstraţia masivă de forţă de la Beijing, organizată oficial pentru a sărbători cea de-a 80-a aniversare a înfrângerii Japoniei şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, a prezentat puterea militară în creştere a Chinei în faţa a 50.000 de invitaţi şi spectatori. Parada, foarte bine coregrafiată, a avut loc în Piaţa Tiananmen din Beijing şi a fost un prilej de a prezenta o nouă rachetă hipersonică cu rază lungă de acţiune, drone subacvatice şi chiar lupi robotizaţi.
„Mi s-a părut foarte, foarte impresionant”, a mărturisit Trump. „Dar am înţeles motivul pentru care au făcut asta”, a adăugat el. „Ei sperau că eu mă voi uita la eveniment şi m-am uitat”, a spus Trump.
„Relaţia mea cu toţi este foarte bună”, a asigurat şeful Casei Albe. „Vom afla cât de bună este în următoarea săptămână sau două”, a adăugat enigmatic Donald Trump, referindu-se probabil la eventuale sancţiuni.
Anterior, Trump scrisese pe Truth Social că cei trei dictatori care au fost în centrul evenimentului de la Beijing conspiră împotriva SUA prin această demonstraţie de solidaritate.
Parada a marcat prima dată când Xi, Putin şi Kim au stat împreună la un eveniment de acest gen. Gazda Xi a păşit pe covorul roşu avându-i alături de el pe Putin şi Kim. A fost cea mai mare paradă militară organizată vreodată în China, la care au participat 24 de lideri, majoritatea din afara Occidentului.
În timp ce parada era în desfăşurare, Trump a postat o remarcă sarcastică pe platforma sa socială Truth Social. „Fie ca preşedintele Xi şi minunatul popor chinez să aibă o zi de sărbătoare minunată şi de neuitat”, a scris preşedintele SUA. „Vă rog să transmiteţi salutările mele călduroase lui Vladimir Putin şi Kim Jong Un, în timp ce conspiraţi împotriva Statelor Unite ale Americii”, a adăugat el.
Întrebat miercuri dacă ar fi participat la paradă în cazul în care ar fi fost invitat, Trump a răspuns: „Nu ar fi fost locul meu (acolo)”.
Şeful Casei Albe nu s-a abţinut totuşi să mai facă un comentariu care îi reflectă frustrarea „Nu cred că Americii, Statelor Unite, le-a fost recunoscut meritul pentru ajutorul acordat Chinei în obţinerea libertăţii”, a spus Trump, referindu-se la capitularea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial, ca urmare a lansării bombelor nucleare de către SUA la Hiroshima şi Nagasaki. „Am fost foarte surprins. Am urmărit discursul aseară. Preşedintele Xi este un prieten al meu, dar consider că SUA ar fi trebuit menţionate aseară în timpul discursului, deoarece am ajutat China foarte mult”, a spus Trump în Biroul Oval.
În postarea sa din urmă cu câteva ore de pe Truth Social, Trump spusese că „marea” întrebare este dacă Xi va menţiona ceea ce preşedintele SUA a numit „sprijinul masiv şi sângele” pe care SUA le-au oferit Chinei pentru a ajuta ţara asiatică să-şi asigure libertatea. „Mulţi americani au murit în lupta Chinei pentru victorie şi glorie”, a scris Trump pe Truth Social. „Sper că sunt onoraţi şi amintiţi pe bună dreptate pentru curajul şi sacrificiul lor!” a adăugat preşedintele american.
1. Si concluzia ?
(mesaj trimis de anonim în data de 04.09.2025, 08:12)
Cu cine te aliezi, - ca USA singura nu face față.
Si pentru Occident vrei să-l jumulesti de bani.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.09.2025, 09:24)
US e semifalita datorii/gdp 120% din pib. Cele mai mari costuri sunt cu armata si cu bazele militare ce le au peste tot in lume(pax americana), pt mentinerea pacii, in fapt a zonei de influenta si a pacii.
US nu mai poate merge in acelasi ritm cu cheltuielile.
Si clar nu poate apara si EU si japonia si taiwan si coreea de sud, si Israel.
De-asta spun -Japan, EU, Coreea de sud, inarmati-va si sa va puteti apara singuri in caz de ceva. De asta spun Canada, groenlanda, dc vreti protectie , militara , economica, uniti-va cu noi, US.
Iar US se concentreaza asupra Chinei, caci china e acum pericolul pt US, vedem ce armata si-au facut, e o armata gandita sa bata US nu pe altcineva.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.09.2025, 08:58)
Xi vorbeste de guvernanta pt binele comun a fiecarui om din fiecare natiune, in timp ce invita doar dictatori, si nu recunoaste ca US practic a castigat al doilea razboi mondial. Nu singura, dar a fost natiunea decisiva.
Motiv pt care au si ajuns lider global.
Panda vrea sa rescrie istoria ca orice dictator. Tianmen square nu exista, china a castigat al doilea razboi mondial si alte minciuni. Pt asta au izolare internet, cum e la putin sau Kim, cum era la ceausescu, izolare si minciuni, unii le cred si azi.
"Era stabilitate". Da, atata timp cat erai obedient si multumit sa fii sarac si fara perspectiva.
Care-i treaba cu parada si cu armata? economia pe butuci, dictatorii vor sa se mentina la putere, cum? Pun placa cu patriotismul, poate si razboi. Cu Taiwan.
Taiwan , o tara prea mica, ca sa poata face ce a facut SUA: Declaratia de independenta, bye bye british empire.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.09.2025, 09:35)
comunismul=feudalim de stat.
statul are pamant, fabrici, restul sunt sebi, au dijme, norme nu pot parasi pamantul sau fabrica sau tara decat cand decide statul.
culmea ironiei nu? una-i ideologia, alta realitatea.
Feudalismul = control asupra pământului și asupra oamenilor legați de pământ.
Comunismul = control asupra economiei și societății de către stat, ceea ce duce la o formă modernizată de servitute colectivă obligatorie.
comunismul este un feudalism de stat sau chiar o sclavie colectivă mascată, unde stăpânul nu mai e un individ, ci o structură (Partidul).