UE, aproape de a a accepta deprecierea împrumuturilor sectorului public către Grecia

Vlad F. Dumea
Internaţional / 27 ianuarie 2012

Oficialii UE se pregătesc să admită că contribuabilii zonei euro vor trebui să facă sacrificii mai mari privind împrumuturile lor către Atena, în caz contrar riscând o serie de prăbuşiri suverane pe întreg continentul, informează The Guardian.

Sub presiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a unor lideri UE, Bruxelles a afirmat că ar putea fi nevoie să se meargă mai departe de reducerea de 30 miliarde de euro, care a fost implementată anul trecut ca parte a pachetului de măsuri menit să salveze Grecia de la faliment - din care o parte substanţială a venit sub forma de depreciere a împrumuturilor de la Banca Centrală Europeană (BCE).

Respectiva concesiune ar veni pe fondul reînnoitelor discuţii ale creditorilor privaţi cu Atena privind reducerea împrumutului cu 100 miliarde de euro, atât de către bănci, cât şi de alţi creditori.

Directorul FMI, Christine Lagarde, a cerut tuturor părţilor să facă concesii pentru a sfârşi săptămânile de tulburare cauzată pe pieţele internaţionale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb