Tutunul, pretextul perfect: Bruxelles-ul pregăteşte centralizarea fiscală

Revizuirea legislaţiei europene privind accizele pe tutun - dosarul TED -şi ideea ca o parte din aceste taxe să fie direcţionată direct către bugetul UE (varianta TEDOR) sunt studii de caz care expun limpede ceea ce unii încearcă să ascundă sub un val tehnocratic: nu se duce o bătălie despre ţigări, vapes sau pliculeţe cu nicotină, ci despre cine controlează politica fiscală în Europa şi cât spaţiu mai rămâne statelor membre să-şi protejeze propriul interes economic. Tutunul este doar terenul de testare. Adevărata miză este suveranitatea fiscală.

Chiar reprezentanta Comisiei Europene, Maria Elena Scoppio, a spus explicit în audierea din 20 noiembrie, în cadrul subcomitetului fiscal al Parlamentului European, că „the main objective of the proposal is not health-related” (n.red. - obiectivul principal al propunerii nu este legat de sănătate), ci uniformizarea fiscală a pieţei interne. O declaraţie care răstoarnă complet narativul oficial. Mai mult, aceeaşi funcţionară a explicat doct că unele state „nu ştiu cum să taxeze” produsele noi, insinuând că Bruxelles-ul trebuie să le arate calea. Este genul de atitudine care aprinde focul euroscepticismului, pentru că nimic nu alimentează mai repede suspiciunea decât aroganţa birocratică.

Cine apasă pedala fiscală? Guvernele naţionale, responsabile în faţa propriilor cetăţeni, sau un mecanism tehnic, „la distanţă”, care poate fi ajustat prin acte delegate, fără dezbatere publică? Răspunsul pare deja decis în mintea Comisiei.

Este cunoscut faptul că industria tutunului din ţara noastră este una care contează mult pentru echilibrarea bugetului de stat, nu doar prin accizele colectate, ci şi prin impozitele şi celelalte taxe plătite de companii, prin zecile de mii de locuri de muncă create, care generează miliarde în exporturi şi care au făcut deja din România un hub regional. Nu este o nişă, este o pârghie economică reală şi, dintr-odată, devine şi scena pe care se joacă o miză mult mai mare: poate România să-şi apere interesele fără să fie etichetată fals drept „anti-europeană”, doar pentru că îndrăzneşte să se opună unei propuneri hazardate venite de la Bruxelles?

Criticile industriei, ale economiştilor şi ale unor oficiali au fost tratate cu lejeritate, în timp ce efectele secundare - inflaţie, contrabandă, delocalizare - au fost minimizate sau ignorate de parcă nu ar fi existat. Este o amnezie selectivă periculoasă: în ţări precum România, Bulgaria, Ungaria sau Grecia, o creştere agresivă a accizelor nu este doar o linie într-un tabel, ci un declanşator pentru contrabandă, pierderi de venituri şi prăbuşirea predictibilităţii economice. Nu suntem state rebele, nu suntem anti-europeni, suntem realişti şi ne cunoaştem vulnerabilităţile. Iar a insista pe un model fiscal uniform într-o Uniune profund neuniformă înseamnă să ignori cu bună ştiinţă realitatea din teren.

Acelaşi lucru se vede în propunerile privind noile produse cu nicotină, tratate de Comisie aproape identic cu ţigările tradiţionale, deşi studii ştiinţifice independente arată că riscurile sunt diferite. Economistul italian Francesco Moscone, profesor universitar la Veneţia şi Londra, avertizează, potrivit presei din Peninsulă, că impozitarea egală pentru riscuri inegale distruge stimulentele pentru fumători de a trece la alternative mai puţin nocive şi generează costuri sanitare evitabile. Pe scurt, o politică fiscală oarbă riscă să devină o politică de sănătate publică absurdă. La asta se adaugă exemplul Italiei sau al Suediei, unde diferenţierea fiscală funcţionează şi produce rezultate. Suedia a stabilit accize mai mici pentru alternativele la ţigările tradiţionale, ţara scandinavă fiind singurul stat membru al UE în care vânzarea de snus, care este utilizat în mod regulat de 14% din populaţie (potrivit Agenţiei Suedeze de Sănătate), este legală. Potrivit Christei Pelsers , de la Tobacco Europe, propunerea Comisiei este defectuoasă din toate punctele de vedere. Începând cu faptul că nicotina, baza alternativelor electronice la tutun, nu este recunoscută drept cauză a cancerului. Ratele minime „sunt excesive” şi „vor distruge cererea pentru aceste produse, cel puţin pentru cele legale”, a avertizat Pelsers, citată de site-ul eunews.it.

Şi totuşi, Comisia preferă un discurs rigid, în care libertatea statelor membre este tratată ca un moft, nu ca un drept fundamental.

Într-o încercare de a ambala totul într-o retorică optimistă, Bruxelles-ul anunţă triumfalist că măsurile vor aduce 15 miliarde de euro în plus la bugetul UE, dar nu spune câte miliarde vor pierde economiile periferice prin contrabandă, delocalizare industrială şi erodarea bazei de impozitare. Nu spune câte locuri de muncă vor dispărea, câte investiţii se vor amâna, cât va creşte presiunea inflaţionistă. Nu spune, pentru că nu vrea să recunoască faptul că uniformizarea fiscală, aplicată mecanic, nu reduce decalajele dintre state, ci le adânceşte.

Şi exact aici este nodul problemei: nu vorbim despre tabac, ci despre un precedent periculos. Dacă statele membre cedează politicile fiscale pentru tutun, ce urmează? Alcoolul? Energia? Economia digitală? De unde începe şi unde se termină logica pilotului automat, în care Bruxelles-ul decide, iar capitalele „implementează”?

România, ca şi celelalte state din regiune, nu poate accepta un astfel de transfer tacit de putere fără să-şi trădeze interesul naţional. Avem nu doar dreptul, ci obligaţia să spunem clar: taxarea este o decizie suverană, iar economia României nu poate fi tratată ca o colaterală într-un experiment fiscal al Comisiei Europene.

Europa nu are nevoie de centralizare opacă, ci de reguli care ţin cont de diferenţele reale dintre statele membre. Are nevoie de politici care să reducă riscurile, nu să le amplifice. Iar România are nevoie de un lucru simplu: curajul de a negocia ferm, argumentat şi fără complexe. Pentru că miza nu este tutunul, ci capacitatea noastră de a rămâne stăpâni pe propriile decizii într-o Uniune care se confruntă cu tentaţia periculoasă a uniformizării forţate. Dacă acceptăm acest derapaj european, nu vom pierde doar venituri şi locuri de muncă. Vom pierde controlul asupra bugetului de stat.