Preşedintele american Donald Trump a profitat de sărbători pentru a le ura tuturor Crăciun Fericit, „inclusiv gunoaielor stângii radicale”, o referire la adversarii săi democraţi, pe care preşedintele american îi acuză cu regularitate că sunt cauza tuturor relelor, informează joi AFP.
„Crăciun fericit tuturor, inclusiv gunoaielor stângii radicale care fac tot ce pot pentru a ne distruge ţara, dar eşuează lamentabil”, a scris preşedintele republican pe reţeaua sa Truth Social, potrivit AFP.
Economie, tensiuni sociale şi chiar conflicte internaţionale: Donald Trump învinuieşte constant Partidul Democrat, şi în special pe fostul preşedinte Joe Biden, pentru dificultăţile cu care se confruntă Statele Unite şi lumea, conform sursei citate.
În această categorie de „stânga radicală”, el îi include cu uşurinţă, cu stilul său usturător, pe toţi democraţii şi adversarii politici, chiar şi pe cei consideraţi moderaţi sau centrişti, informează AFP.
Separat, în timpul tradiţionalei convorbiri telefonice din Ajunul Crăciunului, unde copiii pot urmări călătoria lui Moş Crăciun, Trump i-a transmis miercuri unui băieţel că se va asigura că un Moş Crăciun „rău” nu se infiltrează în ţară, notează EFE.
Preşedintele şi Prima Doamnă, Melania Trump, au participat de la proprietatea lor privată din Mar-a-Lago, Florida, la evenimentul organizat anual de Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD) la centrul de apeluri unde copiii pot pune întrebări despre Moş Crăciun, potrivit EFE.
„Îl monitorizăm pe Moş Crăciun în toată lumea pentru că vrem să ne asigurăm că este bun. Moş Crăciun este o persoană bună. Vrem să ne asigurăm că nu este un infiltrat, că un Moş Crăciun rău nu se infiltrează în ţara noastră”, i-a explicat Trump primului copil, care a sunat din Oklahoma, conform sursei citate.
Preşedintele republican, care a implementat o politică de imigrare dură, a adăugat că iubeşte Oklahoma pentru că a câştigat alegerile acolo şi i-a cerut copilului să nu plece niciodată din acest stat, relatează EFE.
Totodată, Trump a întrebat o fetiţă ce îşi doreşte de Crăciun, iar ea a răspuns că nu vrea cărbune, la care preşedintele, un apărător al combustibililor fosili, a glumit spunând: cărbunele este „curat şi frumos”, informează EFE.
Unui copil din Pennsylvania, un alt stat în care Trump s-a impus în alegerile prezidenţiale de anul trecut, învingând-o pe candidata democrată Kamala Harris, preşedintele i-a spus în glumă: „Sper că mama ta a votat aşa cum trebuie”, potrivit sursei citate.
Unui alt copil, i-a spus că are cu siguranţă un „IQ ridicat” şi a afirmat că ţara are nevoie de mai mulţi cetăţeni ca el, notează EFE.
Preşedintele şi Prima Doamnă au stat aşezaţi în fotolii aurii de o parte şi de alta a unui brad de Crăciun şi au răspuns la apeluri de pe liniile fixe, potrivit AFP.
Pe tot parcursul după-amiezii şi serii de miercuri, NORAD l-a ţinut pe Trump la curent cu traseul lui Moş Crăciun, care a inclus opriri în Republica Cehă, Suedia şi Danemarca, informaţii pe care preşedintele le transmitea apoi copiilor, conform AFP.
Această tradiţie a început acum 70 de ani, în 1955, când magazinul universal Sears a publicat o reclamă într-un ziar din Colorado, invitând copiii să-l sune pe Moş Crăciun, dar reclama a inclus în mod eronat numărul de telefon al colonelului Harry Shoup de la Comandamentul Continental de Apărare Aeriană (CONAD), predecesorul NORAD, relatează AFP.
De acel Crăciun, Shoup a primit sute de apeluri de la copii şi a decis că este necesar să creeze un centru de voluntariat pentru a-i ajuta pe cei mici să afle mai multe despre călătoria lui Moş Crăciun, informează AFP.
Trump îşi petrece sărbătorile la Mar-a-Lago
Preşedintele american Donald Trump şi-a petrecut Ajunul Crăciunului şi ziua de Crăciun la reşedinţa sa privată din Mar-a-Lago, Palm Beach, în Florida, conform EFE.
Liderul republican şi-a început ziua de miercuri jucând golf, activitatea sa recreativă preferată, la Trump International Golf Club din West Palm Beach, potrivit sursei citate.
Preşedintele a preluat apoi apeluri telefonice de la copiii care au contactat NORAD, informează EFE.
De asemenea, era programat ca Trump să vorbească la telefon cu trupele americane pentru a le ura sărbători fericite, notează EFE.
Conform programului oficial al Casei Albe, preşedintele nu are planificate evenimente publice pentru joi, ziua de Crăciun, potrivit AFP.
Trump a părăsit Washingtonul vinerea trecută şi s-a instalat la Mar-a-Lago, reşedinţa sa privată preferată, unde este de aşteptat să rămână până după sărbătorile de Anul Nou, relatează EFE.
Luni, Trump a ţinut o conferinţă de presă la Mar-a-Lago pentru a anunţa construcţia unei noi clase de nave ale Marinei SUA care îi vor purta numele, conform AFP.
Mar-a-Lago este un club social şi o staţiune exclusivistă pe care Trump le-a achiziţionat în 1985 şi pe care, în timpul primului său mandat (2017-2021), le-a folosit frecvent ca reşedinţă şi loc de întâlnire oficială, astfel că reşedinţa a ajuns să fie cunoscută drept „Casa Albă de Iarnă”, informează AFP.
În primul său mandat, Trump şi-a petrecut adesea vacanţele de Crăciun acolo şi a participat la slujbele bisericeşti de la Bethesda-by-the-Sea, biserica unde s-a căsătorit cu Prima Doamnă, Melania, potrivit ziarului local The Palm Beach Post.



















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.12.2025, 13:44)
Craciunul e un moment al unirii si uniunii alaturi de toti, intr-o mare familie.
Ceea ce zice Trump dovedeste din nou rolul sau de persoana care scindeaza nu uneste societatea americana.
Ban.Cher.Vali
1.1. amnezie sau dementa (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.12.2025, 13:50)
unii faceau trageri la tinta in aceasta zi sfanta cu ceva timp in urma. Erati elev, student sau om de faceri in devenire in acea perioada?